A doua rundă a negocierilor bilaterale cu SUA pe tema participării României la sistemul de apărare antirachetă

F. A.
Macroeconomie #Apărare / 27 iulie 2010

A doua rundă de negocieri pe tema participării României la sistemul de apărare antirachetă a avut loc la Bucureşti, în perioada 26-27 iulie 2010. Delegaţia română a fost condusă de Bogdan Aurescu, secretar de stat pentru afaceri strategice în MAE, iar cea a SUA de Frank Rose, adjunctul asistentului Secretarului de stat pentru controlul armamentelor, informează un comunicat remis redacţiei.

Cu prilejul rundei au fost continuate negocierile privind cadrul juridic care va reglementa amplasarea pe teritoriul României a unor componente ale sistemului american de apărare antirachetă în Europa, fiind înregistrate progrese semnificative. Următoarea rundă este programată pentru toamna lui 2010.

Programul negocierilor a inclus şi întrevederi între şefii celor două delegaţii, pentru discutarea relaţiilor bilaterale, a aspectelor de securitate de interes reciproc, precum şi a evoluţiilor specifice pe plan internaţional şi în cadrul NATO.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3373
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7714
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7273
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3160
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.8793

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb