VIITORUL PREMIERTatonări Dragnea - Iohannis

O.D.
Ziarul BURSA #Politică / 2 octombrie 2015

Ecuaţia alegerilor pentru funcţia de preşedinte al PSD pare să fi fost rezolvată cu mult înainte de termen, Liviu Dragnea fiind unicul candidat pentru postul rămas vacant după retragerea lui Victor Ponta. Cum emoţiile au fost risipite, s-a trecut deja la elaborarea strategiilor pentru alegerile de anul viitor, locale şi parlamentare. Chiar dacă în acest moment PSD-ul îl susţine pe Victor Ponta pentru funcţia de premier, nimeni nu doreşte să rişte nimic, în curând lucrurile se vor schimba, fiind evident că Liviu Dragnea va fi propunerea partidului pentru şefia guvernului în condiţiile în care alegerile parlamentare vor fi câştigate de social democraţi. Sunt vehiculate informaţii conform cărora există posibilitatea schimbării lui Ponta cu Dragnea la scurt timp după congresul PSD. Într-o intervenţie televizată, Liviu Dragnea a lăsat să se înţeleagă că nu ar spune nu funcţiei de premier, dar că deocamdată are alte priorităţi: "Să ajungem acolo. Nu o să spun că mă interesează, nici nu o să spun că nu mă interesează. Calculul meu este PSD".

Liviu Dragnea şi-a manifestat în repetate rânduri disponibilitatea pentru o colaborare mai strânsă cu preşedintele Klaus Iohannis, printre rânduri putându-se citi că în cazul în care va fi instalat ca premier va dori să aibă o relaţie instituţională foarte bună cu preşedintele pentru un "proiect de ţară serios". Dragnea a afirmat că s-ar înţelege cu preşedintele Iohannis, pe care îl vede capabil să pună punct scandalurilor de pe scena politică: "Din partea mea şi acum şi dacă voi fi ales preşedintele PSD este deschidere maximă atât faţă de preşedintele Klaus Iohannis, cât şi faţă de opoziţie. Am o aşteptare. Cred că are un potenţial de bună-credinţă, un potenţial de a reuşi să închidă războiul politic în România. Dumnealui decide dacă îl foloseşte sau nu. Din partea mea şi a PSD există această deschidere de a construi un proiect de ţară serios, pentru că se poate. Este şi obligatoriu. România poate fi condusă coerent dacă cele trei palate au o relaţie instituţională corectă şi eficientă".

Aceasta nu este prima ocazie când Liviu Dragnea întinde punţi de dialog către preşedintele Iohannis, luna trecută afirmând: "Sunt acuzat de unii că-i fac cadou domnului Iohannis un climat de dialog. Va spun cu toată sinceritatea că vreau să fac cadou României acest climat politic, bazat pe dialog şi pace politică. În ce priveşte lipsa de dorinţă de a-l ataca pe Iohannis, da, îmi asum acest lucru, nu vreau un război cu Iohannis, nu e eficient, nu ştiu cine cîştigă din asta, sigur nu câştigă România. Nu dau un cec în alb nimănui, dar critici de dragul criticii nu fac".

Pe de altă parte, chiar dacă în repetate rânduri preşedintele Iohannis a declarat că îşi doreşte un guvern liberal, acesta este tot mai nemulţumit de felul în care PNL face opoziţie şi de cum, prin moţiunile de cenzură respinse pe bandă rulantă, nu face decât să întărească poziţia actualei coaliţii de guvernare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Alunecosul ,DRAGNEA "vorbeste" povesti Scandalul PSD-PNL va fi etern de acum incolo( pana la disparitia unui partid.) Nu cred ca din decembrie v-a mai exista in politica ,dupa cum se "apleaca "DNA--ul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9184
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7383
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9890
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6933
Gram de aur (XAU)Gram de aur267.3958

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro