AFP: Liderii din BRICS se reunesc în India, pe fondul tensiunilor internaţionale

T.B.
Internaţional / 10 septembrie, 12:22

AFP: Liderii din BRICS se reunesc în India, pe fondul tensiunilor internaţionale

India găzduieşte în acest weekend lideri importanţi din blocul diplomatic BRICS, inclusiv pe cei din Rusia şi Iran, la un summit ce are loc în pline turbulenţe geopolitice globale, de la conflictul din Orientul Mijlociu până la războiul din Ucraina, relatează joi AFP, citat de AGERPRES.

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său iranian, Masoud Pezeshkian, sunt aşteptaţi să sosească în capitala Indiei de vineri şi amândoi urmează să poarte discuţii cu premierul Narendra Modi, potrivit AFP, citat de AGERPRES.

De asemenea, preşedintele chinez Xi Jinping este aşteptat să efectueze prima sa vizită în India din 2019, deşi participarea sa la reuniunea BRICS încă nu a fost confirmată oficial de Beijing, relatează AFP, citat de AGERPRES.

Un astfel de demers ar marca o nouă etapă importantă în lenta apropiere dintre cele două ţări rivale, la şase ani după o confruntare militară sângeroasă la graniţa lor disputată din Himalaya, potrivit AFP, citat de AGERPRES.

Forumul BRICS a fost înfiinţat în 2009 pentru a reuni marile economii emergente - Brazilia, Rusia, India şi China, cărora li s-a alăturat ulterior Africa de Sud - în afara instituţiilor dominate de Statele Unite şi de puterile occidentale, precum G7, relatează AFP, citat de AGERPRES.

De atunci, grupul s-a extins, incluzând acum Iranul, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, iar preşedintele Emiratelor, Mohammed bin Zayed, este şi el aşteptat în India, potrivit AFP, citat de AGERPRES.

Capitala indiană - unde marile artere au fost decorate cu fotografii ale premierului Modi afişând un zâmbet larg - va fi scena unui amplu dispozitiv al forţelor de securitate începând de vineri, relatează AFP, citat de AGERPRES.

Conflictul deschis izbucnit în Orientul Mijlociu la sfârşitul lunii februarie în urma loviturilor americane şi israeliene asupra Iranului - precum şi impactul acestuia asupra preţurilor petrolului şi gazelor - este de aşteptat să ocupe un loc central în discuţiile de la New Delhi, potrivit AFP, citat de AGERPRES.

În cadrul unei reuniuni a Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS) desfăşurate în Kârgâzstan la începutul acestei luni, preşedintele iranian a îndemnat Washingtonul să revină la masa negocierilor, într-un apel lansat în prezenţa omologilor săi chinez şi rus, relatează AFP, citat de AGERPRES.

Ambele ţări, hotărâte să contracareze hegemonia SUA, continuă să întreţină relaţii comerciale cu Iranul, în pofida repetatelor ameninţări cu sancţiuni din partea lui Donald Trump, aminteşte AFP, citat de AGERPRES.

„Linie de falie”

Poziţia lor contrastează însă cu cea a altor membri BRICS - în special Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite - care manifestă ostilitate faţă de Teheran, potrivit AFP, citat de AGERPRES.

„Războiul cu Iranul pune la încercare coeziunea grupului”, afirmă Shilan Shah, de la centrul de analiză Capital Economics, citat de AFP.

„Faptul că în mai miniştrii de externe din BRICS nu au reuşit să emită o declaraţie comună ilustrează dificultatea de a armoniza poziţiile divergente ale membrilor cu privire la Orientul Mijlociu”, a remarcat economistul, citat de AFP.

„Acest conflict va reprezenta principala linie de falie în cadrul summitului”, anticipează Harsh V. Pant, de la Observer Research Foundation, un centru de analiză apropiat de guvernul indian, citat de AFP.

Ţara gazdă a summitului, India, menţine relaţii cordiale cu Iranul, dar are grijă să păstreze un echilibru delicat în legăturile sale cu Washingtonul, relatează AFP, citat de AGERPRES.

La şase luni după ultima vizită a preşedintelui rus în India, discuţiile programate pentru vineri între Putin şi Modi vor servi de asemenea drept test pentru soliditatea relaţiei dintre cele două ţări, potrivit AFP, citat de AGERPRES.

În calitate de aliat tradiţional al Rusiei, India a continuat să importe petrol din această ţară, în pofida sancţiunilor impuse de Statele Unite, care susţin că aceste achiziţii finanţează războiul Moscovei împotriva Ucrainei, relatează AFP, citat de AGERPRES.

Narendra Modi, care anterior evitase să condamne în mod deschis invazia rusă, i-a cerut „prietenului” său Vladimir Putin la summitul OCS precedent să găsească o cale de ieşire din conflict, un apel salutat imediat de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit AFP, citat de AGERPRES.

Reuniunea din acest weekend ar putea prilejui totodată discuţii dificile privind dominaţia economică a Chinei, în contextul în care aceasta îşi „inundă” partenerii din BRICS - începând cu India - cu propriile exporturi, relatează AFP, citat de AGERPRES.

„Se preconizează că Beijingul va profita de acest summit pentru a promova schimburile comerciale între statele membre, însă unii ar putea percepe iniţiativa doar ca pe o încercare a Chinei de a-şi promova propriile interese”, a menţionat Shah, citat de AFP.

Deficitul comercial al Indiei în relaţia cu China a atins un nivel record de 112 miliarde de dolari în cursul anului fiscal 2025-2026, potrivit AFP, citat de AGERPRES.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2542
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5194
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5768
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1184
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.2649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb