Von der Leyen a cerut Chinei să înceteze sprijinul acordat Rusiei

A.B.
Internaţional / 8 iulie, 14:37

Von der Leyen a cerut Chinei să înceteze sprijinul acordat Rusiei

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut marţi Chinei să pună capăt sprijinului „neclintit” acordat Rusiei în războiul împotriva Ucrainei, avertizând că această atitudine alimentează instabilitatea şi subminează securitatea europeană, transmite EFE, care afirmă cele ce urmează. Declaraţia a fost făcută în plenul Parlamentului European, în cadrul unei dezbateri privind relaţiile dintre UE şi China.

„Sprijinul neclintit al Chinei pentru Rusia creează instabilitate şi o insecuritate ridicată pentru Europa. De facto, China permite economia de război a Rusiei şi nu putem accepta asta”, a afirmat Von der Leyen.

Şefa executivului european a subliniat că securitatea din zona euroatlantică este tot mai interconectată cu cea din Indo-Pacific şi a îndemnat Beijingul să colaboreze cu Uniunea Europeană în baza unor reguli comune şi a unui angajament real faţă de multilateralism.

Ursula von der Leyen a avertizat că modul în care China va continua să se poziţioneze faţă de războiul declanşat de Rusia va influenţa profund viitorul relaţiilor UE-China. În acest context, ea a anunţat că va călători la Beijing la finalul lunii iulie, împreună cu preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, pentru un summit care va marca 50 de ani de relaţii diplomatice.

Von der Leyen a cerut Chinei să condamne fără echivoc agresiunea Rusiei şi să respecte regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Ea a atras atenţia asupra faptului că Beijingul subvenţionează masiv companiile proprii, ceea ce afectează grav competitivitatea internaţională şi denaturează piaţa.

„Excedentele de capacitate trebuie tratate la sursă, nu pot fi pur şi simplu deversate pe pieţele globale”, a afirmat Von der Leyen, referindu-se la creşterea explozivă a exporturilor chineze, în special în sectorul auto. Comisia Europeană a impus deja tarife pentru importurile de vehicule electrice chinezeşti, într-un efort de protejare a industriei europene.

Potrivit datelor citate de preşedinta CE, China a înregistrat în 2024 cel mai mare excedent comercial din istorie, în special în raport cu UE, în timp ce accesul companiilor europene pe piaţa chineză rămâne limitat. Deficitul comercial dintre cele două părţi a ajuns la 357 de miliarde de dolari.

Von der Leyen a cerut o „reechilibrare veritabilă” a relaţiilor comerciale, cu mai puţine distorsiuni de piaţă, mai puţine capacităţi excedentare şi acces echitabil pentru firmele europene.

În acelaşi timp, liderii europeni vor încerca la summitul din Beijing să obţină o relaxare a restricţiilor impuse de China la exportul de pământuri rare, resurse esenţiale pentru industria tehnologică. China controlează aproape două treimi din producţia globală de pământuri rare şi 92% din produsele rafinate, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie, conform sursei citate.

Pe fondul tensiunilor comerciale, UE se declară vigilentă la riscurile legate de influenţa externă şi atacurile cibernetice, dar rămâne deschisă cooperării cu Beijingul în domenii cheie, cum ar fi lupta împotriva schimbărilor climatice.

Opinia Cititorului ( 5 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Si eu am cerut,ca soacra sa ma sponsorizeze,

    cu mai multi bani,ca sa joc la Casino Monte Carlo, 

    dar nu ma baga in seama.

    Foarte inuman,antidemocratic si anti-european.  

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Si China se va inchina in fata vrajitoarei verzi din Vest, atotputernica in Oz! Prostia si incompetenta Ursulei este fara precedent pentru un lider european, indiferent cine a pus-o acolo.

    Chiar crede ca chinezii vor asculta asa ceva? Dispretul si rabdarea lor se pare ca este infinita.  

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. China tells EU it can’t accept Russia losing its war against Ukraine, official says

      Prevad ca un milion de chinezi vor invada ukraina in caz de urgenta,nici de kalasnikoave nu au nevoie,polonicele sunt suficiente sa castige confruntarea. 

      Ce glume proaste are in program Ursula astazi.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    ...

    Asta crede că o mai baga cineva in seama. In afara de spagarii europeni nu e importanta pt nimeni. Eu cu ăștia se trage de brăcinare.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0677
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3157
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4183
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8708
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.0847

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb