Alstom semnează un contract feroviar de 1,2 miliarde de euro

A.M.
Companii / 11 septembrie, 13:43

Alstom semnează un contract feroviar de 1,2 miliarde de euro

Constructorul feroviar Alstom a semnat cu operatorul britanic TransPennine Express (TPE) contracte în valoare totală de 1,2 miliarde de euro pentru livrarea şi mentenanţa pe termen lung a unei noi flote de 29 de trenuri electrice cu baterii în Marea Britanie, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

Comanda vizează 29 de rame electrice cu baterii (BEMU) compuse din câte cinci vagoane, pe baza unui contract de material rulant evaluat la aproximativ 930 de milioane de euro, completat de servicii de mentenanţă în valoare de circa 230 de milioane de euro. Noile unităţi fac parte din platforma Adessia Stream şi reprezintă prima flotă britanică de trenuri pe baterii destinată liniilor feroviare principale. Livrarea ramelor începe în anul 2032 şi susţine programul de modernizare a rutei Transpennine (TRU) şi decarbonizarea transportului din nordul Angliei. Garniturile sunt finanţate de investitorul feroviar Rock Rail şi vor înlocui parţial flota diesel existentă din clasa Class 185 a operatorului, informează compania.

Trenurile vor fi proiectate, asamblate şi testate la uzina Litchurch Lane Works din Derby, singura unitate de producţie feroviară complet integrată din Regatul Unit. „Acest acord reprezintă un moment de referinţă pentru calea ferată britanică şi suntem extrem de mândri că primele trenuri electrice cu baterii pentru liniile principale din ţară vor fi proiectate şi construite în Marea Britanie. Flota va transforma călătoriile în nordul Angliei şi va pune în valoare excelenţa ingineriei, inovării şi producţiei avansate britanice”, a declarat Rob Whyte, Managing Director al Alstom pentru Regatul Unit, conform sursei citate.

Producţia începe în anul 2028 şi generează comenzi de cel puţin 360 de milioane de lire sterline (GBP) pentru furnizorii britanici, susţinând peste 350 de locuri de muncă de înaltă calificare la fabrica din Derby şi peste 5.500 de posturi în lanţul naţional de aprovizionare. Totodată, contractul de mentenanţă are o durată iniţială de opt ani, cu opţiune de prelungire pentru încă opt ani, şi susţine peste 100 de locuri de muncă. Pe durata derulării contractului, producătorul va instrui 36 de ucenici şi 36 de elevi din programele educaţionale T Level şi estimează că peste 1.000 de membri ai comunităţii locale vor beneficia anual de iniţiativele sociale ale companiei, transmite sursa citată.

„Această investiţie de referinţă reflectă modul în care GBR va oferi călătorii mai bune pentru oameni, susţinând în acelaşi timp companiile britanice. Aceste planuri ambiţioase de modernizare înseamnă că pasagerii îşi pot lua rămas-bun de la trenurile diesel aglomerate şi întârziate şi pot urca în trenuri electrice mai rapide, pregătite pentru viitor. De la linia de producţie Alstom din Derby până la lanţurile de furnizori din întreaga ţară, acest acord va genera creştere, locuri de muncă, oportunităţi şi conexiuni de transport mai bune pentru generaţiile viitoare”, a declarat Heidi Alexander, ministrul britanic al Transporturilor, notează comunicatul de presă.

La rândul său, Chris Jackson, Managing Director la TransPennine Express, a afirmat: „Aceasta este o investiţie transformatoare de 1,2 miliarde GBP în viitorul transportului feroviar din nordul Angliei, care va aduce trenuri noi pentru clienţii noştri, precum şi infrastructură nouă, locuri de muncă noi şi beneficii economice pe termen lung. Marea Britanie are o tradiţie feroviară de care este mândră, iar acest proiect plasează Regatul Unit în avangarda următoarei generaţii de tehnologii feroviare mai curate”, arată documentul de presă.

Fiecare ramă feroviară are o lungime de 121 de metri, atinge o viteză maximă de 110 mph (aproximativ 180 km/h) şi oferă circa 300 de locuri, incluzând o zonă de clasa întâi cu servicii de catering. Dotările includ conexiune Wi-Fi, climatizare, prize electrice şi porturi USB-C la fiecare scaun, spaţii suplimentare pentru bagaje şi biciclete, monitoare de informare în timp real, supraveghere video şi izolare fonică avansată. Garniturile dispun de trei locuri rezervate pasagerilor în scaune rulante, două toalete adaptate, zone dedicate familiilor şi spaţii pentru cărucioare. Designul permite accesul la nivel la fiecare uşă fără asistenţă pe 85% dintre peroanele din Regatul Unit, reducând timpii de staţionare şi eliminând necesitatea adaptării înălţimii peroanelor, potrivit comunicatului.

Tehnologia pe baterii asigură funcţionarea fără emisii pe secţiunile neelectrificate. Alstom va instala infrastructură dedicată de reîncărcare rapidă în gările din Hull, Scarborough şi Saltburn, permiţând alimentarea în timpul serviciului comercial, într-o premieră pentru liniile principale britanice, după un model implementat anterior de companie în Irlanda. Flota va asigura legături directe între Liverpool, Manchester, York, Hull, Scarborough şi Saltburn. Modelul Adessia a fost dezvoltat în urma unui program de cercetare de trei ani cu o investiţie de 35 de milioane de lire sterline, fiind o evoluţie a platformei Aventra, ale cărei trenuri au acumulat peste 18 miliarde de mile în exploatare în Marea Britanie. Alstom a atins repere similare pe segmentul bateriilor prin introducerea în exploatare comercială a trenului Coradia Continental în Germania pentru operatorul VMS în februarie 2026 şi a primelor trenuri pe baterii din Franţa în iulie 2026, conform sursei citate.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2557
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5316
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5628
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1216
Gram de aur (XAU)Gram de aur632.8895

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb