La o zi după ce a convenit cu Statele Unite o reducere a tarifelor comerciale, preşedintele Chinei, Xi Jinping, a făcut apel vineri la ţările din regiunea Asia-Pacific să susţină libertatea comerţului şi să asigure stabilitatea lanţurilor de aprovizionare, în contextul tensiunilor economice globale, transmite CNBC.
”Cu cât vremurile sunt mai turbulente, cu atât trebuie să lucrăm mai strâns împreună”, a declarat Xi, potrivit presei de stat chineze, într-un discurs susţinut la deschiderea summitului Asia-Pacific Economic Cooperation (APEC), care se desfăşoară până sâmbătă în Coreea de Sud.
Liderul chinez s-a întâlnit joi cu preşedintele american Donald Trump, pentru prima dată din 2019. În urma discuţiilor, cele două state au convenit un acord de un an care include concesii tarifare şi relaxarea unor controale la export, semnalând o dezgheţare parţială a relaţiilor comerciale.
Washingtonul a redus cu 10 puncte procentuale tarifele impuse produselor chinezeşti, iar Beijingul a fost de acord să reia exporturile de pământuri rare esenţiale pentru industria globală.
În discursul său de la APEC, Xi a subliniat că lumea traversează ”schimbări nemaiîntâlnite într-un secol” şi a prezentat cinci direcţii-cheie pentru cooperare regională:
- apărarea sistemului comercial multilateral;
- crearea unui mediu economic deschis;
- menţinerea stabilităţii lanţurilor de aprovizionare;
- promovarea comerţului verde şi digital;
- stimularea dezvoltării incluzive.
Xi a insistat asupra ideii că naţiunile ar trebui ”să extindă” şi nu ”să rupă” lanţurile de aprovizionare, un mesaj care contrastează cu politica americană de repatriere a producţiei industriale. Cu toate acestea, liderul chinez a afirmat că ”dezvoltarea şi revitalizarea Chinei merg mână în mână cu viziunea preşedintelui Trump de a face America măreaţă din nou”.
În ultimele două decenii, China a devenit cel mai mare centru de producţie din lume, generând aproape 27% din producţia industrială globală. Pe fondul creşterii costurilor şi al tensiunilor comerciale, tot mai multe fabrici chineze şi-au extins operaţiunile în alte ţări din Asia, în special în statele membre ASEAN, care au depăşit Uniunea Europeană ca principal partener comercial al Chinei.
Xi a reiterat angajamentul Beijingului de a continua deschiderea pieţei interne pentru investiţii străine şi de a crea noi oportunităţi pentru economiile din regiunea Asia-Pacific.
Potrivit unui raport al Rhodium Group, Asia a fost principala destinaţie pentru investiţiile externe ale Chinei în trimestrul al treilea, cu un total de 15,4 miliarde de dolari, cel mai ridicat nivel de după pandemie, în proiecte care includ centre de date şi materiale pentru baterii.
















































Opinia Cititorului