Revista BURSA Construcţiilor

VLAD VOICULESCU:''După ora 18:00 a fost confirmată problema de la Victor Babeş''

G.U.
Miscellanea / 13 aprilie

''După ora 18:00 a fost confirmată problema de la Victor Babeş''

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, spune că a aflat despre decesul celor trei persoane de la Spitalul "Victor Babeş" din Capitală, luni la ora 18:00, el precizând că, din informaţiile pe care le are, în TIR-ul ATI "toate ventilatoarele s-au oprit dintr-o dată", informează Agerpres.

"După ora 18:00 a fost confirmată problema de la 'Victor Babeş'. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să sun la alte spitale pentru a mă asigura că există locuri unde pacienţii să fie transferaţi, după care, undeva între 18,30 şi 19,00, am ajuns la spital", a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul Sănătăţii.

"Prioritatea a fost să găsim locuri pentru pacienţi", a subliniat el.

Vlad Voiculescu a precizat că a vorbit, luni, după ora 18:00, cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, notează sursa citată.

"Cu domnul Arafat am vorbit imediat după ora 18:00, iar la spital procedurile sunt destul de clare - mai întâi se încearcă salvarea pacienţilor, transferul pacienţilor, (...) după care, fiind vorba de decesul unor persoane, trebuie anunţată poliţia. (...) Am întrebat, odată ce am ajuns acolo, dacă Poliţia fusese anunţată. Nu mi-a fost confirmat acest lucru, aşa încât am rugat ca Poliţia să fie anunţată şi, de asemenea, aparţinătorii să fie anunţaţi imediat", a spus ministrul.

Potrivit acestuia, în cazul de la "Victor Babeş" există "indicaţii că defecţiunea este dinăuntrul TIR-ului", dar nu se poate şti cu siguranţă acest lucru.

"Ce ştiu este că toate ventilatoarele s-au oprit dintr-o dată. Din explicaţiile pe care le-am primit de la domnul doctor Arafat, (...) ştim că a fost o problemă care ţine de presiunea oxigenului şi asta ar fi dus sau ar fi putut duce la oprirea tuturor ventilatoarelor", a afirmat Vlad Voiculescu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. MARS CRIMINAL MUIST L. G. B.T.IST. SATANIST, HITLERIST CU MINCIUNILE TALE. CAUȚI ACUM ORICE SCUZA, DAR SLUGOIULE, AL GAY LOR DE LA BRUXELLES ȘI SUFLET DE IUDA DAT DE BUNĂ VOIE LUI ANTICRIST NU UITA CA ORICE CRIME PE CARE LE FACEȚI CU BUNĂ ȘTIINȚĂ, CONȘTIENȚI VA FI SCRISE ÎN CER ȘI NU SE VOR ȘTERGE ȘI VEȚI DA SOCOTEALA ÎN VECI ÎN FATA LUI DUMNEZEU CRIMINALILOR, SATANIȘTI LOR, ANTI CRISTI LOR. DAR TOATE ACESTEA LE FACEȚI LA COMANDA CRUD ULUI TIRAN, ODIOS DE LA COTROCENI CA SA SE SIMTĂ CONFORTABIL.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Electromagnetica
Allview
Artego

Curs valutar BNR

17 Mai. 2021
Euro (EUR)Euro4.9256
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0527
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4985
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7135
Gram de aur (XAU)Gram de aur240.8982

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
Tohani
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
carieraenergetica.ro
Energy CEO forum awards
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro