Summitul NATO: Fotografia care umileşte Europa

Realitatea cu privire la un eveniment important se ascunde uneori în mici amănunte sau interpretări. De data aceasta este vorba despre poza oficială cu şefii de stat şi de guvern la summitul NATO de la Ankara. Din analiza fotografiei respective, reţinem că niciunul dintre liderii importanţi ai Europei nu apare în primul rând. Emmanuel Macron, Friedrich Merz şi Giorgia Meloni au fost aşezaţi în al doilea rând, cât mai departe de preşedintele american Donald Trump, care alături de Recep Erdogan şi Mark Rutte domină imaginea, din centrul acesteia, pe primul rând. Numai că, tot în centrul imaginii, se mai află un lider. Nu, nu este vorba despre Pedro Sanchez - care se află pe primul rând, dar departe de Donald Trump, ci despre Edi Rama, premierul Albaniei. Nimeni altul decât prietenul familiei Trump, cel care e pregătit să transfere insula Sazan şi o parte din delta râului Vjosa către Jared Kusner, ginerele preşedintelui american, pentru realizarea a două proiecte imobiliare în valoare totală de 4 miliarde euro.

Prin modul în care Erdogan şi Trump l-au aşezat în poza oficială pe Edi Rama, preşedintele turc şi preşedintele american vor să-l legitimeze practic ca unul din liderii mondiali pe şeful guvernului de la Tirana care este contestat în stradă de zeci de mii de cetăţeni, de peste 40 de zile. Practic, mesajul fotografiei oficiale este că voinţa celor puternici contează şi că protestele din stradă sau ce doresc cetăţenii nu este important. Mesaj care ar putea fi contestat de cei din rândurile doi şi trei. Dar ei nu sunt în centrul imaginii.

Acest lucru a fost vizibil şi pe parcursul summitului desfăşurat în capitala Turciei, unde Recep Tayyip Erdogan a fost şeful, iar Donald Trump s-a conformat programului stabilit de preşedintele turc. Dacă în urmă cu trei săptămâni, la Evian, în Franţa, preşedintele american s-a dus cu o oră întârziere la şedinţa G7, afirmând în momentul apariţiei sale că el este şeful, fără ca niciunul dintre ceilalţi lideri prezenţi să îl contrazică, ieri Trump a fost punctual, încadrându-se în orarul impus de Erdogan.

Poate că atitudinea preşedintelui american trebuie citită şi prin ce a declarat cu o seară înainte, la dineul oficial oferit de preşedintele turc în onoarea liderilor NATO, şi anume că, dacă summitul nu s-ar fi desfăşurat la Ankara, la prietenul său Erdogan, el nu ar fi participat, din cauza refuzului pe care l-a primit din partea aliaţilor NATO, atunci când le-a solicitat sprijinul în conflictul din Orientul Mijlociu.

„Dacă nu ar fi fost el (n.red. - Erdogan), probabil nu aş fi participat, însă am simţit că trebuie să particip. Ştiu că era foarte important să venim aici. Nu am fost trataţi bine. Am văzut ce s-a întâmplat în Iran. Nu am avut nevoie de ajutorul nimănui. Aliaţii europeni din NATO ne-au spus că nu o să vină şi noi am investit enorm ca să protejăm ţările europene şi pe cetăţeni în general, împotriva URSS în trecut, în prezent împotriva Rusiei. Situaţia este cum este. Nu au fost dornici să ne ajute. Am testat să văd dacă sunt alături de noi. Dacă noi îi ajutăm pe ei, eu nu sunt convins că ei ne-ar fi alături. Am văzut ce s-a întâmplat cu Italia, Germania, Franţa care ne-au refuzat. E în regulă. De ce mai cheltuim miliarde de dolari dacă ei nu sunt alături de noi?!”, a spus Donald Trump.

Afirmaţia lui Trump nu este o simplă declaraţie, prin prisma a ceea ce a spus ieri la adresa Spaniei, stat ce a refuzat ca bazele americane de pe teritoriul său să fie loc de decolare a avioanelor SUA către Iran şi ce refuză să îşi mărească la 5% din PIB cheltuielile militare.

Enervat de atitudinea guvernului de la Madrid condus de socialistul Pedro Sanchez, Donald Trump a spus ieri la Ankara că Spania este un „cauză pierdută” şi a precizat: „Nu participă. Nu plătesc. Nu vreau să am nimic de-a face cu Spania. Vom întrerupe orice schimburi comerciale cu Spania. Ea a câştigat atât de mulţi bani cu noi, dar va vedea că va câştiga mult mai puţini. Nu trebuie să mai facem comerţ cu spaniolii. Nu vreau să mai fac comerţ cu ei. Nici măcar nu vreau să vorbesc cu ei. Sunt oameni răi şi fără speranţă”.

Acest lucru se vede şi în fotografia oficială, Pedro Sanchez fiind aşezat undeva la marginea primului rând, cât mai departe de Donald Trump.

În acelaşi timp, preşedintele american a reluat tema administrării Groenlandei, susţinând că teritoriul este foarte important pentru Statele Unite şi mult mai puţin important pentru Danemarca, provocând o nouă reacţie defensivă din partea Copenhagăi şi a instituţiilor europene. Summitul care trebuia să fie despre implementare, capacităţi militare şi sprijin pentru Ucraina a fost astfel împins, încă din primele ore ale zilei, spre o confruntare politică între instinctul tranzacţional al Washingtonului şi încercarea europenilor de a păstra faţada unităţii.

Donald Trump nu s-a oprit a criticat doar Spania, ci a spus că este „foarte nemulţumit de NATO”, chiar dacă l-a numit pe Mark Rutte „un lider extraordinar”, relaţie care a alimentat deja titluri de presă după ce secretarul general al Alianţei i s-a adresat în trecut, informal, cu apelativul „daddy”. Mark Rutte, secretarul general al NATO, a jucat rolul de mediator, lăudându-l pe Trump pentru presiunea exercitată asupra aliaţilor europeni şi insistând că Europa şi Canada „fac mai mult”, cu mai mulţi bani, mai multe capacităţi şi mai multă producţie militară. Sky News a descris momentul drept o demonstraţie a stilului Rutte, supranumit uneori „Trump whisperer”, în timp ce liderul NATO încerca să stingă furia americană şi să readucă discuţia la obiectivele Alianţei.

Tonul dur al preşedintelui american nu a fost o surpriză mai ales că, în seara dinaintea summitului, Donald Trump catalogase drept „ridicol” nivelul cheltuielilor militare ale Germaniei, stârnind replica promptă a cancelarului Friedrich Merz, care a apărat bugetul de apărare al ţării sale drept „cel mai mare efort pe care l-am făcut vreodată pentru a ne întări capacităţile de apărare”.

Tot în cadrul summitului, oficialii americani au confirmat retragerea graduală a unor avioane de vânătoare, distrugătoare şi submarine americane din bazele NATO din Europa, mişcare menită să pună presiune suplimentară pe aliaţi să preia mai multă responsabilitate pentru propria apărare, în linia a ceea ce Administraţia Trump numeşte drept „NATO 3.0”.

• Rusia definită ca principală ameninţare pe termen lung la adresa securităţii euro-atlantice

Cei 32 de lideri ai statelor membre NATO au aprobat ieri textul Declaraţiei de la Ankara, declaraţia finală a summitului. Documentul începe prin reafirmarea Articolului 5 din Tratatul NATO: „Noi, şefii de stat şi de guvern ai Alianţei Nord-Atlantice, ne-am reunit la Ankara pentru a reafirma angajamentul nostru de neclintit pentru apărarea colectivă, conform Articolului 5 al Tratatului de la Washington, şi pentru relaţia transatlantică. Un atac împotriva unuia dintre noi reprezintă un atac împotriva tuturor. Unitatea, solidaritatea şi puterea noastră colectivă rămân fundamentul păcii, securităţii şi prosperităţii pentru cei un miliard de cetăţeni ai Alianţei de naţiuni libere şi democratice. Rămânem angajaţi faţă de abordarea noastră de tip 360 de grade pentru descurajare şi apărare”.

Pentru statele aflate pe Flancul Estic, inclusiv România, această formulare reprezintă probabil cea mai importantă garanţie politică oferită de summit.

Declaraţia consacră apoi Rusia drept principala ameninţare pe termen lung la adresa securităţii euro-atlantice. Deşi Moscova era deja calificată astfel în documentele adoptate la summiturile precedente, textul de la Ankara merge mai departe şi justifică prin această evaluare accelerarea investiţiilor în apărare, consolidarea prezenţei militare pe Flancul Estic, dezvoltarea unor capacităţi de reacţie mai rapide şi extinderea infrastructurii necesare desfăşurării forţelor aliate.

În acelaşi timp, Ucraina ocupă un loc central în declaraţia finală. Liderii aliaţi confirmă că în cursul anului 2026 vor furniza asistenţă militară în valoare de aproximativ 70 de miliarde de euro, sub formă de armament, muniţii, sisteme de apărare antiaeriană, instruire şi sprijin pentru industria ucraineană de apărare. Mai mult decât atât, statele membre îşi asumă obiectivul politic de a menţine în 2027 cel puţin acelaşi nivel al sprijinului militar. Un alt capitol esenţial al documentului este dedicat transformării bazei industriale de apărare. Lecţiile războiului din Ucraina au demonstrat că superioritatea tehnologică nu este suficientă dacă nu este susţinută de capacitatea de a produce rapid muniţie, rachete, drone, sisteme radar, echipamente electronice şi platforme militare moderne. Din acest motiv, liderii NATO îşi asumă accelerarea cooperării industriale transatlantice, eliminarea obstacolelor din comerţul cu produse de apărare, dezvoltarea unor lanţuri de aprovizionare mai reziliente şi extinderea producţiei comune între Europa şi America de Nord. Practic, Alianţa încearcă să treacă de la modelul tradiţional al achiziţiilor fragmentate către un ecosistem industrial integrat, capabil să răspundă rapid cerinţelor unei crize majore.

În acelaşi registru se înscrie şi accentul pus asupra noilor tehnologii. Declaraţia vorbeşte despre utilizarea inteligenţei artificiale, dezvoltarea sistemelor autonome, consolidarea apărării cibernetice, protecţia infrastructurilor critice, extinderea capacităţilor spaţiale şi integrarea lecţiilor învăţate din utilizarea masivă a dronelor pe frontul ucrainean. Pentru NATO, conflictul din Ucraina a devenit un laborator care schimbă fundamental modul în care Alianţa priveşte războiul modern, iar documentul de la Ankara încearcă să transforme aceste lecţii în politici permanente.

Declaraţia acordă o atenţie deosebită şi apărării aeriene şi antirachetă. După experienţa atacurilor cu drone şi rachete asupra Ucrainei, dar şi în contextul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu, liderii NATO consideră că dezvoltarea unei reţele integrate de apărare aeriană reprezintă una dintre cele mai urgente priorităţi strategice. Documentul susţine investiţii suplimentare în sisteme de avertizare timpurie, senzori, radare, interceptori şi arhitecturi comune de comandă şi control, elemente care urmează să fie dezvoltate în cooperare între statele membre.

Mai mult, declaraţia finală depăşeşte spaţiul euro-atlantic şi include referiri explicite la situaţia din Orientul Mijlociu. În punctul cinci al declaraţiei, liderii NATO afirmă că Iranul nu trebuie să dobândească arme nucleare şi solicită respectarea libertăţii de navigaţie în Strâmtoarea Hormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru comerţul mondial cu energie. Introducerea acestor referiri reflectă faptul că Alianţa priveşte securitatea europeană şi evoluţiile din Orientul Mijlociu ca fiind din ce în ce mai interdependente, mai ales după confruntările recente dintre Statele Unite şi Iran.

Documentul insistă şi asupra responsabilităţii fiecărui aliat de a investi mai mult în propria apărare. Deşi declaraţia nu modifică ţintele convenite anterior privind cheltuielile militare, ea subliniază că aceste investiţii trebuie transformate în capacităţi operaţionale concrete şi într-o creştere semnificativă a producţiei industriale.

• Avioanele F-35 pentru Turcia, subiectul principal al întâlnirii Erdogan-Trump

Unul dintre subiectele discutate în marja summitului a fost relaţia turco-americană. Preşedintele turc, Recep Erdogan, a spus că aşteaptă o decizie favorabilă privind cele cinci avioane F-35, pe care ţara sa le doreşte de la SUA, iar Donald Trump a semnalat ridicarea sancţiunilor CAATSA impuse Turciei după achiziţia sistemelor ruseşti S-400. În jurul acestui dosar s-a conturat o posibilă resetare a cooperării de apărare dintre Washington şi Ankara, iar summitul a dat Turciei ocazia să arate că poate transforma statutul de aliat dificil într-un avantaj strategic. Ankara nu mai cere doar reintegrarea în programele americane de apărare, ci propune şi ca propria industrie militară să intre în arhitectura europeană de producţie, într-un moment în care Europa are nevoie de muniţie, drone, sisteme antiaeriene, rachete şi capacităţi de supraveghere într-un ritm pe care vechiul model birocratic NATO nu îl mai poate susţine.

Ucraina a fost un alt subiect în cadrul întâlnirilor bilaterale dintre liderii NATO. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a venit la Ankara după atacuri ruseşti intense asupra Kievului şi a cerut decizii puternice, sisteme de apărare aeriană, sancţiuni mai dure împotriva Moscovei şi o accelerare a producţiei europene de armament. The Guardian a relatat că liderul ucrainean a avut întâlniri cu mai mulţi lideri, inclusiv cu preşedintele Consiliului European Antonio Costa, premierul italian Giorgia Meloni, preşedintele sud-coreean Lee Jae Myung şi o delegaţie bipartizană a Congresului american. Sky News a consemnat, şi semnarea unui acord privind dronele între Ucraina şi Estonia, în condiţiile în care administraţia centrală de la Kiev a venit la summit nu doar ca beneficiar de ajutor, ci ca laborator militar al NATO. Practic, Zelensky şi ceilalţi membri ai delegaţiei reprezintă ţara care a demonstrat pe front ce înseamnă războiul cu drone, loviturile în adâncime, adaptarea rapidă şi nevoia de apărare antiaeriană densă.

În paralel, conflictul dintre SUA şi Iran a contaminat summitul NATO. Trump a declarat că armistiţiul semnat luna trecută cu Iranul s-a încheiat, după atacurile americane asupra unor ţinte iraniene, în urma atacării unor nave comerciale de forţele iraniene, urmate de lovituri iraniene asupra unor facilităţi militare americane din Bahrain şi Kuweit. Sky News a relatat că Trump a vorbit despre atacuri „puternice” asupra sudului Iranului, în urma incidentelor din Strâmtoarea Hormuz, iar The Guardian a consemnat că liderul american a folosit un limbaj extrem de dur la adresa conducerii iraniene. Această criză a pus NATO într-o poziţie inconfortabilă: summitul fusese convocat pentru Ucraina, Rusia, cheltuieli militare şi apărare industrială, dar preşedintele american a adus în sala summitului frustrarea sa faţă de aliaţii europeni care nu s-au aliniat complet în conflictul cu Teheranul.