Condiţiile de pace propuse de Moscova la discuţiile de luni de la Istanbul sunt 'ultimatumuri' inacceptabile pentru Kiev, a denunţat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a făcut din nou apel la desfăşurarea unei reuniuni cu omologii săi rus Vladimir Putin şi american Donald Trump şi cu participarea sa, relatează Agerpres.
Continuarea discuţiilor Rusia-Ucraina la Istanbul - în forma de acum, cu delegaţiile actuale - nu ar 'avea niciun sens', după două runde de negocieri cu puţine rezultate, a apreciat preşedintele ucrainean.
La a doua reuniune bilaterală, desfăşurată cu mediere turcă luni, delegaţia rusă le-a transmis ucrainenilor o listă cu cerinţe maximaliste din partea Moscovei, conţinând în special retragerea forţelor ucrainene din regiunile Ucrainei anexate în septembrie 2022 de Rusia (Lugansk, Doneţk, Herson şi Zaporojie), care nici până astăzi nu sunt controlate în totalitate de Moscova, renunţarea Kievului la aspiraţia de a adera la NATO sau limitarea dimensiunii armatei sale.
'Este un ultimatum pe care partea rusă ni l-a adresat', a denunţat miercuri Zelenski într-o conferinţă de presă.
Pentru a face să avanseze negocierile cu Moscova, liderul ucrainean a făcut apel la o încetare a focului înaintea discuţiilor şi un summit cu Vladimir Putin şi Donald Trump.
'Noi suntem pregătiţi pentru o astfel de reuniune în orice moment', a dat asigurări el, menţionând de asemenea eventuala prezenţă a preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care a propus luni desfăşurarea unui summit tripartit între Putin, Zelenski şi Trump în Turcia.
Potrivit sursei, în acest stadiu, Kremlinul a condiţionat o întâlnire între Putin şi Zelenski - care ar fi prima din 2019 - de stabilirea unor acorduri prealabile între Moscova şi Kiev.
Această poziţie este frustrantă pentru Kiev, care vede în ea dorinţa Moscovei de a trage de timp, într-un moment în care armata rusă avansează pe front, în faţa unor forţe ucrainene depăşite numeric şi obosite după peste trei ani de invazie rusă.
Volodimir Zelenski a acuzat Moscova miercuri că poartă discuţii doar pentru a-l mulţumi pe Donald Trump, care face presiuni pentru o încetare a ostilităţilor.
'Au făcut-o' pentru a 'obţine o prelungire a termenului, care depinde personal de preşedintele Trump pentru a şti dacă va amâna sau nu introducerea de (noi) sancţiuni', a afirmat preşedintele ucrainean, care a criticat de asemenea componenţa delegaţiei ruse, condusă în două rânduri de un consilier prezidenţial de rang secund, apreciind că aceasta nu are 'nivelul' necesar pentru a decide o încetare a focului, solicitată de Kiev.
'Continuarea reuniunilor diplomatice la Istanbul la un nivel care nu ne permite să rezolvăm nimic nu are niciun sens', a spus el.
În pofida progreselor concrete reduse, Zelenski a declarat miercuri că Moscova 'a făcut cunoscut că în acest weekend, sâmbătă şi duminică, ar putea transfera 500 de persoane', militari, şi că Ucraina este pregătită să facă acelaşi lucru, în cadrul unui nou schimb de prizonieri de război.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.06.2025, 19:59)
Munitia 155, marea lipsa a armatei lui Zelenski,
trimisa de occident,costa de 8 ori (800 %)mai mult,
decat pretul de productie din Rusia,
cu asa profit urias,razboiul va tine mult si bine.
2. fără titlu
(mesaj trimis de esop în data de 04.06.2025, 20:27)
In acest moment nici macar Trump nu mai poate aduce in discutie vreo formula de pace .Trump a vorbit degeaba peste o ora cu Putin .Din cite vedem nimeni nu mai asculta Vocea Americii .Roiurile de drone invizibile si rachetele de acelasi fel care pot functiona independent de GPS fac inutile si cuirasatele sau crucisatoarele si portavioanele si orisicare barcaz care„ pluteste” pe apa .La fel se intimpla si cu avioanele strategice ce deja au fost distruse cam o treime in Rusia .Rusia are acum o alta mare problema .Rusia trebuie sa isi redistribuie fortele strategice spre a-si putea apara imensul ei teritoriu .Orisicare slabiciune noua va fi rapid taxata de cei care sunt dusmanii de veacuri ai Rusiei .Trump nu are cum il ajuta .Se pare ca cineva „ acolo sus” a planificat totul exceptional.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.06.2025, 21:23)
Incet incet adevarul iese la iveala se dezvaluie ca reusitele atacuri ale ucrainei asupra Rusiei au fost de fapt (din nou) atacuri masive de minciuni:
- 41 avioane distruse erau max. 12
- podul spre Crimeea e funcţional
prin escrocherii si vorbe goale virusul ucigaş drogat nu ajunge departe