Cel puţin 27 de persoane, dintre care nouă copii, şi-au pierdut viaţa în urma viiturilor provocate de ploi torenţiale în centrul statului Texas, vineri dimineaţă, potrivit autorităţilor, citate de presa internaţională. Situaţia este deosebit de gravă în comitatul Kerr, unde 25 de fete sunt în continuare date dispărute din tabăra Camp Mystic, aflată pe malul râului Guadalupe, care a crescut cu peste şase metri în mai puţin de două ore.
Echipele de intervenţie continuă căutările contracronometru pentru găsirea supravieţuitorilor. Până sâmbătă dimineaţă, peste 850 de persoane au fost salvate sau evacuate, multe dintre ele cu ajutorul elicopterelor.
Râul Guadalupe, aflat la circa 137 de kilometri nord-vest de San Antonio, a revenit treptat la nivelul normal, iar Serviciul Naţional de Meteorologie a anunţat că pericolul iminent de viituri s-a redus în comitatul Kerr. Totuşi, avertizarea de inundaţii rămâne în vigoare până sâmbătă seara în regiunea San Antonio-Austin, unde sunt aşteptate ploi sporadice.
Preşedintele Donald Trump a transmis condoleanţe familiilor afectate, subliniind că autorităţile federale colaborează cu cele locale pentru a gestiona criza. „Melania şi cu mine ne rugăm pentru toţi cei loviţi de această tragedie. Curajoşii noştri salvatori sunt deja la faţa locului”, a scris Trump pe reţelele sociale.
Administraţia oraşului Kerrville a declarat că viitura a lovit în zori, fără avertisment sau cu unul emis mult prea târziu pentru o evacuare preventivă. „Totul s-a întâmplat foarte repede, în mai puţin de două ore”, a declarat Dalton Rice, administratorul oraşului. Râul a depăşit rapid cota de inundaţie majoră.
Directorul Diviziei de Gestionare a Situaţiilor de Urgenţă din Texas, W. Nim Kidd, a subliniat că, deşi existau avertismente generale de vreme severă, prognozele nu au anticipat cantitatea extremă de precipitaţii căzută în zonă - peste 300 de litri pe metru pătrat.
Tabăra Camp Mystic, unde sunt date dispărute cele 25 de fete, este o tabără creştină de vară privată pentru fete, fondată în 1926. Potrivit site-ului său, tabăra promovează o „atmosferă creştină sănătoasă” şi dezvoltarea calităţilor personale şi a stimei de sine.
În total, 750 de copii se aflau în tabără în momentul viiturii. Vineri dimineaţa, 107 gardieni şi unităţi de aviaţie au încercat să ajungă în zona afectată, reuşind să intre abia după prânz pentru a începe operaţiunile de salvare. Cel puţin o fată de 9 ani este confirmată printre victimele decedate.
Evenimentul tragic aminteşte de viiturile devastatoare produse în aceeaşi zonă în urmă cu aproape patru decenii, când 10 adolescenţi şi-au pierdut viaţa după ce un autobuz şi o dubă dintr-o tabără bisericească au fost luate de ape.
Opinia Cititorului