VIOLETA ALEXANDRU:''Au fost aprobate 1,2 milioane lei pentru arhivele caselor de pensii din 24 de judeţe''

G.U.
Macroeconomie / 31 octombrie 2020

''Au fost aprobate 1,2 milioane lei pentru arhivele caselor de pensii din 24 de judeţe''

Un număr de 24 de case judeţene de pensii au solicitat şi le-au fost aprobate fonduri, în sumă totală de 1,2 milioane lei, pentru amenajarea spaţiilor arhivelor şi pentru servicii de arhivare, pentru alte şapte solicitările fiind în curs de aprobare, potrivit ministrului Muncii, Violeta Alexandru, transmite Agerpres.

"Punem la punct şi arhivele caselor de pensii. 24 de case judeţene (inclusiv Bucureştiul) au solicitat şi le-au fost aprobate fonduri pentru amenajarea spaţiilor arhivelor, inclusiv pentru achiziţionarea de servicii de arhivare (în total 1,2 milioane lei). În unele a fost efectiv nevoie, după cum le-am spus direct la faţa locului, să se dea cu mătura şi să se pună dosarele în ordine. Ce înţelegem de aici? Probleme de bază din sistem (lucruri simple) au fost lăsate nerezolvate de prea mulţi ani de zile. Întrebaţi pe cei care vă cer să le acordaţi încrederea ce au rezolvat concret şi când încep să vă vorbească de viziuni, planuri, proiecte să vă aduceţi aminte că România are nevoie de rezolvarea problemelor de bază. Trebuie să fim serioşi în legătură cu cele mai elementare obligaţii", a scris Violeta Alexandru pe pagina sa de Facebook.

Aceasta a adăugat că, pe lângă curăţenia efectivă din arhive, a creat în mandatul său inclusiv posibilitatea recuperării unor informaţii din carnetele de muncă bine scanate.

Ministrul Muncii a precizat că cele mai mari sume pentru punerea la punct a arhivelor au mers către Satu Mare (pentru reparaţii acoperiş spaţiu arhivă), Bucureşti (pentru plata chirii spaţii arhivă), Argeş (pentru stingătoare, rafturi şi servicii de ignifugare), Buzău (reparaţii instalaţie electrică), Ilfov (servicii de arhivare şi plata chirii spaţii arhivă).

"Alte 7 case de pensii au făcut solicitări de fonduri şi sunt în curs de aprobare. Dacă le punem pe toate la punct, se poate trece la un alt nivel. Vreau neapărat să păstrăm în siguranţă documentele care atestă o viaţă întreagă muncită. Aceste lucruri - la a căror punere la punct nu renunţ - înseamnă, pentru mine, respect pentru pensionari. Faptul că aceste lucruri puse la punct vor rămâne după terminarea mandatului meu, îmi dă o mare satisfacţie. Se va lucra mai bine în administraţie oferind serviciile cerute de oameni. Asta este ceea ce contează", a mai scris ministrul pe reţeaua de socializare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Toată stima doamnă!.

    Așa cum istoria României trebuie respectată și cea a celor care scriu istoria României trebuie respectată.

    Aceasta pentru că "istoria" din arhivele in cauză pentru unii este vitală. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay

Curs valutar BNR

20 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0207
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5221
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5103
Gram de aur (XAU)Gram de aur239.7608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021
Video

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro