Visa Europe mizează pe 6 milioane carduri contactless în Europa până la finalul acestui an

F. A.
Internaţional / 20 noiembrie 2009

Visa Europe estimează că va ajunge la 6 milioane de carduri contactless în Europa până la sfârşitul acestui an, urmând ca până la finalul anului viitor numărul acestora să se dubleze, a anunţat azi compania, informează NewsIn.

"Constatăm o creştere a gradului de acceptare în domenii în care până acum se folosea exclusiv numerarul, cum ar fi automatele de vânzare produse. Vom avea 6 milioane de carduri contactless în Europa până la sfârşitul anului, iar numărul acestora se va dubla până la sfârşitul anului 2010", a declarat directorul departamentului de inovaţie din cadrul Visa Europe, Sandra Alzetta.

Circa 80% din tranzacţiile efectuate în ţările din Europa se fac cu plata în numerar şi peste 90% dintre acestea au o valoare mai mică de 15 euro. Există o zonă importantă, cu potenţial, pentru plăţile de valoare redusă cu cardul, care nu este valorificată, susţin reprezentanţii Visa.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2584
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5171
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6194
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1347
Gram de aur (XAU)Gram de aur669.0168

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb