Conferinţa BURSA “Energia în priză”Conferinţa BURSA “Energia în priză”

ALEXANDRU PETRESCU, MINISTRUL COMUNICAŢIILOR:"Prevederile care sancţionează operatorii pentru lipsa avizelor, suspendate temporar"

Ziarul BURSA #Companii #Telecomunicaţii /

"Prevederile care sancţionează operatorii pentru lipsa avizelor, suspendate temporar"

Prevederile care sancţionează operatorii de telefonie mobilă pentru lipsa unor avize sau autorizaţii în construcţii ce ţin de reţea şi infrastructură vor fi suspendate până la 1 septembrie 2019 şi, concomitent cu această suspendare, se gândeşte un pachet simplificat de avize şi autorizaţii, a declarat vineri, la Palatul Victoria, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Alexandru Petrescu, citat de Agerpres.

Domnia sa a declarat: "Există o singură schimbare la OUG 114/2018 (n.r. privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare) şi se referă la suspendarea prevederilor ce sancţionează operatorii de telefonie mobilă pentru lipsa unor avize sau autorizaţii în construcţii ce ţin de reţeaua şi infrastructura de telecomunicaţii. Suspendarea va fi până în data de 1 septembrie 2019. Cred că 114 a fost o bună ocazie de a aprofunda o serie de probleme pe care industria de telecomunicaţii din România le întâmpină, probleme de natură structurală, de natură sistemică, şi am identificat multe subiecte pe care trebuie să îndreptăm, subiecte ce se regăseau ca problematică în acest domeniu poate de 10-12 ani".

Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a precizat că, în acest context, concomitent cu suspendarea, se are în vedere un pachet simplificat de avize şi autorizaţii şi identificarea unui cadru normativ pentru ca operatorii de telefonie mobilă să le obţină mult mai uşor.

"Concomitent cu această suspendare, gândim împreună cu industria şi un pachet simplificat de avize şi autorizaţii pe zona telecomunicaţiilor şi identificarea unui cadru normativ astfel încât operatorii de telefonie mobilă să poată obţine mult mai uşor, mai facil, aceste autorizaţii, astfel încât să nu mai fie cazuri în care exista reţele de infrastructură de telecomunicaţii fără avize sau fără autorizaţii. Dialogul continuă cu industria şi sunt convins că vom găsi un echilibru şi o armonie în ceea ce priveşte toate prevederile din 114 şi, în mare, tot ce înseamnă legislaţia ce ţine de domeniul telecomunicaţii", a afirmat minis-trul de resort.

Potrivit Ordonanţei 114, în sectorul telecom, companiile vor plăti o contribuţie de 3% din cifra de afaceri, faţă de 0,4% anterior.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Apanova
CCIR
Business Card
BTPay
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roSCEBSMART TRANSFORMATION 2019
Cabinet de avocatTMPS