Fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu, afirmă că prosumatorii nu mai reprezintă o categorie marginală, ci una dintre cele mai mari capacităţi de producţie de energie ale României, afirmă, însă, că investiţiile în energia nucleară şi în capacităţile de stocare trebuie să continue, potrivit mesajului său publicat pe Facebook.
„Sute de mii de români produc energie pe propriile acoperişuri şi o livrează în reţea, fiind un suport real având în vedere că seceta forţează impunerea unor măsuri de urgenţă pentru sistemul energetic, iar producţia de la Cernavodă este afectată de nivelul extrem de scăzut al Dunării. Astăzi, la ora 12:18, parcurile fotovoltaicele din România au produs 2.941 MW. Record absolut. Dar asta nu e tot, cei peste 346.000 prosumatori au produs încă cel puţin pe atât. În acelaşi moment, Cernavodă dădea 653 MW, pentru că Unitatea 1 este oprită de marţi”, a scris Virgil Popescu pe Facebook.
El a adăugat că această creştere exponenţială a numărului de prosumatori nu e noroc şi nu e întâmplare, ci reprezintă rezultatul cadrului construit în 2021 şi 2022, când Virgil Popescu era ministru al Energiei compensarea cantitativă pentru micii prosumatori, dreptul de a vinde surplusul până la 400 kW pe loc de consum, scutirea de certificate verzi pentru consumul propriu, potrivit informaţiilor distribuite.
„Când nuclearul şi hidro suferă din cauza secetei, panourile instalate de familii şi firme ajută la susţinerea sistemului. Dar ziua de azi trebuie citită în ansamblul ei, nu doar la prânz. La ora 21:00 soarele nu mai produce nimic. Hidro a fost la 540 MW, iar din Cernavodă avem doar jumătate. Atunci importăm, la preţuri care nu au nicio legătură cu cele de la amiază. Prosumatorii nu mai sunt o categorie marginală. Sunt una dintre cele mai mari capacităţi de producţie ale României. Dar niciun acoperiş nu produce la miezul nopţii. De aceea avem nevoie şi de continuarea investiţiilor în nuclear şi capacităţi de stocare”, a arătat Popescu.
Fostul ministru a precizat că, dintre cei 346.194 de prosumatori, aproximativ 115.000 au şi baterii, în timp ce ceilalţi peste 230.000 produc energie la prânz şi cumpără electricitate seara, la preţ de vârf, potrivit sursei.
„Dacă fiecare dintre ei ar avea o baterie de 10 kWh, seara nu ar mai consuma din reţea. Mai mult, unii dintre ei ar putea injecta energie în reţea. Vorbim de aproximativ 2.300 MWh disponibili la ora 20:00. Fie că rămân în casă, fie că intră în sistem, efectul asupra deficitului de seară e acelaşi: între orele 20:00 şi 23:00, echivalentul unei unităţi de la Cernavodă. Fără un teren nou, fără un kilometru de linie nouă, fără cinci ani de autorizaţii. Programul de finanţare pentru baterii există deja la Administraţia Fondului pentru Mediu. Problema nu e că lipseşte, ci că e prea mic pentru dimensiunea problemei. Bugetul lui ar trebui să fie suplimentat. Verile secetoase nu mai sunt o excepţie, iar sistemul trebuie construit pentru ele”, a adăugat Virgil Popescu.




















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 31.07.2026, 21:54)
si pentru asta fiecare parlamentar aur va primi certificat de prosumator și întreprindere mare, ca sa poată primi curent gratis ziua și sa vinda curent scump noaptea.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 31.07.2026, 22:11)
Din 2021 si pana acum s-au scos din sistemul energetic national peste 3500MW. Energie pe carbune. Ca sa salvam Planeta. Si au decis unii atunci ca pana in 2026 inchidem tot ce e pe carbune.
In 2021 la Guvern era Citu Premier PNL.
La Energie era Virgil Popescu Ministru PNL.
Acum e europarlamentar si euroescroc pnl.
Polonia negociase pana in 2035 iar nemtii de la RWE isi demontau parcuri eoliene si mutau sate ca sa scoata lignit pentru energie pe carbune. Intre timp noi salvam Planeta!
Pentru asta a fost facut pnrr, smecheria baietilor destepti pnl si usr, copt de ghinosu si barna.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 31.07.2026, 22:30)
Da!
așa este
un escroc / idiot util
e ambele !
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.08.2026, 08:53)
virgil popescu e killer economic.
nu e idiot deloc
l-am cunoscut personal in cadrul experientei din Electrica
e killer economic, a lucrat impotriva Romaniei
Ban.Cher.Vali
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.08.2026, 09:15)
pai și "în aceste condiții" ce caută ca ministru? de ce i se da imunitate europeana de parlamentar 5 ani? de ce își pune odrasla șef la Romgaz? de ce serviciile, președintele, avocatul poporului, vreun cine de paza al democrației nu zice nimic? are iarba fiarelor în buzunar la piept?
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.08.2026, 09:38)
DE TRADAREA ROMANIEI !
TOATA CLASA POLITICA TREBUIE DEMISA SI FORTA TANARA A CELOR DIN ZONA PRIVATA CARE NU AU AVUT NICI O TREABA CU POLITICA TREBUIE SA CONSTITUIE O NOUA CLASA POLITICA!
astia ne ucid ca tara
Ban.Cher.Vali
2.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.08.2026, 11:41)
Mulțumim pentru propaganda sovietică. :
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 31.07.2026, 22:12)
La pus.ca.ri.e cu tine je.gu.le.
4. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 01.08.2026, 07:12)
...
5. Energia in banda e problema peste tot in lume
(mesaj trimis de opinie în data de 01.08.2026, 08:21)
Deci d Popescu sa reflecte la stagnarea proiectelor de energie in banda ,hidrocentrale cu pompaj ,Isalnita etc ...sa rememoreze care a fost contributia lui V Popescu ca si ministru al energiei !
5.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.08.2026, 08:53)
contributia a fost dublarea prețurilor și creerea a 6-7 firme de energie care s-au îmbogățit masiv din Trading, care primesc miliarde de la stat pentru ca nu au clienți pe care să-i prosteasca.
5.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.08.2026, 11:42)
ca și ministru se folosește doar dacă ești agramat cu pretenții.
Când ești ultima bâtă, prost școlarizată, începi să pretinzi că ești... penultima. :
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.08.2026, 08:52)
HOPA! a scos capul DISTRUGATORUL SECTORULUI ENERGETIC AL ROMANIEI !
Daca bolojan a luat gatzii la cateva unitati termoenergetice in Romania in martie 2026, ei bine, Virgil Popescu e monstrul care chiar a facut ravagii in sistemul energetic debalansand MIXUL PERFECT SI SFANT AL ROMANIEI , gandit si pus in opera inainte de 1989 !!!!, prin inchiderea unei pleiade de termocentrale si grupuri energetice!
Virgile, mama .... cum te simti dupa ce bolojanul indeamna la stingerea becului ca mana ta moarta a ucis termocentralele ???? Te simti bine criminalule ???????????
Ban.Cher.Vali
6.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.08.2026, 08:55)
FMM de tampit , Virgile!
Ai merita sa vina toti oamenii tinuti pe intuneric dupa tine sa te faca grup energetic umblator !
Ban.Cher.Vali
6.2. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 6.1)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 01.08.2026, 09:00)
...
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.08.2026, 09:04)
prosumatorii, cea mai mare capacitate de producție care primește doi lei găuriți pe kilowați vinduti "la prețul pieței". și cea mai mare capacitate de producție a căror legislație se schimba împotriva lor de doua ori pe an. și cea mai mare capacitate de producție cu sistemele electronice deschise furnizorului, ca sa poată vedea curentul srl ce și cit produce, în ce condiții, ca nu cumva sa vinda prea mult la orele de virf.
7.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.08.2026, 13:19)
Sunt și prosumatori fericiți. Acum, când se mai oprește curentul prin cartier, suntem notificați prin aplicație că vecinii n-au curent. :