Agent Green, Comunitatea Declic, Greenpeace România, Federaţia Peisaj Deschis, şi Platforma pentru adaptare climatică avertizează că proiectul Ministerului Mediului reciclează în principal suprafeţe deja protejate şi nu construieşte scheletul ecologic şi scutul climatic de care depind natura, societatea şi economia României, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
Ministerul Mediului a publicat ieri proiectul de ordin pentru desemnarea a 472 de zone prioritare pentru biodiversitate, care acoperă doar 2,54% din suprafaţa terestră a României.Acesta este rezultatul prezentat după şase ani de la începerea negocierilor şi la trei ani de cartare, deşi România şi-a asumat contribuţia la obiectivul european ca o treime din cele 30% de teritorii protejate până în 2030 să beneficieze de protecţie strictă, iar investiţia din PNRR a fost creată tocmai pentru identificarea şi desemnarea acestor zone, potrivit sursei citate.
Analiza bazei GIS publicate de minister arată că suprafeţele terestre propuse însumează aproximativ 609.400 de hectare. Peste 90% dintre ele se află deja în arii naturale protejate existente: parcuri naţionale şi naturale, Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, rezervaţii, monumente ale naturii, situri UNESCO şi alte categorii de arii protejate. Suprafeţele din afara ariilor naturale protejate însumează numai aproximativ 59.800 de hectare, adică doar 0,25% din teritoriul ţării, conform comunicatului de presă.
Includerea zonelor care beneficiază deja de diferite statute de conservare este necesară, dar nu poate fi prezentată drept progres către obiectivul de 10%. Ministerul nu construieşte deocamdată o reţea naţională nouă, coerentă şi conectată, ci reuneşte sub o denumire nouă, în principal, suprafeţe care existau deja pe hărţile conservării, se arată în comunicatul de presă.
Mai mult, baza GIS publicată de minister indică faptul că numai aproximativ 26% din suprafaţa catalogului este încadrată exclusiv în regim de nonintervenţie. Aproape 56% combină nonintervenţia cu managementul activ, iar circa 18% este prevăzută exclusiv cu management activ. Legislaţia naţională permite ambele regimuri în interiorul zonelor prioritare pentru biodiversitate, ceea ce obligă ministerul să demonstreze transparent ce suprafaţă îndeplineşte efectiv criteriile europene ale protecţiei stricte. Simpla aplicare a etichetei „zonă prioritară pentru biodiversitate” nu oferă acest răspuns, conform comunicatului de presă
Miza depăşeşte cu mult conservarea unor specii sau habitate. Cele 10% trebuie să formeze nucleele naturale intacte şi interconectate ale unei infrastructuri care susţine întreaga ţară: păstrează sursele de apă, protejează solurile, temperează căldura, reţine carbonul şi reduce efectele secetei, inundaţiilor, incendiilor şi eroziunii. Acest schelet ecologic este, în acelaşi timp, unul dintre ultimele scuturi climatice ale României, potrivit sursei citate.
Fără nuclee naturale sănătoase şi fără coridoare care să le conecteze, nici restaurarea ecosistemelor degradate nu poate avea rezultate durabile. Regulamentul european privind refacerea naturii urmăreşte măsuri de restaurare care să acopere, la nivelul Uniunii, cel puţin 20% din suprafeţele terestre şi marine până în 2030 şi cel puţin 30% din suprafaţa habitatelor vizate care nu se află într-o stare bună. Protecţia strictă trebuie să ofere scheletul pe care să se sprijine această restaurare, nu o colecţie de insule izolate şi vulnerabile, se arată în comunicatul de presă.
”Ministerul livrează un simulacru de protecţie: un derizoriu 2,54% obţinut prin simpla re-etichetare a pădurilor deja protejate, ambalat într-un Ordin de Ministru şubred şi extrem de vulnerabil la atacurile din instanţă. Fără o Hotărâre de Guvern şi fără un moratoriu imediat pe cele 1,9 milioane de hectare identificate de experţi, Ministerul lasă natura la discreţia Romsilva şi sabotează cel mai important proiect de conservare din istoria României.”
„Cerem ministerului să publice toate propunerile primite de la specialiştii care au lucrat, în ultimii ani, pentru a carta zonele care ar trebui să beneficieze de protecţie strictă. Apoi să explice, transparent, cum s-a ajuns de la 10% la 2,54%. Pe ce criterii s-a micşorat suprafaţa propusă spre protecţie? Chiar nu există potenţial, nu avem arii naturale valoroase? Sau ministerul a devenit avocatul unor interese private care nu au nicio legătură cu criteriile ştiinţifice de desemnarea a zonelor de protecţie strictă?”
„Protecţia strictă a 10% din România trebuia să devină scheletul viu al ţării. Nu doar un refugiu pentru biodiversitate, ci infrastructura naturală care ne susţine societatea şi economia: pădurile care păstrează apa şi răcoresc teritoriul, râurile şi zonele umede care atenuează seceta şi inundaţiile, solurile vii care susţin agricultura şi ecosistemele intacte care absorb şocurile climatice. Acesta este scutul climatic pe care România încă îl mai poate construi.
Pe acest schelet trebuie să aşezăm apoi muşchii restaurării. Putem investi miliarde în refacerea naturii degradate, dar, dacă nu avem nuclee sănătoase şi interconectate din care viaţa să se poată extinde, vom restaura insule fragile, condamnate să se degradeze din nou. În schimb, ministerul ne oferă doar 2,54% din teritoriul ţării, compus în cea mai mare parte din suprafeţe aflate deja în arii protejate, şi îi spune «prima etapă». Nu putem apăra România schimbând etichetele de pe hartă. Avem nevoie de protecţie nouă, reală, permanentă şi conectată”, declară Gabriel Păun, preşedintele Agent Green.
Ministerul afirmă că acesta este doar începutul procesului. Documentele publicate nu conţin însă un calendar pentru apropierea de obiectivul de 10%, suprafeţe intermediare asumate, termene obligatorii, surse de finanţare sau un mecanism concret prin care următoarele etape vor completa ceea ce lipseşte. În absenţa acestor garanţii, expresia „prima etapă” riscă să devină formula administrativă prin care un rezultat insuficient este prezentat drept progres, potrivit sursei citate.
Evaluarea preliminară realizată de organizaţii indică faptul că aproximativ 80% dintre propunerile cartografice transmise de Agent Green, Greenpeace şi Declic nu se regăsesc în forma publicată, inclusiv suprafeţe pentru care existau acorduri din partea proprietarilor sau administratorilor. Ministerul nu a publicat o matrice completă a propunerilor primite, rezultatul evaluării fiecăreia şi justificarea ştiinţifică ori juridică a acceptării sau respingerii lor, conform comunicatului de presă.
Această lipsă de transparenţă este cu atât mai gravă cu cât Agent Green avertiza încă din 2023 că metodologia, criteriile şi hărţile trebuie supuse unei consultări reale, că toate propunerile trebuie analizate şi că echipa de experţi trebuie să răspundă în scris fiecărei observaţii. Organizaţia solicita consultări de minimum 30 de zile, reprezentativitate pentru toate ecosistemele şi conectivitate între suprafeţele desemnate, astfel încât România să nu rămână cu insule izolate de natură, conform sursei citate.
În locul acestui proces, ministerul a publicat pe 3 august sute de fişe tehnice şi întreaga bază cartografică, a acordat doar zece zile calendaristice pentru observaţii şi a fixat dezbaterea publică pe 10 august, solicitând înscrierea până pe 7 august, ora 14:00. Practic, publicul şi specialiştii au la dispoziţie numai câteva zile pentru a analiza 472 de zone, sute de documente şi o bază GIS naţională, în plină perioadă de concedii, potrivit comunicatului de presă.
Ministerul justifică urgenţa prin riscul unei penalizări PNRR de până la 25,69 milioane de euro. Dar întârzierea instituţională acumulată în trei ani nu poate fi transferată publicului sub forma unei consultări făcute pe fugă. Urgenţa de a evita pierderea banilor nu poate înlocui obligaţia de a proteja natura pentru care au fost alocaţi, se arată în comunicatul de presă.
„Nu contestăm nevoia adoptării rapide a unor măsuri de protecţie. Contestăm folosirea vitezei pentru evitarea întrebărilor esenţiale: ce s-a protejat cu adevărat în plus, ce propuneri au fost respinse, cine a decis şi pe baza căror criterii? Un jalon PNRR nu poate fi bifat doar pentru că un ordin a fost publicat în Monitorul Oficial. El trebuie să producă rezultatul pentru care România a primit finanţarea”,transmit Agent Green, Greenpeace România şi Comunitatea Declic.
"Întreaga clasă politică pare să fie ignorantă şi lipsită de curaj în privinţa pericolului climatic. Altfel, ar înţelege că dacă vrem să mai avem apă dulce şi natura funcţională trebuie sa scoatem drujbele din cel puţin 10% din pădurile României.” citat, Ciprian Găluşcă Platforma pentru Adaptare Climatică.
Organizaţile solicită Ministerului Mediului:
-prezentarea listei integrale a propunerilor primite şi a motivării acceptării sau respingerii fiecăreia;
-revizuirea catalogului astfel încât să includă suprafeţe noi, reprezentative şi conectate ecologic;
-protejarea tuturor pădurilor primare şi seculare încă existente;
-publicarea unui calendar obligatoriu, cu termene şi suprafeţe intermediare, pentru atingerea obiectivului de 10%;
-Instituirea unui moratoriu pentru toate zonele identificate până la desemnarea acestora pentru a preveni declasarea lor, intenţionată sau nu.
-demonstrarea clară a suprafeţelor care îndeplinesc criteriile europene de protecţie strictă.
România nu are nevoie de un catalog care să recicleze protecţia existentă şi să închidă un jalon administrativ. Are nevoie de acel schelet viu al ţării fără de care biodiversitatea, apa, agricultura, economia şi comunităţile vor deveni tot mai vulnerabile în faţa crizei climatice.
10% înseamnă 10%. Nu 2,54%, nu o etichetă nouă şi nu o promisiune fără termen, potrivit Agent Green.
















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.08.2026, 12:16)
avem arbori remarcabili la virf. și arbore.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.08.2026, 12:31)
Contacteaza-l pe Georgescu, sa tragă CodeofConduct cu H2O2... :)
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.08.2026, 12:29)
În realitate în spatele unor ONG-uri GREENdeal se afla Rusia, mare producător de petrol, când găsesc teren prielnic ROMÂNIA este o adevărată OAZA... :))))
2.1. Radem mult... (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.08.2026, 12:42)
Unele dintre ONG-uri sunt insolvabile...GreenPeace câștigă prin instantele din Romania :))