Aderarea la Schengen - o provocare pentru autorităţi în combaterea contrabandei cu ţigarete

SABIN S. BRANDIBURU
Ziarul BURSA #Companii #Contrabanda / 11 noiembrie 2022

Aderarea la Schengen - o provocare pentru autorităţi în combaterea contrabandei cu ţigarete

Aderarea la Spaţiul Schengen va putea fi o soluţie împotriva reducerii semnificative a traficului ilicit de produse din tutun, potrivit concluziilor dezbaterii "Noi responsabilităţi după intrarea în Schengen. România, prima linie de apărare împotriva contrabandei cu tutun", însă, aceste efecte vor putea fi observate doar după ce procesul de aderare va fi finalizat.

România a avut un progres semnificativ în reducerea traficului de ţigarete contrafăcute, în ultimii 12 ani, este de părere Nicoleta Pauliuc, preşedintele Comisiei de Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Senatului.

Aceasta a afirmat, în cadrul dezbaterii, că pe lângă efortul făcut de autorităţile din România, scăderea bruscă a traficului ilicit de ţigarete poate fi datorat şi războiului din Ucraina, deoarece logistica traficului ilicit din această ţară a fost afectată de război.

"Pe tema punctuală a traficului de ţigări, aş spune că s-au făcut progrese. În ianuarie 2010, 36,3% dintre ţigările consumate în România erau netimbrate, pentru ca în septembrie 2022 nivelul să fi ajuns la 7,1%, cu un minim istoric de 6,1% în iulie 2022. Trendul este clar descendent, dar lucrurile merită contextualizate pentru a nu se culca pe o ureche cu imaginea că problema este rezolvată. Maximul pieţei ilicite s-a atins în momentul creşterii masive a accizelor în 2010, an de criză economică. Între timp, România a cunoscut un salt economic semnificativ, care a mai scăzut din apetitul anumitor categorii de a cumpăra ţigări contrafăcute. De asemenea, scăderea masivă din 2022 poate fi pusă şi pe seama evoluţiilor generate de război. Multe dintre ţigări proveneau din Ucraina şi, în mod natural, având în vedere implicaţiile logistice ale conflictului militar, acest tip de trafic a fost stopat" a spus Pauliuc.

Totodată, preşedintele Comisiei de Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Senatului, este de părere că, în ciuda progreselor făcute, contrabanda încă reprezintă o ameninţare reală, însă, prin prisma faptului că majoritatea traficului de ţigarete contrafăcute se face prin frontierele de nord şi est ale României, acest lucru poate însemna că piaţa de desfacere nu este neapărat în ţara noastră.

"De asemenea, aş spune eu că am încredere că, pe fondul demersului nostru privind Schengen, şi eforturile vameşilor şi poliţiştilor de frontieră au fost mai serioase. În plus, ponderea traficului pe frontiera verde a scăzut semnificativ. Suntem la 15%-20% din traficul total. Restul traficului se face prin celelalte puncte de trecere a frontierei, ceea ce înseamnă că piaţa de desfacere finală nu este neapărat România. Toate aceste elemente conduc la ideea că mai avem încă un mare spaţiu de progres pe zona instituţională şi logistică, ba chiar şi pe voinţa politică pe direcţia curmării acestui fenomen nedorit", afirmă aceasta.

În încheierea prezentării, Nicoleta Pauliuc a propus câteva metode prin care problema contrabandei ar putea fi gestionată mai bine, principalele puncte fiind reprezentate de o mai bună instruire a personalului vamal dar şi o alocare optimă a resurselor umane.

"Avem nevoie de o reformă reală pe zona de personal. În primul rând avem nevoie de o mai bună instruire a oamenilor. Acesta trebuie să fie un proces continuu. Pe hârtie avem şi vameşi şi poliţişti de frontieră suficienţi, iar pe teren sunt mai puţini. De asemenea, este necesară o alocare mai coerentă a resurselor umane. Sunt puncte de trecere a frontierei în România pe unde trec 2 maşini pe zi şi zone de tip Maramureş, Suceava sau Botoşani, unde problema traficului de ţigări este reală. Din perspectiva personalului, ele sunt configurate la fel. Avem nevoie de o reevaluare a conceptului de control vamal" a conchis Pauliuc.

Aderarea la Spaţiul Schengen, o necunoscută în tema traficului cu ţigarete contrafăcute

Aderarea României la Spaţiul Schengen va putea arăta rezultate în privinţa traficului ilicit de produse din tutun imediat după ce se va produce, susţine Dragoş Bucurenci, Director External Affairs, Philip Morris România.

Acesta susţine că, pe lângă aderarea României la Schengen, este nevoie de o strategie naţională privind combaterea comerţului ilicit.

"Considerăm că aderarea României la Schengen este importantă nu numai pentru demnitatea României, dar în primul rând pentru libera circulaţie a cetăţenilor români în cadrul Uniunii şi cu toţii suntem de acord că România este mai mult decât pregătită din punct de vedere tehnic sau adere la acest acord. Dacă acest lucru va avea sau nu un efect asupra comerţului ilicit cu produse din tutun, urmează, desigur, să vedem în perioada imediat următoare. Ceea ce noi credem că ar fi necesar în cazul intrării României în Schengen este ceea ce industria solicită de ani de zile, respectiv o strategie naţională integrată de combatere a comerţului ilicit de mărfuri, mai ales că este bine ştiut că produsele accizabile, în mod special produsele din tutun, reprezintă cea mai traficată categorie de produs" afirmă Dragoş Bucurenci.

Potrivit acestuia, traficul ilicit de ţigarete afectează toţi cetăţenii, indiferent dacă sunt fumători sau nu, deoarece contrabanda aduce pierderi mari în bugetul naţional, bani care ar putea fi folosiţi în procesul de dezvoltare al ţării.

"Este important ca mediul privat şi cel public să continue să colaboreze pentru a stopa acest fenomen al contrabandei, suferim cu toţii, indiferent că suntem sau nu fumători, pentru că în fiecare an pierdem venituri semnificative, chiar şi la nivelul foarte scăzut de anului trecut, de 7,9 % din consumul total al pieţei negre. Statul român a pierdut 1,5 miliarde

ADRIAN FRĂŢILĂ, BAT ROMÂNIA:

"Platforma Stop Contrabanda oferă o imagine de ansamblu asupra traficului ilicit de ţigarete"

Adrian Frăţilă, Manager Relaţii Externe în cadrul BAT România, a prezentat funcţionalităţile platformei "Stop Contrabanda", explicând beneficiile pe care aceasta le aduce asupra monitorizării traficului ilicit cu ţigarete.

"Platforma Stop Contrabanda aduce o imagine în timp real asupra acţiunilor pe care autorităţile statului le-au intreprins într-o anume perioadă de timp şi ne oferă imaginea capturilor pe care instituţiile, fie ele singure sau în acţiuni comune, au reuşit să le realizeze într-un an de zile. Informaţiile din platformă sunt publice, deci nu le obţinem pe alte surse decât pe baza comunicatelor de presă pe care instituţiile statului le pun la dispoziţie, le concatenăm, le punem pe site şi ajungem să avem o imagine de ansamblu asupra situaţiei. Prin intermediul platformei, putem să vedem la nivel de fiecare regiune care este situaţia şi să ne dăm seama care sunt zonele cele mai expuse" a spus Adrian Frăţilă.

..............................................................

OANA CLAUDIA IACOB, JTI ROMÂNIA:

"Contrabanda, la un minim istoric în 2022"

Contrabanda cu ţigarete a atins anul acesta, în luna iulie, un minim istoric de 6,1%, însă a crescut cu 1% în luna septembrie, la nivelul de 7,1%, fapt ce arată că sunt necesare eforturi sporite şi constante pentru combaterea acestui fenomen, susţine Oana Claudia Iacob, Government Relations Manager al JTI România.

"În prezent, am atins minimul istoric în luna iulie, dar din ultimele date observăm o mică creştere de un punct procentual, în septembrie avem 7,1%. Poate un punct procentual nu pare mult, dar este vorba de circa 200 de milioane de lei şi acest punct procentual arată că eforturile ce sunt depuse pentru combaterea contrabandei trebuie să crească şi să continue, mai ales în condiţiile în care observăm se măreşte diferenţa între preţul pachetului legal şi preţul unui pachet de contrabandă" a declarat Oana Claudia Iacob.

..............................................................

DRAGOŞ BUCURENCI, PMI ROMÂNIA:

"Produsele care încălzesc tutunul, o posibilă soluţie pentru stoparea contrabandei"

Produsele care încălzesc tutunul nu pot fi contrafăcute uşor, fapt care face ca traficul ilicit de soluţii alternative fumatului să fie aproape inexistent, este de părere Dragoş Bucurenci. Conform acestuia, deşi aceste produse sunt pe piaţă de câţiva ani, producerea acestora nu este profitabilă pentru contrabandişti, iar creşterea numărului de consumatori care aleg aceste soluţii ar putea aduce o reducere semnificativă în nivelul traficului ilicit de produse din tutun.

"Datorită noilor tehnologii de producţie pe care le utilizăm pentru rezervele de tutun încălzit, aceste produse nu fac deocamdată obiectul contrafacerii, iar nivelul comerţului ilicit în această categorie este foarte scăzut, fiind circa 0,4% în România, iar la nivel european, conform datelor interne, undeva la 2,5%. Anul trecut, exporturile României de produse din tutun încălzit au depăşit exporturile de ţigarete şi au contribuit substanţial la echilibrarea balanţei comerciale interne. Însă, din păcate, aceste produse sunt încă puţin cunoscute şi folosite. 95% dintre fumători preferă în continuare ţigaretele convenţionale, care sunt cea mai nocivă formă de consum al nicotinei. Pe lângă aceste beneficiile sanitare, extrem de importante, trecerea către aceste produse ar pune un obstacol important în calea pieţei negre, deoarece sunt foarte greu de contrafăcut, iar investiţia nu este profitabilă pentru infractori. Infractorii caută profitul rapid. Anul acesta autorităţile au identificat pe teritoriul României cinci fabrici ilegale de ţigarete, dar nici o singură fabrică ilegală de produse din tutun încălzit, iar în 2021, la nivelul Uniunii Europene, conform Europol, au fost identificate 74 de fabrici ilegale de ţigarete, dar nici o singură fabrică ilegală de produse din tutun încălzit" a conchis Bucurenci.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Intrarea in Schengen este benefica pentru noi romanii. Stiu ca producatorii de tigarete nu vor acest lucru. De ce ? Vezi doamne ca le scad lor vanzarile. Dar ii intreb unde sunt producatorii romani ? Stiu ei foarte bine si mai alez Gilduta care se mutase in vama la Crangasi. Pacat ca tara asta a avut asa multi corupti si tradatori.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
cautavocat.ro
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

06 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9036
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5570
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9186
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4789
Gram de aur (XAU)Gram de aur274.4439

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro