A fost schimbat Bolojan de americani?

O companie de stat refuză o propunere comercială pe care o consideră prea riscantă, iar ministrul Energiei cere intervenţia preşedintelui şi a premierului, invocând relaţia cu Statele Unite. La aproximativ două luni după analiza nefavorabilă achiziţiei, Corpul de Control al Ministerului Energiei ajunge la companie. Ulterior, ambasadoarei americane de la Atena îi este atribuită o afirmaţie despre capacitatea Washingtonului de a schimba guverne. La mai puţin de o lună, PSD îşi retrage miniştrii din Cabinetul Bolojan, iar guvernul cade prin moţiunea de cenzură adoptată în 5 mai, la iniţiativa PSD şi AUR. Această succesiune constituie punctul de plecare al dosarului Guilfoyle. Ceea ce încercăm să demonstrăm în rândurile următoare este legătura dintre evenimente: cine a urmărit o afacere, cine a exercitat presiuni şi dacă acestea au influenţat decizia politică de înlăturare a guvernului de la Bucureşti.

Scandalul izbucnit la finalul lunii septembrie porneşte de la investigaţia Wall Street Journal privind activitatea ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, şi apropierea sa de Christos Marafatsos, lobbyist al grupului grec Aktor. Publicaţia americană descrie promovarea insistentă a intereselor companiei respective în cadrul diplomaţiei energetice americane, dar avocaţii ambasadoarei şi reprezentanţii Aktor au respins existenţa unor conduite necorespunzătoare. Întrebarea ridicată de anchetă rămâne, însă, legitimă: unde se termină reprezentarea interesului unui stat şi unde începe promovarea interesului comercial al unui intermediar?

În centrul controversei româneşti se află o cină de la ambasada americană din Atena. Financial Times arată, citând surse prezente la cina respectivă, că în 18 martie 2026 Kimberly Guilfoyle s-ar fi referit la perspectiva căderii guvernului de la Bucureşti, din cauza opoziţiei acestuia la achiziţionarea de gaz natural lichefiat american prin Coridorul Vertical Grecia-Bulgaria-România-Ucraina.

Replica atribuită ambasadoarei, atât de cei de la Wall Street Journal, cât şi de la Financial Times este: „Putem face asta oricărei ţări vrem. Putem face asta şi aici” (n.red. - adică în Grecia). Afirmaţia respectivă este gravă, dacă ţinem cont că, pe lângă faptul că Kimberly Guilfoyle a fost trimisă ambasador la Atena de Administraţia Trump, Kimberly este fosta logodnică a lui Donald Trump Jr., nimeni decât altul decât fiul preşedintelui american.

Potrivit relatărilor din cele două publicaţii americane, ministrul grec al Energiei, Stavros Papastavrou, i-ar fi răspuns lui Kimberly Guilfoyle că Washingtonul nu poate înlocui guvernul ales al Greciei.

Dacă a fost rostită în termenii relataţi, fraza este gravă. Ea prezintă schimbarea unui guvern aliat ca pe un instrument disponibil unei puteri străine. Dar o afirmaţie atribuită unui diplomat, chiar consemnată de publicaţii importante, nu dovedeşte singură existenţa unei operaţiuni de răsturnare a unui cabinet. Pentru România, cercetarea trebuie să coboare din registrul declaraţiilor în cel al documentelor: propuneri comerciale, analize economice, scrisori ministeriale, mandate de negociere şi acte de control.

• Cronologia evenimentelor pe ruta Atena-Bucureşti

Firul comercial începe înaintea cinei de la Atena. La 7 noiembrie 2025, Atlantic-SEE LNG Trade, Nova Power&Gas şi Transgaz semnează un memorandum de înţelegere. Documentul, publicat ulterior de Antena 3 CNN, identifică firma greacă drept vânzător, Nova drept cumpărător şi Transgaz drept operator de transport. Era prevăzută negocierea achiziţiei a 20 TWh (Terrawaţi oră) anual, timp de 20 de ani, începând cu 2030. Gazele americane ar fi urmat să fie regazificate în Grecia şi transportate mai departe prin infrastructura regională. Memorandumul era neangajant şi nu se transformase într-un contract comercial ferm, potrivit sursei citate.

În decembrie 2025, Romgaz analizează propunerea Atlantic-SEE LNG Trade. Potrivit documentului consultat de site-ul e-nergia.ro, conducerea Romgaz nu a considerat justificată semnarea în condiţiile oferite. Analiza estimează un cost de 33-42 euro/MWh (Megawat oră) şi îl compară cu o curbă forward TTF (piaţa liberă) de 30-40 euro/MWh pentru perioada 2030-2040. În combinaţiile nefavorabile dintre cotaţiile americane Henry Hub şi cele europene, pierderile calculate ajungeau pentru Romgaz la sume cuprinse între 50 milioane euro şi 310 milioane euro anual, în funcţie de preţurile din piaţa liberă. Documentul lasă deschisă negocierea unor condiţii care să protejeze interesele Romgaz. Aşadar, refuzul Romgaz privea termenii ofertei, nu orice posibilă achiziţie de LNG american.

Cifra de peste 300 milioane euro reprezintă o estimare de risc, nu un prejudiciu produs şi nici o pierdere inevitabilă în fiecare an al contractului. Totuşi, pentru o companie controlată de stat, un asemenea scenariu cere justificări solide înaintea asumării unui angajament pe două decenii. Cine susţine achiziţia trebuie să arate de ce avantajele strategice compensează riscul comercial, în ce condiţii şi din banii cui.

În loc ca dosarul să rămână exclusiv în zona negocierilor comerciale, el urcă la vârful statului. G4Media a publicat scrisorile trimise de Bogdan Ivan, ministrul Energiei, la 16 ianuarie 2026 către Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan, în urma refuzului Romgaz. Ministrul propunea un acord interguvernamental România-SUA, un mandat explicit de negociere cu sprijinul Ministerului de Externe, Ministerului Apărării Naţionale şi Serviciului Român de Informaţii, solicitarea avizului CSAT şi informarea Comisiei Europene. Formula care schimbă greutatea întregului demers este necesitatea evitării „riscului unui blocaj diplomatic cu partenerul strategic SUA”, potrivit social-democratului Bogdan Ivan. Scrisoarea invoca şi perspectiva unor deficite structurale de gaze începând cu anul 2036.

Din scrisoarea respectivă reţinem că un dezacord asupra oportunităţii unei oferte comerciale este prezentat ca posibilă problemă diplomatică, dar nu reiese cine anume ar fi anunţat un asemenea blocaj şi ce consecinţe concrete urma să aibă. Era o avertizare primită de ministrul Energiei sau evaluarea sa proprie? Exista o comunicare oficială americană? Ce obligaţie a statului român putea decurge dintr-un memorandum neangajant între companii?

• Refuzul de la teleconferinţă, urmat de o acţiune a Corpului de Control

La 11 februarie 2026, Bogdan Ivan, în calitate de ministru al Energiei, a avut o teleconferinţă cu reprezentanţii Romgaz şi Transgaz, în care, potrivit lui HotNews - care citează mai multe surse -, a încercat să convingă Romgaz să cumpere LNG american prin intermediari greci şi români. Unele surse ale Hotnews descriu situaţia respectivă, intervenţia lui Ivan, drept presiune pusă asupra companiei publice. Reprezentanţii Romgaz au explicat pentru Hotnews că analiza oportunităţii nu justificase economic demararea sau aprobarea operaţiunii, ba chiar a emis un comunicat de presă în care afirmă că nu au existat presiuni politice asupra companiei.

Cu toate acestea, în 24 februarie, reprezentanţii Ministerului de Externe semnează la Washington o declaraţie energetică, pe care o califică ca având caracter politic, fără să prezinte memorandumul solicitat de resprezentanţii mass-media.

Înaintea acestei declaraţii, în 16 februarie 2026, începe în cadrul companiei Romgaz misiunea Corpului de Control al Ministerului Energiei care avea ca obiect verificarea stadiului investiţiei de la Iernut. Ministerul confirmă acţiunea şi spune că raportul se afla în procedura internă de avizare şi aprobare. Prin urmare, controlul începe la circa două luni după analiza nefavorabilă din decembrie şi la cinci zile după teleconferinţa din 11 februarie. Apropierea temporală justifică întrebări, dar nu demonstrează presiunea pusă de minister. Iernut era, oficial, obiectul declarat al verificării, iar întârzierile unui proiect public pot constitui un motiv legitim de control.

• Cina de la Bucureşti şi retragerea PSD de la guvernare

În 31 martie 2026, la numai 13 zile de la cina de la Atena în care Kimberly Guilfoyle făcea afirmaţia referitor la ce pot face SUA în orice stat din lume, chiar şi în Grecia, domnia sa este fotografiată la un restaurant din Bucureşti alături de preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, Bogdan Ivan - ministrul Energiei, consilierul prezidenţial Florin Vlădică şi alte persoane. În 23 aprilie, miniştrii PSD demisionează din guvernul Bolojan, iar în 5 mai, întregul Cabinet este demis în urma adoptării de Parlament a moţiunii de cenzură iniţiată de PSD şi AUR, şi sprijinită în Legislativ de celelalte partide suveraniste - SOS, POT, PACE şi UPR.

Cotidianul spaniol El Pais consemnează această succesiune şi sprijinul parlamentar al PSD şi AUR pentru demitere, precizând totodată că relatările despre conversaţia de la Atena nu furnizează probe publice suficiente pentru a concluziona că Washingtonul a provocat căderea Executivului de la Bucureşti.

La 7 iulie 2026, Kimberly Guilfoyle s-a aflat în Mykonos, potrivit relatării ProTV din 2 octombrie, care citează presa greacă şi postări pe Instagram. Acolo s-a întâlnit cu ambasadorul SUA în Belgia, Bill White, şi cu un grup în care se aflau omul de afaceri Adam Kidan, apropiat al lui Donald Trump, şi Ethan Cohen. A doua zi, în 8 iulie, au ajuns pe insulă, cu un avion privat, Victor Ponta, Florin Manole - fost ministru al Muncii în Cabinetul Bolojan şi actual ministru al Muncii în guvernul Niculescu, Mihai Daraban - preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Cristian Deliorga şi oameni de afaceri. Potrivit declaraţie dată de Mihai Daraban pentru Pro TV, politicienii români au discutat cu investitori americani interesaţi de energie, agricultură şi transport feroviar. Şeful CCIR a refuzat să le divulge identitatea, invocând opoziţia acestora. El, Ponta şi Manole au negat o întâlnire cu Guilfoyle.

Menţionăm că în 28 septembrie, Romgaz a publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti un comunicat prin care afirmă că „niciun oficial al statului român nu a exercitat presiuni” asupra companiei şi precizează că deciziile comerciale aparţin mecanismelor sale corporative şi se bazează pe fezabilitatea economică, comercială şi strategică. Statul deţine 70% din capital, dar această calitate nu înlătură regulile de guvernanţă şi drepturile celorlalţi acţionari, se afirmă în documentul citat. Dezminţirea este explicită şi trebuie consemnată ca poziţie oficială a conducerii.

Tot la 28 septembrie, Sorin Grindeanu neagă că ar fi discutat contracte de gaze cu ambasadoarea Kimberly Guilfoyle şi spune că discuţia de la finalul lunii martie a vizat rolul de tranzit al României pentru Coridorul Vertical de gaze naturale. Preşedintele PSD a respins implicarea americană în demiterea lui Bolojan, dar, atenţie, a calificat Cabinetul Bolojan drept „cel mai antiamerican guvern din istoria postdecembristă a României”, frază rostită şi de la tribuna Parlamentului, cu prilejul şedinţei în care a fost respinsă formula de guvernare propusă de Siegfried Mureşan.

Această etichetă mută disputa din contabilitate în geopolitică. Dacă rezervele faţă de un anumit contract contribuie la verdictul de „antiamericanism”, trebuie explicat de ce. Un parteneriat strategic presupune interese comune, dar şi posibilitatea de a negocia şi de a refuza condiţii nefavorabile. Altfel, evaluarea economică devine suspectă doar pentru că nu produce rezultatul dorit de un partener.

• Explicaţii care lipsesc

Bogdan Ivan respinge, la rândul său, legătura dintre discuţiile energetice şi înlăturarea premierului, susţinând că a cerut Guvernului un mandat scris şi că nu l-a primit până la plecarea sa din funcţie. Bogdan Ivan afirmă că discuţiile de la cina cu Kimberly Guilfoyle au privit Coridorul Vertical şi invocă posibilitatea unor contracte de LNG la aproximativ 27 euro/MWh, precum şi profituri suplimentare de circa 250 de milioane de euro anual pentru Transgaz.

Comunicatele Transgaz oferă un reper important. În cel din 7 noiembrie 2025, compania descrie produse de capacitate pentru transportul către Ucraina, reduceri tarifare coordonate de 25-50% şi perspectiva creşterii capacităţii la Negru Vodă-Kardam de la 5,03 la 9,41 miliarde de metri cubi anual. Ion Sterian, directorul general al companiei, spune în comunicatul respectiv că România a promovat conceptul Coridorului Vertical încă din 2016. Documentul priveşte infrastructura şi utilizarea ei, inclusiv pentru LNG şi gaze din regiunea caspică.

Proiectul continuă şi după refuzul Romgaz. Comunicatul din 15 iulie 2026 descrie pregătirea extinderii Coridorului Vertical spre Serbia şi Macedonia de Nord şi necesitatea îmbunătăţirii atractivităţii comerciale, inclusiv a structurii tarifare. La 4 septembrie, extinderea către Balcanii de Vest este formalizată printr-un nou memorandum, în prezenţa lui Kimberly Guilfoyle şi a oficialilor regionali.

Mai mult, Transgaz anunţă un memorandum semnat la 6 august cu Argent LNG, privind explorarea unei investiţii în compania americană care dezvoltă un terminal în Louisiana. Cadrul este neangajant, capacitatea planificată este de 25 milioane tone anual, iar primul transport este prevăzut pentru anul 2030. Acesta este un proiect distinct de oferta Atlantic-SEE LNG Trade. Existenţa lui arată că respingerea condiţiilor unei tranzacţii nu echivalează cu închiderea cooperării energetice cu SUA.

• De la solicitarea de audiere în Congres la demisie

Dezvăluirile au declanşat şi controlul parlamentar american. La 1 octombrie 2026, Gregory Meeks, principalul reprezentant democrat din Comisia pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanţilor, i-a cerut explicaţii secretarului de stat Marco Rubio şi a solicitat îndepărtarea ambasadoarei dacă acuzaţiile se confirmă. În comunicatul din 10 octombrie, Meeks a anunţat că solicitase Inspectoratului General al Departamentului de Stat o investigaţie imediată şi, printr-o scrisoare separată, îi ceruse lui Guilfoyle să răspundă sub jurământ în faţa membrilor comisiei. Cererea privea relaţiile cu o companie străină şi cu un donator politic, accesul unui lobbyist la reuniuni oficiale, zborurile private şi presupusa solicitare de bani pentru o datorie personală.

În aproximativ două săptămâni de la începutul lunii octombrie, succesiunea dezvăluirilor şi reacţiilor politice i-au erodat rapid credibilitatea lui Kimberly Guilfoyle. Wall Street Journal a adăugat acuzaţiilor privind diplomaţia energetică informaţii despre presupusa cerere adresată donatorului Eric Deters de a-i achita o datorie de 100.000 de dolari, în schimbul accesului la oficiali ai administraţiei. Deters a spus că nu a plătit suma. Avocaţii ambasadoarei au contestat acuzaţiile, susţinând că era vorba despre remuneraţii restante pentru activităţi anterioare şi că deplasările private respectaseră regulile Departamentului de Stat.

Sprijinul administraţiei nu a dispărut însă de la început. La 7 octombrie, Marco Rubio o prezenta pe Kimberly Guilfoyle drept un ambasador puternic; a doua zi, a refuzat să valideze acuzaţiile. În 12 octombrie, Donald Trump a declarat public că analizează îndepărtarea ei şi şi-a exprimat nemulţumirea. La 13 octombrie, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Katie Zacharia, a anunţat că i se ceruse demisia lui Kimberly Guilfoyle. În aceeaşi zi, Guilfoyle şi-a anunţat plecarea din funcţia de ambasador al SUA în Grecia, respingând acuzaţiile şi afirmând că îşi va apăra reputaţia. Cronologia arată trecerea de la sprijin public la retragerea protecţiei politice şi solicitarea demisiei; nu dovedeşte, prin ea însăşi, o campanie coordonată de presă şi Casa Albă.

Prin prisma celor de mai sus nu putem afirma că Statele Unite au ordonat sau au organizat demiterea Guvernului Bolojan, dar am documentat o ofertă contestată economic, demersuri ministeriale care invocă riscul unui blocaj diplomatic, o teleconferinţă controversată, un control ulterior şi întâlniri politice care cer explicaţii. Aceste elemente justifică o investigaţie asupra felului în care interesele comerciale şi relaţiile externe ajung să influenţeze deciziile interne.

Acest prim episod al noului dosar de presă iniţiat de ziarul BURSA urmăreşte să stabilească dacă suveranitatea unei ţări se măsoară şi în capacitatea instituţiilor sale de a cere condiţii avantajoase, de a respinge o ofertă şi de a explica public motivele. În dosarul Atena-Bucureşti, tocmai această capacitate trebuie cercetată: cât a cântărit analiza economică şi cât a cântărit teama de a spune „nu”.