Cooperare americano-israeliană în domeniul celor mai noi tehnologii militare

Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite a adoptat la mijlocul săptămânii trecute un proiect de lege care nu doar că împinge bugetul militar american la un nivel fără precedent, de 1.150 de miliarde de dolari, ci pregăteşte o integrare mult mai profundă a industriilor, tehnologiilor şi lanţurilor de aprovizionare din domeniul apărării ale SUA şi Israelului. Dincolo de cele 750 de milioane de dolari alocate programelor militare comune, adevărata miză se află în Secţiunea 219 a National Defense Authorization Act pentru anul fiscal 2027: instituirea unui mecanism permanent prin care cercetarea, producţia, testarea şi utilizarea noilor tehnologii de luptă să fie coordonate între Pentagon şi statul israelian.

Adoptat cu 216 voturi pentru şi 212 împotrivă, în pofida opoziţiei aproape compacte a democraţilor şi a revoltei unui grup restrâns de republicani, proiectul mută relaţia militară americano-israeliană din zona sprijinului financiar şi a transferurilor de armament în aceea a construcţiei unei infrastructuri comune pentru războiul secolului XXI. Potrivit rezultatelor votului, şase democraţi au susţinut proiectul, iar şapte republicani au votat împotriva lui. Times of Israel şi Al Jazeera au prezentat adoptarea legii din perspective radical diferite, dar au identificat aceeaşi schimbare esenţială: Washingtonul nu mai finanţează doar capacitatea militară israeliană, ci începe să îşi unească propriul ecosistem tehnologic şi industrial de apărare cu cel al Israelului.

Textul adoptat de congresmenii din Camera Reprezentanţilor rezervă 750 milioane de dolari proiectelor militare comune SUA-Israel: 500 de milioane pentru apărarea antirachetă, 100 de milioane pentru contracararea dronelor şi a altor sisteme fără pilot, 100 de milioane pentru operaţiuni şi tehnologii destinate mediului subteran şi 50 de milioane pentru cooperarea în domeniul tehnologiilor emergente. Totodată, autoritatea privind stocurile americane de rezervă amplasate în Israel este prelungită până la 1 ianuarie 2029.

Aceste cifre sunt importante, dar ele reprezintă numai stratul financiar vizibil al unei transformări strategice mai ample. Cele 750 de milioane de dolari nu sunt concepute ca un simplu pachet anual de ajutor, ci ca alimentarea unei reţele de programe prin care laboratoarele, companiile, universităţile şi structurile militare ale celor două state vor putea cerceta, produce, testa şi introduce în serviciu aceleaşi tehnologii.

• Programele militare ale celor două state vor fi sincronizate

Piesa centrală a acestei construcţii este „United States-Israel Defense Technology Cooperation Initiative”, prevăzută la Secţiunea 219 din respectivul act normativ. Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, va desemna un agent executiv însărcinat cu sincronizarea eforturilor de cooperare dintre SUA şi Israel, cu scopul declarat de a extinde şi accelera cercetarea, dezvoltarea, testarea, evaluarea şi integrarea tehnologiilor militare, precum şi cooperarea industrială bilaterală. Formula aleasă de congresmeni depăşeşte cu mult limbajul obişnuit al unui acord punctual de finanţare. „Sincronizarea” înseamnă că programele nu vor mai fi doar compatibile după finalizare, ci vor putea fi concepute de la început pentru a răspunde nevoilor ambelor armate şi pentru a intra atât în sistemele israeliene, cât şi în programele oficiale de achiziţii ale Pentagonului.

Agentul executiv va trebui să identifice tehnologiile dezvoltate în comun sau de origine israeliană care prezintă utilitate operaţională şi care pot fi integrate în sistemele militare americane. Prevederea deschide explicit porţile Pentagonului pentru inovaţiile israeliene, transformând experienţa acumulată de Israel în conflictele din Orientul Mijlociu într-o sursă de tehnologie destinată forţelor americane. În acelaşi timp, iniţiativa urmăreşte să ducă rapid proiectele din laborator către contracte, achiziţii, producţie şi utilizare pe câmpul de luptă. Nu este vorba numai despre schimburi academice sau despre prototipuri experimentale, ci despre construirea unei conducte industriale prin care tehnologia dezvoltată bilateral să ajungă în programele de înzestrare şi în sistemele desfăşurate efectiv.

Proiectul de lege cere crearea unor cadre pentru societăţi mixte, acorduri de licenţiere, coproducţie pe teritoriul Statelor Unite şi parteneriate de fabricaţie cu industria israeliană. În acest fel, alianţa militară capătă o bază economică şi industrială greu de desfăcut ulterior: companii din cele două ţări vor putea împărţi licenţe, tehnologii, capacităţi de producţie şi contracte publice, iar lanţurile lor de aprovizionare vor deveni tot mai interdependente. Susţinătorii măsurii văd aici o modalitate de a combina puterea financiară şi industrială a SUA cu viteza de inovare şi experienţa operaţională a Israelului. Contestatarii observă însă că Washingtonul riscă să îşi lege autonomia tehnologică, opţiunile de politică externă şi chiar securitatea aprovizionării militare de deciziile unui stat implicat constant în conflictele Orientului Mijlociu.

Lista domeniilor vizate arată amploarea proiectului. Cooperarea va cuprinde sisteme pentru contracararea dronelor aeriene, maritime şi terestre, tehnologii împotriva tunelurilor, buncărelor şi celorlalte obiective subterane, apărare aeriană şi antirachetă, inteligenţă artificială, tehnologii cuantice, învăţare automată, sisteme autonome, arme cu energie dirijată, senzori avansaţi, apărare cibernetică, război electronic şi rezilienţă digitală. Iniţiativa se extinde şi asupra biotehnologiei, bioproducţiei, apărării medicale, integrării reţelelor, fuziunii datelor şi logisticii în medii contestate. Un capitol distinct priveşte cooperarea între bazele industriale de apărare, producţia şi coproducţia, iar o formulare deschisă permite adăugarea oricăror alte tehnologii emergente asupra cărora Washingtonul şi Ierusalimul vor cădea de acord.

Pentagonul trebuie să coordoneze iniţiativa prin structuri care includ Defense Innovation Unit, Defense Advanced Research Projects Agency, Missile Defense Agency, United States Space Command, diferitele categorii ale forţelor armate şi Grupul de lucru SUA-Israel pentru tehnologie operaţională. Altfel spus, cooperarea nu va fi izolată într-un birou secundar, ci conectată la unele dintre cele mai importante centre americane pentru cercetare militară avansată, apărare antirachetă, inovare şi operaţiuni spaţiale. Documentul cere inclusiv organizarea de exerciţii comune şi instituirea unor mecanisme de schimb de informaţii pentru pregătirea desfăşurării tehnologiilor realizate bilateral. Proiectele comune urmează, astfel, să fie testate nu numai în poligoane, ci şi prin pregătire operaţională comună, astfel încât trupele să le poată utiliza efectiv.

• Agentul executiv, desemnat în maximum 6 luni de la intrarea în vigoare a legii

Secţiunea 219 introduce şi obligaţii de raportare. În cel mult 180 de zile de la intrarea în vigoare a legii, secretarul Apărării trebuie să informeze comisiile de apărare ale Congresului despre agentul executiv desemnat, stadiul coordonării cu Israelul, domeniile tehnologice selectate pentru cooperare accelerată şi primele activităţi de prototipare sau integrare. Ulterior, până în 2030, Pentagonul va transmite rapoarte anuale privind tehnologiile introduse în programele americane de achiziţii, parteneriatele încheiate cu industria israeliană şi posibilităţile de integrare pe termen lung a capacităţilor comune. O parte dintre informaţii va putea fi inclusă în anexe clasificate, însă Departamentul Apărării va trebui să publice şi actualizări neclasificate despre contribuţia iniţiativei la ceea ce proiectul numeşte fără echivoc „supremaţia tehnologică şi militară” a Statelor Unite.

Alte două secţiuni din legea privind bugetul Pentagonului consolidează programe deja existente. Secţiunea 1222 transformă cooperarea „antitunel” într-o cooperare subterană cu o rază de acţiune mult mai largă. Noua formulare nu mai limitează programul la descoperirea şi neutralizarea tunelurilor, ci include facilităţi subterane, buncăre şi alte obiective ascunse sub pământ. Autoritatea programului este prelungită până în 2029. Secţiunea 1223 prelungeşte, tot până în 2029, cooperarea dintre SUA şi Israel pentru contracararea sistemelor fără pilot „în toate domeniile de luptă”. Această formulare acoperă nu numai dronele aeriene, devenite omniprezente în conflictele recente, ci şi vehiculele autonome terestre, sistemele navale fără echipaj şi, potenţial, roiurile de drone coordonate prin inteligenţă artificială.

Susţinătorii proiectului descriu iniţiativa drept o investiţie directă în securitatea americană. American Israel Public Affairs Committee a salutat prevederea, afirmând că aceasta va permite Pentagonului să colaboreze mai strâns cu Israelul în domeniile strategice care vor defini războiul secolului XXI şi le va oferi militarilor americani un avantaj mai mare în faţa adversarilor. Din această perspectivă, Israelul este privit ca un laborator militar avansat, capabil să dezvolte şi să testeze rapid sisteme de interceptare, tehnologii antidronă, instrumente de război electronic şi soluţii pentru lupta urbană şi subterană.

Criticii văd însă exact acelaşi mecanism ca pe o cedare periculoasă de autonomie. Republicanul Thomas Massie, unul dintre cei şapte membri ai partidului care au votat împotrivă, a afirmat că proiectul „uneşte în mod tragic tehnologia militară şi lanţurile noastre de aprovizionare cu cele ale Israelului” şi şi-a exprimat speranţa că versiunea adoptată de Cameră va eşua în Senat, calificând Secţiunea 219 drept „o trădare a suveranităţii noastre”.

Liderul minorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer, a descris proiectul drept un „permis” acordat guvernului pentru continuarea războiului. The Times of Israel a relatat că măsura include şi 73 de miliarde de dolari pentru forţele armate şi serviciile de informaţii, inclusiv pentru operaţiunile legate de conflictul cu Iranul, al cărui cost fusese evaluat de Pentagon la 37,5 miliarde de dolari.

Proiectul adoptat de Cameră nu reprezintă încă forma definitivă a legii. El trebuie să treacă de Senat, unde opoziţia faţă de costuri, faţă de războiul cu Iranul şi faţă de apropierea militară de Israel este mai greu de depăşit. NDAA este considerată, în mod tradiţional, o lege care trebuie adoptată anual, dar caracterul exploziv al actualului pachet poate transforma negocierea dintre cele două camere într-o confruntare politică majoră. Chiar dacă suma totală sau unele prevederi vor fi modificate, Secţiunea 219 a introdus deja în centrul dezbaterii americane o întrebare cu consecinţe care depăşesc cu mult anul bugetar 2027: mai este Israelul beneficiarul privilegiat al sprijinului militar american sau devine partenerul cu care Statele Unite îşi vor proiecta, produce şi utiliza armele viitorului?