ZIARUL BURSA

15 octombrie
Legea dării în plată le ia pâinea de la gură recuperatorilor

13 MAI - PRIMELE SUTE DE NOTIFICĂRILegea dării în plată le ia pâinea de la gură recuperatorilor

EMILIA OLESCUBănci-Asigurări / 16 mai 2016

Lucian Isar: "Vânzările de portofolii ce includ credite de consum cu garanţii imobiliare sunt o sursă bună de vile şi vacanţe pentru aranjori"  

Avocatul Cuculis: "Doamnele de la bancă erau, vineri, destul de joviale - ne-au spus că e bine şi aşa, că doar nici pe timpul lui Ceauşescu nu aveam case, stăteam la ICRAL"

Impozitul pe tranzacţii - primul obstacol de care se lovesc clienţii

---------

Actualizare 17:38 MFP: "Impozitul la darea în plată se suportă de debitor şi se calculează în conformitate cu prevederile Codului fiscal"

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a transmis astăzi că darea în plată a unui bun imobil este considerată, din punct de vedere fiscal, un transfer al dreptului de proprietate imobiliară din patrimoniul personal şi se impozitează în conformitate cu prevederile articolului 111 din Legea 227/2015 privind Codul fiscal, la valoarea declarată în actul de dare în plată.

----------

Primele sute de clienţi împrumutaţi la bănci au depus, vineri (prima de zi de aplicare a Legii dării în plată), notificări pentru cedarea imobilului pus garanţie în contractele de credit către bancă, în vederea ştergerii întregii datorii, după cum ne-au spus avocaţii consumatorilor.

"Iubi" de la ING şi "Miau" de la BRD promovează creditele rapide

CUM AU ÎNŢELES BĂNCILE SĂ-ŞI EDUCE CLIENŢII"Iubi" de la ING şi "Miau" de la BRD promovează creditele rapide

ADRIANA RĂDUŢĂBănci-Asigurări / 16 mai 2016

"Da, poţi. Pe loc", "Miau tot ce vreau" sau "Alege creditul (...) şi poţi câştiga o vacaţă în 2 în Cracovia", "Fără adeverinţă, fără vorbă lungă, vii şi pleci cu banii-n pungă" sunt câteva dintre sloganurile campaniilor publicitare pe care unele bănci de la noi le derulează, evident, în scopul de a atrage cât mai mulţi potenţiali debitori.

"Emisiunile numismatice ale BNR nu doresc să rănească sentimentele nimănui"

DUPĂ CE A IGNORAT OPINIILE INSTITUTULUI ELIE WIESEL ŞI MUZEULUI MEMORIAL AL HOLOCAUSTULUI PRIVIND OMAGIEREA LUI MANOILESCU, ISĂRESCU REACŢIONEAZĂ LA CRITICILE AMBASADEI SUA:"Emisiunile numismatice ale BNR nu doresc să rănească sentimentele nimănui"

Bănci-Asigurări / 16 mai 2016

Banca Naţională a României analizează semnalele recente referitoare la lansarea unei monede omagiale în memoria lui Mihail Manoilescu, fostul guvernator al Băncii Naţionale din perioada interbelică, şi va face demersuri pentru stabilirea unor proceduri de lucru cu instituţii reprezentative de specialitate în vederea evitării unor potenţiale situaţii regretabile în viitor, potrivit unui comunicat al Departamentului de Comunicare al Băncii Centrale.

Deputatul Zamfir va depune un proiect de abrogare a imunităţii conducerii BNR

GHEORGHE PIPEREA ANUNŢĂ:Deputatul Zamfir va depune un proiect de abrogare a imunităţii conducerii BNR

Andrei StanBănci-Asigurări / 16 mai 2016

Actualizare 18:58 Adrian Vasilescu, BNR: "Iniţiativa legislativă în cauză este doar una dintre acelea care pleacă de la citirea incorectă a Statutului BNR"

Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Naţională a României, ne-a declarat (cu menţiunea că vorbeşte în nume personal) că această iniţiativă este doar una dintre acelea care pleacă de la cititrea incorectă a Statutului BNR.

-----------

Deputatul liberal Cătălin Daniel Zamfir, iniţiatorul Legii dării în plată, va depune astăzi la Parlament un proiect de lege care vizează abrogarea articolului ce stabileşte "imunitatea totală şi definitivă" a conducerii Băncii Naţionale a României (BNR), a anunţat avocatul Gheorghe Piperea pe pagina sa de Facebook.

Sediul Hexi Pharma (Sursa foto: captură Youtube)

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5:Firma Hexi Pharma nu poate fi dizolvată

S.A.Companii / 16 mai 2016

Actualizare 16:22 Tăriceanu: "Sunt suspiciuni că în spatele Hexi Pharma s-ar afla inclusiv un serviciu secret"

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat astăzi că există suspiciuni că în spatele firmei Hexi Pharma "s-ar afla inclusiv un serviciu secret", precizând că va solicita Comisiei de Supraveghere a Activităţii Serviciilor să verifice "dacă sunt anumite legături care duc sau nu la serviciile de informaţii din România".

----------

Judecătoria Sectorului 5 a decis astăzi să admită cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind lichidarea societăţii Hexi Pharma, companiei fiindu-i interzisă dizolvarea, reducerea capitalului social sau înstrăinarea activelor, informează surse din media.

ANAF a publicat lista cu persoanele fizice restanţiere

ANAF a publicat lista cu persoanele fizice restanţiere

Macroeconomie / 16 mai 2016

Lista cu persoanele fizice care figurează cu restanţe la Fisc mai mari de 1.500 de lei, la data de 31 martie 2016, şi neachitate până în prezent, conţine 187.230 de contribuabili, care totalizează obligaţii fiscale restante de 3,4 miliarde de lei, rezultate inclusiv din activităţi economice independente sau profesii libere, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul ANAF.

Greg Konieczny spune că FP nu a tranzacţionat pe bază de informaţii privilegiate

DUPĂ CE UNII INVESTITORI AU SEMNALAT SUSPICIUNI DE "INSIDER TRADING" ÎN CAZUL VÂNZĂRILOR DE ACŢIUNI ROMGAZGreg Konieczny spune că FP nu a tranzacţionat pe bază de informaţii privilegiate

ADINA ARDELEANUPiaţa de Capital / 16 mai 2016

Nu există posibilitatea ca Fondul Proprietatea să fi făcut ofertele de vânzare de acţiuni Romgaz, în această lună şi în octombrie 2015, pe baza unor informaţii privilegiate, potrivit declaraţiilor lui Greg Konieczny, managerul FP, după ce unii investitori s-au arătat nemulţumiţi de faptul că plasamentele private au fost urmate de informări cu impact negativ asupra emitentului.

UNJR solicită CSM să comunice public ce au făcut parchetele cu informările de la SRI despre Hexi Pharma

UNJR solicită CSM să comunice public ce au făcut parchetele cu informările de la SRI despre Hexi Pharma

S.A.Companii / 16 mai 2016

Actualizare 18:14 Georgian Pop, în cazul crizei dezinfectanţilor: "În zilele următoare o să primim răspunsul oficial de la SRI"

Comisia parlamentară pentru exercitarea controlului asupra activităţii SRI va primi, în perioada următoare, răspunsul oficial de la Serviciul Român de Informaţii, sub forma unui document scris, cu privire la criza din sănătate, a afirmat astăzi preşedintele comisiei, deputatul PSD Georgian Pop.

----------

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) a solicitat plenului CSM să sesizeze Inspecţia Judiciară pentru a verifica şi comunica public modul în care parchetele au valorificat "datele şi informaţiile" primite în ultimii zece ani de la SRI privind posibile fapte penale care implicau firma Hexi Pharma, potrivit unui comunicat publicat astăzi pe site-ul UNJR.

Surse: "George Cristodorescu şi Răzvan Nicolescu se bat pentru şefia Electrica"

ELECTRICA: "SELECŢIA CEO-ULUI SE DESFĂŞOARĂ PRINTR-UN PROCES DE HEADHUNTING"Surse: "George Cristodorescu şi Răzvan Nicolescu se bat pentru şefia Electrica"

A.A.Piaţa de Capital / 16 mai 2016

Actualizare 10:15: Răzvan Nicolescu: "Nu mă bat cu nimeni pentru nici o funcţie şi nu m-am înscris la nici un concurs"

Răzvan Nicolescu spune că nu există schimbări în planurile sale de carieră, potrivit unei postări pe Facebook.

------

Selecţia directorului general "Electrica" se desfăşoară printr-un proces de headhunting, cu respectarea tuturor obligaţiilor ce decurg din statutul de companie listată, inclusiv a celor de transparenţă, au transmis reprezentanţii emitentului, la o solicitare a ziarului "BURSA".

Ediţia din 15.10.2021
AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Protecţia Consumatorilor
Macro Newsletter 16 Mai 2016

Macro Newsletter 16 Mai 2016

Internaţional / 16 mai 2016

Producţia industrială din zona euro a scăzut neaşteptat în martie 2016, cu o rată lunară de 0,8%, după un declin similar în luna precedentă, iar creşterea anuală s-a temperat până la 0,2%, de la 0,8% în luna anterioară.

"Honda", pe pierderi neaşteptate

"Honda", pe pierderi neaşteptate

ALINA VASIESCUInternaţional / 16 mai 2016

Producătorul auto japonez "Honda Motor" Co. a raportat, pentru primele trei luni din anul curent, o pierdere surprinzătoare, din cauza unor costuri speciale, generate în mare parte de rechemarea la service a unor modele dotate cu...

Proteste şi alegeri

CRISTIAN PÎRVULESCUEditorial / 16 mai 2016

CRISTIAN PÎRVULESCU

Dincolo de anchetele DNA - care continuă în pofida campaniei electorale, producând reacţii ale liderilor politici care văd în aceste acţiuni o încercare de deturnare a votului popular - ajunşi aproape la jumătatea campaniei, nu observăm nimic...

REVISTA PRESEI 16.05.2016

Willy HomnerRevista Presei / 16 mai 2016

ADEVARUL 

Impasul Legii dării în plată: procedurile de transfer i-ar putea costa pe beneficiari câteva mii de euro

Legea dării în plată, care a intrat în vigoare vineri, are costuri mai puţin cunoscute publicului, astfel că un debitor care...

Videoconferinţa “Sănătate şi FARMA - Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea”
Dtlawyers
BTPay
Apanova

Curs valutar BNR

15 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9484
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2646
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6171
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8523
Gram de aur (XAU)Gram de aur244.4451

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
certificateorigine.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
invietraditia.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo