ZIARUL BURSA

19 noiembrie 2019
"Ajutorul de stat acordat CFR Marfă a fost ilegal"

BOGDAN CHIRIŢOIU, DUPĂ DECIZIA COMISIEI EUROPENE: "Ajutorul de stat acordat CFR Marfă a fost ilegal"

R.R.Companii / 19 noiembrie 2019

Chiriţoiu: "CFR Marfă trebuie să returneze statului 380 milioane euro"  

Orban: "Dacă decizia CE nu va fi cea anunţată, atunci avem scenarii ca să permitem activitatea CFR Marfă"

Ajutorul de stat acordat societăţii CFR Marfă în 2013 a fost ilegal, după cum a decis Comisia Europeană. În aceste condiţii, statul român va trebui să recupereze aproximativ 380 de milioane de euro de la companie, a afirmat, ieri, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

Mugur Isărescu

GUVERNATORUL BNR, MUGUR ISĂRESCU:"Posibil să fim forţaţi să luăm măsuri de corecţie exact atunci când nu trebuie"

Ramona RaduMacroeconomie / 19 noiembrie 2019

Isărescu: "Am stimulat economia pentru o creştere de 7%, dar 4-5% era suficient"  

Guvernatorul BNR: "Suntem la finalul celui de-al nouălea an de creştere economică neîntreruptă, este o performanţă, dar trebuie să vedem cât de sustenabilă"

Economia ţării noastre a fost stimulată în sensul unei creşteri suplimentare, mai mult decât ar fi fost necesar, în momentul în care ea avea, oricum, de la sine, un trend ascendent, iar aplicarea unor corecţii într-o perioadă de scădere economică nu ar fi uşoară, a afirmat, ieri, Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, în cadrul conferinţei cu tema "Mediul concurenţial şi competitivitatea în sectoare cheie ale economiei româneşti", organizată, ieri, de Consiliul Concurenţei la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR).

Ce fel de alegeri sunt astea?...

Editorial / 19 noiembrie 2019

.

Mai întâi, un mic număr de "mea culpa". Mai greşesc şi eu. Acum câteva săptămâni, am publicat un editorial despre candidaţii la alegerile prezidenţiale. Unele afirmaţii s-au dovedit exacte. Dan Barna, după o campanie lamentabilă, a obţinut un scor considerabil mai mic decât acela al USR-Plus, alianţa care l-a propus. Mircea Diaconu a obţinut un scor apropiat de acela al alianţei ALDE-Pro România (ceva mai mic, de fapt). Iar Klaus Iohannis a obţinut cam o treime peste scorul partidului care îl susţine (PNL).

Ediţia din 19.11.2019
Ediţia din 30.03.2020
AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Lifestyle
Reprezentanţii băncilor, în dialog cu Guvernul

Reprezentanţii băncilor, în dialog cu Guvernul

G.M. Bănci-Asigurări / 19 noiembrie 2019

Impredictibilitatea legislativă reprezintă principala problemă cu care s-a confruntat sistemul bancar din ţara noastră în ultimii ani, iar acest aspect a fost semnalat premierului Ludovic Orban de reprezentanţii băncilor în cadrul întâlnirii pe...

Creşteri pe linie pentru indicii bursieri

BVBCreşteri pe linie pentru indicii bursieri

VLAD DOBREAPiaţa de Capital / 19 noiembrie 2019

Lichiditatea înregistrată în şedinţa de tranzacţionare de ieri de la BVB a fost de 28 milioane de lei, peste şedinţa anterioară în care s-a înregistrat o lichiditate de 19 milioane de lei, dar sub media zilnică a anului, de 40,16 milioane de lei.

MACRO NEWSLETTER- 19 Noiembrie 2019

MACRO NEWSLETTER- 19 Noiembrie 2019

Macroeconomie / 19 noiembrie 2019

Preţurile de consum din zona euro şi-au temperat creşterea anuală şi în octombrie 2019, până la 0,7%, de la 0,8% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,1%, după un avans de 0,2% în luna anterioară. Preţurile alimentelor şi-au...

Şef nou la Comisia Naţională pentru Strategie şi Prognoză

GEORGE MARINESCUPolitică / 19 noiembrie 2019

Nicolae Cristian Stănică, fost vicepreşedinte al Institutului Naţional de Statistică, a fost numit, ieri, în funcţia de preşedinte al Comisiei Naţionale pentru Strategie şi Prognoză, printr-o decizie a prim-ministrului Ludovic Orban publicată în...

HP a respins oferta de preluare primită de la Xerox

HP a respins oferta de preluare primită de la Xerox

ALINA VASIESCUInternaţional / 19 noiembrie 2019

Board-ul director al producătorului american de computere personale HP Inc. a respins duminică oferta de preluare primită recent de la fabricantul de fotocopiatoare Xerox Holdings Corp., considerâd că aceasta "subevaluează semnificativ"...

Trei bănci din America, prăbuşite în ultima lună

A.V.Internaţional / 19 noiembrie 2019

Trei bănci din America s-au prăbuşit în ultima lună, ducând la patru numărul total al instituţiilor de credit intrate în colaps în acest an, în SUA. Într-o ţară cu aproximativ 4.700 de creditori asiguraţi la nivel federal, acesta este...

DTLAWYERS
Apanova
Business Card
BTPay

ENGLISH SECTION

more articles

Conferinţele Teatrului Naţional

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
Pagini Aurii