Voestalpine vrea să investească 14 milioane euro în România şi Germania

Ziarul BURSA #Companii / 23 noiembrie 2016

Grupul siderurgic austriac Voestalpine a anunţat, ieri, că va investi peste 14 milioane de euro în extinderea fabricilor sale din Germania şi România (Arad), decizie care va duce la crearea a 55 de noi locuri de muncă, transmite Reuters, citată de Agerpres.

În total, Voestalpine va investi 30 de milioane de euro (31,9 milioane de dolari) în construirea sau extinderea unor uzine din Germania, România, Mexic şi China, urmând să angajeze încă 165 de persoane. Aproximativ 15 milioane de dolari vor fi alocaţi în Mexic, unde va fi construită o nouă fabrică de componente, în Aguascalientes, unde vor fi create 80 de noi locuri de muncă.

De asemenea, Voestalpine a primit recent comenzi de aproape 600 de milioane de dolari de la un producător auto important din Germania, după ce în august compania a obţinut o comandă de 500 de milioane de dolari din SUA.

Directorul general al grupului siderurgic austriac, Wolfgang Eder, a declarat recent că Voestalpine vrea să-i urmeze pe marii producători auto în Mexic, unde intenţionează să se extindă în următorii doi ani. Companiile auto importante, cum ar fi Ford, BMW, Daimler şi alianţa Renault-Nissan, intenţionează să-şi majoreze producţia în Mexico, unde a venit şi rivala Voestalpine - grupul german ThyssenKrupp.

Voestalpine, specializat în produse de oţel de înaltă calitate, are aproximativ 48.000 de angajaţi. Grupul este reprezentat la nivel mondial prin 500 de companii care produc şi comercializează produse din oţel în peste 50 de ţări.

Voestalpine controlează în România constructorul de material rulant Vae Apcarom Buzău.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0860
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4037
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4550
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7723
Gram de aur (XAU)Gram de aur567.2995

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
gustulitaliei.ro
immromania.eu
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb