VIRGIL POPESCU:''Îmi doresc întărirea parteneriatului economic şi energetic între România şi Franţa''

G.U.
Macroeconomie /

''Îmi doresc întărirea parteneriatului economic şi energetic între România şi Franţa''

Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, se află într-o vizită în Franţa, cu scopul de a întări parteneriatul dintre cele două ţări în domeniile Economiei şi Energiei, potrivit unei postări pe Facebook a ministrului, transmite Agerpres.

"Alături de premierul Ludovic Orban şi de colegii mei ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, mă aflu în vizită în Franţa. Vom avea mai multe discuţii de lucru pentru a întări Parteneriatul strategic dintre cele două ţări, care prevede coordonatele principale ale colaborării pe următorii 4 ani", a scris Popescu pe reţeaua de socializare.

Potrivit acestuia, scopul principal al vizitei este semnarea Foii de parcurs pe următorii 4 ani, care prevede coordonatele principale ale colaborării dintre Franţa şi România.

"Acest document, ca şi alte documente, va fi semnat de premierul Franţei, domnul Castex, şi Ludovic Orban, ca şi premier al României. Ca ministru al Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri îmi doresc să întăresc parteneriatul între România şi Franţa în domeniile Economiei şi Energiei", a susţinut ministrul de resort.

Reprezentanţii Guvernului României efectuează, începând de luni, o vizită oficială de două zile în Franţa.

Luni, pe agenda vizitei se află o întrevedere a premierului Ludovic Orban cu preşedintele Partidului "Les Republicains", Christian Jacob.

Ludovic Orban va mai avea întâlniri cu preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Franceze, Richard Ferrand, cu preşedintele Senatului, Gerard Larcher, cu reprezentanţi ai Consiliului întreprinderilor Franţa - România din cadrul Mişcării Întreprinderilor din Franţa (MEDEF), precum şi cu reprezentanţi ai comunităţii de români din Franţa.

Pe agendă se mai află participarea la reuniunea Consiliului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi o întrevedere cu secretarul general al OCDE, Angel Gurria.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Oare ce intelegeri secrete fac cu francezi

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
elco

Curs valutar BNR

02 Dec. 2020
Euro (EUR)Euro4.8721
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0434
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4931
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3981
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.9394

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cramele Cotnari
Aratoys
hygienium.com
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie