Vlad Gheorghe: Am depus plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva celor de la CCR

A.B.
Politică / 30 noiembrie 2024

Sursa foto: Vlad Gheorghe/Facebook

Sursa foto: Vlad Gheorghe/Facebook

Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, lider al partidului DREPT, anunţă că a depus plângere penală la Parchetul General împotriva judecătorilor de la Curtea Constituţională. "Nu au niciun temei legal pentru decizia lor de renumărare", anunţă politicianul, transmite news.ro.

"Am depus plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva celor de la CCR! Politrucii de la CCR nu au niciun temei legal pentru decizia lor de renumărare, nu au nicio atribuţie care să le permită să facă asta. Constituţia nu zice nimic de renumărare şi nici legea CCR nu prevede acest DREPT. Pur şi simplu şi-au inventat o renumărare pe care, culmea, nici măcar contestatorul nu a cerut-o", a scris, sâmbătă, pe Facebook, fostul europarlamentar.

Potrivit acestuia, judecătorii constituţionali "aveau obligaţia să valideze (sau nu) primul tur al prezidenţialelor în maxim 3 zile".

"Nu numai că nu au făcut asta, dar, în mod evident politic, amână decizia până după parlamentare. Într-o zi aceşti oameni vor răspunde pentru acest abuz, pentru această lovitură de stat, şi plângerea mea vreau să stea la baza acestei răspunderi penale", a mai transmis politicianul.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb