Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat pe X că a purtat o convorbire telefonică de peste o oră şi jumătate cu omologul său american Donald Trump, la scurt timp după întâlnirea acestuia cu Vladimir Putin, potrivit news.ro.
Discuţia a început bilateral, iar apoi li s-au alăturat şi lideri europeni. Totodată, Zelenski a spus că luni va merge la Washington pentru a discuta cu liderul de la Casa Albă pentru a discuta despre oprirea uciderilor şi a războiului.
”Am avut o conversaţie extinsă cu preşedintele Statelor Unite. Am început cu discuţii bilaterale, apoi li s-au alăturat şi liderii europeni. Întregul apel a durat mai bine de o oră şi jumătate, dintre care aproximativ o oră a fost dedicată dialogului direct cu Donald Trump”, a scris Volodimir Zelenski pe X.
Secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat anterior, sâmbătă, că preşedintele Donald Trump a avut o discuţie lungă cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în timpul zborului de întoarcere la Washington DC.
Preşedintele ucrainean a reafirmat disponibilitatea Kievului de a depune ”eforturi maxime pentru a obţine pacea”, subliniind că Trump l-a informat despre întâlnirea cu liderul rus şi principalele puncte ale discuţiilor.
”Este important ca forţa Americii să aibă un impact asupra evoluţiei situaţiei”, a adăugat Zelenski.
El a salutat propunerea lui Trump pentru o întâlnire trilaterală între Ucraina, SUA şi Rusia, subliniind că ”problemele-cheie pot fi discutate la nivel de lideri, iar acest format este potrivit pentru acest lucru”.
Zelenski a anunţat, de asemenea, că luni va merge la Washington pentru a se întâlni cu preşedintele Trump şi pentru a discuta ”toate detaliile legate de oprirea uciderilor şi a războiului”, exprimându-şi recunoştinţa pentru invitaţie.
”Este important ca europenii să fie implicaţi în fiecare etapă pentru a asigura garanţii de securitate fiabile împreună cu America. Am discutat şi despre semnalele pozitive venite din partea americană privind participarea la garantarea securităţii Ucrainei. Continuăm să ne coordonăm poziţiile cu toţi partenerii. Le mulţumesc tuturor celor care ajută”, a mai spus preşedintele ucrainean.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.08.2025, 12:31)
La costum, Zelenski.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.08.2025, 12:38)
Lasati razboiul deoparte ca ne mananca China cu fulgi cu tot ! Asta a fost scopul real al intalnirii cu reconfigurarea strategica SUA + Rusia vs China !
3. Mda
(mesaj trimis de Oarecare în data de 16.08.2025, 13:51)
Un semn bun este că Zele a renunțat la obrăznicia caracteristică. În plus, nimeni din bătăiosii europeni nu s-a mai pronunțat pentru o "pace justă și durabilă", limbajul de lemn prin care de fapt alde Macron și sinistra Ursula se pronunțau practic pentru continuarea războiului.
Trump - omul rușilor:) și Putin - omul americanilor :) au bătut neoficial palma și au băut deja aldămașul pentru un armistițiu echivalent cu pacea.
Dacă nu va fi de acord cu condițiile, "fiul ploii" scrie pe Zele cu tot ajutorul mai mult din gură pe care-l va căpăta de la jalnicii șefi europeni.
O să rămână de pomină larva useristă Oana Toiu cu a sa declarație cum că vom sprijini Zeleland până la victorie :) Hai Slava.