Reporter: Care a fost evoluţia industriei tutunului în acest an?
Ileana Dumitru: Industria tutunului în 2025 este marcată de evoluţia tot mai accentuată a opţiunilor alternative la fumat, prin noi categorii de produse care nu implică arderea tutunului. Această evoluţie este susţinută de o cercetare riguroasă şi de tot mai multe rezultate ştiinţifice solide, care confirmă potenţialul de risc redus* al acestor produse destinate fumătorilor adulti.
Este important să privim această ştiintă nu doar ca pe o colectie de date, care fără un scop bine definit n-ar fi decât un foarte scump compendiu de cifre. Când oamenii de ştiinţă înţeleg foarte clar scopul cercetării lor, atunci graficele încep cu adevărat să capete sens. Scopul şi sensul, nu graficele în sine, fac ca aceste rezultate să conteze. În acest spirit, BAT investeşte de peste un deceniu în cercetare şi dezvoltare, pentru a crea produse cu risc redus* care oferă fumătorilor adulţi alternative la fumat şi pot genera un impact pozitiv în societate.
Ne bucurăm să vedem că şi în România s-a dezvoltat un cadru fiscal şi de reglementare foarte clar al produselor din tutun şi nicotină, care diferenţiază produsele în funcţie de nivelul lor de risc şi care permit accesul fumătorilor adulţi la surse de informaţie credibile. Este important să continuăm acest demers prin aplicarea cu stricteţe a acestor prevederi, pentru a împiedica dezvoltarea pieţei ilicite şi accesul minorilor la produse cu nicotină şi pentru a susţine în acest fel accesul consumatorilor adulţi la informaţii verificate şi la produse create pe baza unor dovezi ştiinţifice solide şi cu standarde înalte de calitate.
Reporter: Cum apreciaţi calendarul de accizare a produselor din tutun şi ce credeţi că ar trebui făcut pentru îmbunătăţirea fiscalităţii din domeniu?
Ileana Dumitru: Un mediu economic, fiscal şi de reglementare stabil şi predictibil este esenţial pentru mediul de afaceri şi pentru susţinerea investiţiilor în economie, deoarece permite planificarea pe termen lung a business-ului şi reduce riscurile financiare. Politicile fiscale previzibile sporesc încrederea investitorilor şi susţin creşterea durabilă. BAT consideră România o poveste de succes, investind peste 500 de milioane de euro din 1996 în fabrica din Ploieşti, a doua ca mărime din Europa. Cu peste 70% din producţie destinată exportului, BAT are un rol semnificativ în economia României şi rămâne angajată în extinderea investitiilor.

În contextul revizuirii Directivei privind accizele la tutun în UE, precum şi în formularea politicilor fiscale interne, BAT susţine o abordare echitabilă şi graduală, subliniind importanţa adaptării la realităţile economice ale fiecărui stat membru. Compania pledează pentru reglementarea fiscală a produselor din tutun încălzit, a celor pentru vapat şi a produselor moderne pentru uz oral prin aplicarea unor rate minime moderate, pentru a încuraja abordarea de reducere a riscurilor. BAT consideră că politica fiscală trebuie să rămână un drept suveran al statelor membre, permiţând României să-şi adapteze sistemul de taxe la condiţiile interne. Prin platforma Omni, BAT promovează alternative fără fum susţinute de dovezi stiintifice, în linie cu obiectivul de reducere a impactului asupra sănătăţii, şi încurajează autoritătile din UE, dar şi din România, să menţină o rată de accizare mai redusă pentru produsele care nu implică arderea tutunului, comparativ cu ţigaretele clasice.
Reporter: Cum caracterizaţi legislaţia din domeniu? Ce consideraţi că ar trebui modificat la proiectele legislative din Parlament?
Ileana Dumitru: Cred că numeroasele iniţiative legislative din perioada recentă în domeniul controlului tutunului sunt bine intenţionate, dar se poate pune mai mult accent pe cunoaşterea contextului local, pe aşteptările fumătorilor adulţi şi, în special, pe exemplele pozitive ale unor state precum Suedia, Noua Zeelandă, Japonia sau Marea Britanie, care au înţeles potenţialul strategiei de reducere a riscurilor asociate fumatului şi au dezvoltat politici publice care încurajează trecerea de la fumat la alternative cu risc redus.
Reglementarea progresivă joacă un rol esenţial în realizarea acestui deziderat. Iar pentru ca reglementarea să fie eficientă, ea trebuie să se bazeze pe dovezi solide, să fie adaptată realităţilor locale şi să urmărească obiective clare de politică publică. Platforme precum Omni - platforma noastră globală de comunicare a ştiinţei dezvoltate atât în cadrul BAT, cât şi de către experţi independenţi - demonstrează angajamentul nostru pentru transparenţă şi colaborare. Prin accesul la date şi încurajarea dialogului, sprijinim luarea deciziilor informate şi construirea încrederii între părţi.
Reglementările prost concepute pot duce la consecinţe nedorite, precum creşterea pieţei ilegale. Când cadrul legal este prea restrictiv sau nu reflectă comportamentele reale ale consumatorilor, există riscul ca aceştia să se îndrepte către alternative nereglementate şi potenţial periculoase. Susţinem o abordare echilibrată, predictibilă şi bazată pe dovezi, care să permită fumătorilor adulti să ia decizii informate şi să sprijine obiectivele de sănătate publică şi suntem permanent deschişi către dialog şi schimb de informaţii în acest sens.
Reporter: Ce investiţii aveti în derulare privind produsele alternative şi ce planuri aveţi legat de acestea, pentru următorii ani?
Ileana Dumitru: BAT este prezentă în România de peste 28 de ani, încă din 1996, când a început construcţia fabricii din Ploieşti, iar producţia a demarat în 1997. De atunci, fabrica a devenit a doua ca mărime din Europa şi se află în top 5 la nivel global în cadrul grupului BAT. A fost prima unitate de producţie din UE care a produs consumabilele pentru glo, produsul nostru inovator cu risc redus care încălzeşte consumabilele din tutun şi plante. Investiţiile totale în dezvoltarea fabricii din Ploieşti au depăşit 500 milioane de euro. BAT are un portofoliu solid în România şi a fost prima companie din industrie care a oferit întreaga gamă de produse cu risc redus consumatorilor adulţi. Peste 70% din volumele produse local sunt exportate, contribuind pozitiv la balanţa comercială a României.
În primii 25 de ani, BAT a avut o contribuţie totală de 125 miliarde de euro la economia României, cu 30,5 miliarde euro plătite direct la bugetul de stat sub formă de accize şi taxe în cei 28 de ani de prezenţă locală. În 2024, contribuţia totală la bugetul de stat a fost de 11,5 miliarde lei (2,3 miliarde euro), BAT fiind al doilea cel mai mare contribuabil. Compania investeşte constant în digitalizare, sustenabilitate, dezvoltarea capacităţii de producţie şi în platforme moderne de comunicare. Lansarea recentă a platformei Omni, care include cercetările celor 1.700 de oameni de ştiinţă din centrele globale BAT pentru cercetare şi dezvoltare, precum şi studii şi cercetări independente, reflectă angajamentul ferm al companiei faţă de reducerea riscurilor asociate fumatului ca strategie în dezvoltarea politicilor publice, susţinute de dovezi şi rezultate ştiinţifice concrete. BAT se defineşte astăzi ca o companie de tehnologie, centrată pe consumator, care investeşte în dezvoltarea profesională şi în bunăstarea angajaţilor săi, cu scopul de a construi un viitor mai bun - A Better Tomorrow pentru societate, economie şi comunităţi.
Reporter: Ce traiectorie are cererea pe piaţa produselor fără fum?
Ileana Dumitru: Produsele care nu implică arderea tutunului reflectă din plin angajamentul companiei pentru reducerea riscurilor asociate fumatului pe baza unor ample cercetări şi dovezi ştiinţifice, în care compania investeşte în mod susţinut de peste un deceniu. Pentru noi, reducerea riscurilor asociate fumatului nu reprezintă doar o strategie, ci un angajament solid faţă de dreptul fumătorilor adulţi de a avea opţiuni alternative la fumat şi de a face alegeri informate.
BAT susţine obiectivele autorităţilor de reducere a incidentei fumatului, iar soluţia în atingerea acestui deziderat este disponibilă în state precum Suedia sau Marea Britanie, care au adoptat o abordare progresivă în reglementare, bazată pe dovezi şi adaptată contextului local pentru a evita consecinţe nedorite, precum dezvoltarea pieţei ilegale sau accesul minorilor la produse din tutun şi nicotină.
În România, am fost prima companie din industrie care a oferit fumătorilor adulţi toate cele trei categorii de produse cu risc redus*, precum produse care încălzesc consumabile din tutun şi plante, produse pentru vapat şi produse moderne cu nicotină pentru uz oral (pliculeţe cu nicotină). Este mai mult decât o realizare, este o reflectare a viziunii noastre pentru un viitor mai bun prin intermediul unei lumi fără fum. Dar ştim că nu putem reuşi singuri în acest demers. Este nevoie de colaborare - între companiile din industrie, factorii decizionali şi expertii în politici de sănătate publică - pentru a valorifica pe deplin potentialul acestor produse şi al abordării de reducere a riscurilor asociate fumatului. Cu politici progresive şi practici responsabile, credem că putem crea o schimbare reală. Pentru că în centrul misiunii noastre se află obiectivul A Better Tomorrow - un viitor în care fumătorii adulţi au opţiuni mai sigure, în care inovaţia serveste binele comun şi în care, împreună, suntem parte din soluţie prin dialog susţinut şi dovezi ştiinţifice concludente.
Reporter: Cum caracterizaţi contrabanda cu tutun şi ce acţiuni a întreprins compania în acest an pentru combaterea ei?
Ileana Dumitru: Potrivit celor mai recente date comunicate, nivelul contrabandei cu produse din tutun a ajuns, în august, la 12% din totalul pieţei, ceea ce reprezintă un record negativ pentru ultimii cinci ani.
Contrabanda cu ţigarete generează pierderi anuale de peste 2 miliarde de lei la bugetul de stat, favorizează reţelele de crimă organizată şi contribuie la subdezvoltarea comunităţilor. Datele Interpol arată că traficul ilicit de ţigarete este un accelerator pentru traficul de droguri, arme, persoane şi chiar activităţi teroriste. BAT, cu o prezenţă de peste 28 de ani în România, susţine eforturile autorităţilor prin donatii de echipamente, campanii de constientizare şi, recent, prin investiţii în programe de instruire profesională, contribuind la dezvoltarea durabilă şi la reducerea şomajului în zonele afectate de contrabandă.
BAT România, prin platforma Stop Contrabanda, a lansat anul acesta un parteneriat inedit cu Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), pentru sprijinirea comunităţilor vulnerabile afectate grav de contrabanda cu ţigarete. Proiectul presupune organizarea, la nivel local, a unor cursuri de calificare profesională ca alternativă viabilă în judeţele cu niveluri ridicate de contrabandă. În judeţul Suceava, 52 de persoane au absolvit cu succes prima serie de cursuri, obţinând calificări ca instalatori de panouri fotovoltaice şi stivuitorişti, cu diplome recunoscute la nivel naţional şi european. Urmează finalizarea cursurilor şi în judetul Dolj care, alături de Suceava, au fost selectate pentru începutul programului, fiind printre cele mai afectate de traficul ilicit de tigarete.
Reporter: Ce perspective consideraţi că are piaţa tutunului în următorii cinci ani?
Ileana Dumitru: Cu zece ani în urmă, BAT era o companie de produse tradiţionale din tutun, axată exclusiv pe ţigarete. Astăzi, suntem un business axat pe ştiinţă, inovaţie şi tehnologie, cu un portofoliu variat de produse cu risc redus care nu implică arderea tutunului şi care oferă fumătorilor adulţi o alternativă mai bună la fumat. Această transformare a fost posibilă prin investiţii, inovaţie, curajul de a ne transforma business-ul şi prin convingerea că putem fi parte din soluţie. Această convingere se reflectă în obiectivul nostru ca 50 de milioane de consumatori să aleagă produsele noastre fără ardere până în 2030 şi ca peste 50% din veniturile noastre să provină din această categorie până în 2035.
Este esenţial însă ca procesul de reglementare să ia în considerare cumulul de cercetări din spatele acestei transformări a industriei, studii care provin atât de la companii, cât şi din surse independente şi care sunt revizuite şi publicate în jurnale de specialitate. Comunicarea ştiinţifică este o provocare şi există în prezent o deconectare între ştiinţă, politici publice şi percepţia generală, care generează confuzie şi neîncredere. Dar există deja state unde reglementarea progresivă şi dialogul transparent sunt deja realitate, iar rezultatele se văd în incidenţe reduse la fumat şi în accesul consumatorilor la surse de informare verificate. Invitaţia noastră este tocmai către o nouă abordare: ce-ar fi dacă reducerea riscurilor asociate fumatului ar fi cu adevărat recunoscută ca o abordare eficientă pentru societate, care admite impactul fumatului asupra sănătăţii şi urmăreşte diminuarea acestuia, încurajând fumătorii să renunte, iar pe cei care nu pot să treacă la alternative cu risc redus. Dovezile deja există, cred că este nevoie de curaj şi de viziune pentru a le folosi.
Reporter: Mulţumesc!
---------------------------
*Bazat pe dovezile existente şi presupunând o trecere completă de la fumat la aceste produse, care nu sunt lipsite de risc şi provoacă dependenţă.




























































