ZOLTAN NAGY BEGE, VICEPREŞEDINTE ANRE:"Sunt convins că această criză energetică, începută în 2021 şi agravată de război, va aduce şi beneficii"

M.G.
Ziarul BURSA #Materii Prime #Energie / 24 martie

Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedinte ANRE

Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedinte ANRE

"Planurile de investiţie ale distribuitorilor şi transportatorilor care vor avea o componentă de digitalizare vor fi sprijinite de ANRE prin recunoaşterea acestor costuri în tarife", a spus oficialul ANRE

Criza energetică, începută în 2021 şi agravată de războiul din Ucraina, va avea şi efecte pozitive, iar primul dintre ele este unitatea manifestată în această perioadă la nivelul statelor din Uniunea Europeană, a afirmat, ieri, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedinte ANRE, în cadrul conferinţei "Digital Transformation in Energy and Utilities", organizată de The Diplomat. Cu privire la digitalizare, oficialul ANRE a precizat că planurile de investiţie ale distribuitorilor şi transportatorilor care vor avea o componentă de digitalizare vor fi sprijinite de ANRE prin recunoaşterea acestor costuri în tarife.

Nagy a declarat: "Crizele, pe termen mediu şi lung, aduc şi beneficii. Sunt convins că această criză energetică începută în 2021 şi agravată cu acest război va accelera lucrurile, schimbările începute la iniţiativa Comisiei Europene care nu pot să spun că au fost încurajate şi îmbrăţişate la acelaşi nivel de toate statele membre. Dar această criză, acest război, a creat o unitate în cadrul UE şi reuşim într-n final să gândim unitar, este primul semn pozitiv al acestei crize".

Acesta a afirmat că în prezent se caută soluţii care să fie acceptabile şi acceptate de la cea mai mare economie a UE la ultimul stat ca mărime sau ca economie şi acesta este un lucru pozitiv.

"Am văzut că şi crizele petrolului din anii 1970, au venit cu nişte schimbări şi noutăţi în sectorul auto de exemplu, unde abia apoi s-a pus problema reducerii consumului şi emisiilor acestor maşini. La fel după criza din sectorul financiar: s-a pus mai mult accent pe analizele de risc şi piaţa s-a focusat pe produse noi. Sunt convins că şi această criză va produce nişte efecte pozitive. Vedem deocamdată că statele membre UE se focusează pe măsurile pe termen scurt, la fel ca România, care a luat săptămâna trecută decizai de a sprijini anumite categorii de consumatori, direct sau indirect, prin reglementări, pentru o perioadă de 1 an. Dar sunt convins că o să vină şi măsurile pe termen mediu şi lung", a mai spus responsabilul reglementatorului de energie.

El a enumerat unele dintre măsuri care vor avea un impact asupra consumului de energie, precum programele Rabla şi Casa Verde derulate de Ministerul Energiei şi Ministerul Mediului. Bege a precizat că soluţia la criza energetică este creşterea producţiei de energie. Până în 2030, România şi-a asumat prin PNRR să instaleze 6,9 GW în noi capacităţi de producţie în surse regenerabile.

"Sunt două direcţii principale pe termen mediu şi lung: odată creşterea producţiei de energie pentru a suplimenta oferta pentru că până la urmă această criză energetică este generată de un dezechilibru între cerere şi ofertă, deci trebuie să suplimentăm partea de ofertă. Iarăşi, din perspectiva UE, direcţia este clară şi trebuie să instalăm centrale curate, cu emisii reduse de carbon, şi în această privinţă un rol foarte important îl vor avea sursele regenerabile care ştim foarte bine cu ce probleme vin, că producţia are un caracter impredictibil, dar deja vedem şi soluţiile la această problemă şi, cu siguranţă, odată cu aceste noi capacităţi vor apărea şi capacităţi de stocare: în baterii, în hidrogen, în lacuri de acumulare prin pompaj... Nu contează despre ce stocare vorbim, dar cu siguranţă se vor dezvolta şi aceste investiţii în stocare", a mai spus Bege.

Majoritatea acestor soluţii implică creşterea gradului de digitalizare, a adăugat el, iar România se află la începutul acestui proces. Oficialul ANRE a mai spus că planurile de investiţie ale distribuitorilor şi transportatorilor care vor avea o componentă de digitalizare vor fi sprijinite de ANRE prin recunoaşterea acestor costuri în tarife. "Vedem că această digitalizare s-a făcut şi în continuare se face şi la nivelul reţelelor de distribuţie, nu numai la energie electrică ci şi la gaze naturale. Ultimele apeluri de finanţări din fonduri europene, pentru reţele, se fac doar pentru reţele inteligente de gaze naturale. Este o noţiune nouă la nivelul întregii Europe. (...) Electrificarea este, la fel, o direcţie clar susţinută şi promovată de Uniunea Europeană. Electrificare care ne va aduce lucruri noi şi care este absolute necesară doar dacă ne gândim din perspectiva electromobilităţii. Toate aceste lucruri implică un grad mult mai mare de digitalizare şi sunt convins că uşor-usor acele tehnologii inovative care vin din partea industriei vor fi îmbrăţişate din ce în ce mai mult în sector. Noi, ANRE, vom susţine asemenea investiţii în reţele de distribuţie sau transport pentru că vedem că sunt necesare şi au viitor şi cu siguranţă încercările sau planurile de investiţie ale distribuitorilor şi transportatorilor care vor avea şi o componentă de digitalizare vor fi sprijinite de noi şi aceste costuri bineînţeles că vor fi recunoscute în tarife", a conchis Nagy-Bege.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Tara arde si baba se piaptana.chiar si in al doisprezecelea ceas.stocarea energiei in hidrogen/lacuri de acumulare sau digitalizarea nu sunt solutii reale.sunt solutii de seminar,unde se intalneste lumea si se abereaza.

    Solutii reale si aplicabile exista.renuntarea la certificatele verzi si revizuirea green dealului,formarea cosului energetic,interzicerea exportului de gaz si curent si mai ales preturi reglementate!

    Restul sunt povesti pe care le-am mai auzit si care ne-au adus in situatia de azi. 

    1. Astea sunt măsuri psd-iste...noi astăzi tocmai importam 1100 MWh deoarece vântul nu mai bate iar lacurile de acumulare sunt la nivele de avarie din cauza secetei. Deci, dacă azi Bulgaria ar "interzice" exportul în România, tu nu aveai curent sa scrii aberațiile!

      Masuri pesediste,useriste,peneliste.. .numeste-le cum vrei.nu asta e important.

      Important e sa avem preturi decente la curent si gaz.si sa avem o oarecare independenta energetica. 

      Importam curent nu doar pentru ca e seceta.importam pentru ca niste tipi isteti au hotarat ca doar energia verde e buna.importam pentru ca am inchis mine si am pus complexul Oltenia pe butuci.pentru ca nu s-au mai facut investitii in hidro.pentru ca nimanui nu-i convine sa bage in retea curent doar cand e noapte si nu bate vantul.

      Daca ai renunta la frustrarea ta politico-ideologica si ai fi rational,ai intelege si tu aceste lucruri. 

    Răul se împrăștie de la A N E R E : războiul e parfum ....

    Beneficii pentru voi poate! Cum sa spui asa ceva cand lumea moare de foame, falimentul se intinde. Sunt familii care nu isi pot permite sa plateasca curentul. Mai rau ca in comunism!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

csalb.ro
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

12 Aug. 2022
Euro (EUR)Euro4.8909
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7450
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0380
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7696
Gram de aur (XAU)Gram de aur272.6466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro