AMBASADA REPUBLICII ISLAMICE IRAN:"Respingerea rezoluţiei SUA împotriva armelor iraniene arată nivelul de izolare cu care se confruntă administraţia americană"

M.G.
Ziarul BURSA #Internaţional / 20 august 2020

Sursa foto: news.cgtn.com

Sursa foto: news.cgtn.com

Respingerea de către Consiliul de Securitate a ONU a rezoluţiei SUA împotriva armelor iraniene arată nivelul de izolare cu care se confruntă administraţia americană, susţine Amba­sada Republicii Islamice Iran la Bucureşti, într-o declaraţie de presă remisă ieri Redacţiei.

Răspunsul vine la câteva zile după ce Statele Unite au înregistrat un eşec de proporţii în a extinde embargoul aplicat exporturilor de arme ale Iranului. Rezoluţia americană a fost sprijinită la votul din Consiliul de Securitate de un singur stat, Republica Dominicană. Germania, Franţa, Marea Britanie şi 8 alte ţări s-au abţinut la vot, în timp ce Rusia şi China s-au opus textului rezoluţiei.

SUA sunt aşteptate acum să aplice Iranului noi sancţiuni unilaterale.

În declaraţia de presă remisă BURSA, Ambasada Iranului la Bucureşti afirmă că "eşecul rezoluţiei anti-iraniene este un semn al izolării la nivel global a Statelor Unite".

Amintim că în 2018 administraţia preşedintelui american Donald Trump a retras Statele Unite din acordul nuclear cu Iranul şi a demarat o politică unilaterală de sancţiuni şi presiune asupra Teheranului împotriva a ceea ce Washingtonul numeşte "comportamentul malign" al Iranului în regiune. Trump a susţinut atunci că retrage Statele Unite din JCPOA (Joint Comprehensive Plan of Action) deoarece acordul "inaceptabil" a eşuat în a apăra interesele de securitate ale SUA.

Acordul, convenit în 2015 de administraţia Obama, a fost atacat încă de la semnare de republicani, care consideră că "acordul a îmbogăţit regimul iranian şi a facilitat comportamentul său malign".

Rezoluţia americană nu era aşteptată oricum să treacă la vot având în vedere opoziţia Chinei şi Rusiei, iar comentatorii de politică externă consultaţi de publicaţia britanică The Guardian spun că aceasta a fost înaintată ca o manevră care să deschidă calea unor măsuri mai drastice împotriva Iranului.

SUA a renunţat în textul rezoluţiei la retorica anti-iraniană din alte drafturi însă a insistat ca embargoul să fie impus pe o perioadă nedeterminată. Printre ţările care au rezistat presiunii americane la vot se numără şi Estonia şi Tunisia.

Ambasada Iranului la Bucureşti ne-a transmis: "Respingerea totală a proiectului de rezoluţie al SUA privind extinderea embargoului asupra armelor iraniene, care încălca grav Rezoluţia Consiliului de Securitate 2231 (rezoluţia de sprijinire a acordului nuclear cu Iranul - n.r.), demonstrează nivelul de izolare internaţională cu care se confruntă administraţia americană. Statele Unite ale Americii au încercat să-şi satisfacă profunda dependenţă de sancţiuni şi să-şi justifice comportamentul iresponsabil din cadrul Consiliului acuzând Iranul de destabilizarea regiunii, (asta) în timp ce intervenţiile sale, comportamentul distructiv, politicile divizive şi pofta insaţiabilă pentru exportul armelor sale mortale în ţări din regiune, precum şi prezenţa unui număr mare de forţe în Orientul Mijlociu (Asia de Vest), implicarea şi răspândirea minciunilor şi actele distructive sunt principalele surse de instabilitate, nesiguranţă şi suferinţă umană în această regiune. Nimeni nu poate nega tendinţa alarmantă şi continuă de regresie de la un multilateralism bazat pe reguli într-un unilateralism bazat pe putere. Comunitatea internaţională nu ar trebui să permită ca politica «genunchiului pe gât» să mai fie tolerată în vremea noastră".

Chiar înainte de declararea rezultatului la vot, secretarul de stat american Mike Pompeo a atacat celelalte state pentru inacţiunea lor.

"Eşecul Consiliului de Securitate în a acţiona decisiv în apărarea păcii şi securităţii internaţionale nu poate fi scuzat", a spus Pompeo.

Administraţia americană este acum aşteptată să demareze un efort prin care se urmăreşte reintroducerea sancţiunilor ONU ce au fost ridicate la semnarea acordului nuclear din 2015. Potrivit The Guardian, acordul are un mecanism prin care li se permite părţilor să reaplice sancţiunile ONU (eng. to "snap back" sanctions).

Efortul ar putea fi dificil din punct de vedere legal în condiţiile în care avocaţii părţii americane vor trebui să argumenteze că SUA încă este, tehnic, parte la acord, deşi Trump a retras SUA din pact în 2018.

"Scopul SUA a fost, destul de clar, să înainteze o rezoluţie care să pice pentru a avea o scuză pentru a se duce la sancţiuni în săptămânile următoare", spune, citat de The Guardian, Richard Gowan, directorul think-thank-ului International Crisis Group.

Acesta adaugă că dacă SUA continuă cu planul se va ajunge la "realităţi separate" în Consiliul de Securitate, unde partea americană va susţine că sancţiunile internaţionale sunt în aplicare iar majoritatea ţărilor vor refuza să accepte asta.

Suzanne DiMaggio, specialist la Carnegie Endowment Institute for Peace, adaugă că scopul ultim al SUA este să provoace o reacţie din partea Iranului, posibil expulzarea inspectorilor nucleari internaţionali sau chiar părăsirea JCPOA.

"Este tactica pământului pârjolit: distrug JCPOA pentru a face dificilă o întoarcere pentru o administraţie Biden şi pentru iranieni. Nu sunt îngrijoraţi să ţină sub control programul nuclear al Iranului. Vor neapărat să omoare acest acord", spune DiMaggio.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. ...

    Cica vor sa se retraga din Orientul Mijlociu dar in realitate vor sa puna laba pe Iran.Daca se reusesc acorduri intre Israel si anumite tari arabe nu e rau daca intentiile sunt bune in vederea colaborarii si mentinerii paci,insa ei se unesc impotriva Iranului care nu este tara araba.Numai scandal cauta.SUA se fac ca se retrag din Orientul Mijlociu.Cum sa lase ei ciolanul!Ce bine ar fi sa castige democratii alegerile.E bine sa fii diplomat,nu caine turbat.

    1. Ai vazut tot filmuletul cu acel afroamerican care a murit la actiunea politiei? Vei vedea lucruri care dovedesc ca acel om era drogat si striga ca nu are aer desi politistii erau la cativa metri de el. Ulterior au vrut sa il duca in masina politiei dar si de acolo a strigat ca nu are aer desi nimeni nu il presa. Restul a fost prezentat in filmulet cu toata tehnica de anihilare a delicventului. Filmul a fost prezentat trunchiat ca sa creeze acele miscari de strada. Sef politie - negru respectiv primar democrat , conducatorii din Mineapolis. Astia au fost decidentii criminali. Politistul va fi achitat dar se va imtampla ca la noi cum a facut DNA , te tine in procese 3-5 ani si dupa aceea nu raspunde pentru faptele lor. Asta e democratia facuta de democratii comunisti ( sexoneomarxisti ) cu aplicare si in alte tari.

      Politistul ala care semana izbitor cu Dinca(si in ceea ce priveste privirea sa de psihopat)chiar l-a imobilizat pe drogatul si alcoolicul acela in acea pozitie.Nu conteaza culoarea pielii.Erau atatia politisti,toti unul si unul iar el era singur,drogat,abia se mai tinea pe picioare.poate nu a apasat cu genunchiul insa pozitia aceea la un cardiac drogat de varsta mijlocie i-a adus sfarsitul.A spus de atatea ori ca se sufoca si nici nu l-a bagat in seama.Acum ce facem?Spunem ca e o inventie?Si cine sunt vinovati?Democratii?

    Consider ca este regretabil ca ziarul Bursa ofera dictaturii islamice de la Teheran,care ucide cu sange rece protestatari care cer democratie,spatiu pentru propaganda! Dar poate ca este din cauza crizei economice care afecteaza pe toata lumea,ceea ce face ca mijloacele de informare in masa sa accepte pe oricine plateste,ca sa faca propaganda! Regimul de la Theheran este stropit de sangele oamenilor nevinovati din cap si pana in varful bocancilor!

    1. Crezi ca daca in Iran se intampla ce s-a intamplat(si se intampla)in Afganistan,Irak,Siria,Libia le va fi mai bine?Vor deveni si mai saraci si va fi si mai multa varsare de sange.Nu-mi spune mie ca-i pasa lui Trump ce se intampla cu poporul iranian.Se vede cat ii pasa.Cauta samanta de scandal.Sa dea Dumnezeu sa castige democratii alegerile si sa ne mai linistim un pic.Haos este in lume!Haos!Din aceasta cauza face Putin ce vrea.Isi rade in barba.Si dupa el si Erdogan.Pai daca pot face ce vor,de ce sa nu faca?

      Esti un propagandist putinist jalnic! Auzi exprimare: "sa ajute Dumnezeu sa iasa socialistul Biden"! Cu siguranta ca Dumnezeu l-ar prefera pe conservatorul Trump si partidul lui,pentru ca sunt mai aproape de biserica si de religie! Se apropie sfarsitul dictaturii putiniste,asa reprofileaza-te!

      Trump e prietenul lui Putin,nu eu.A facut Putin ce-a vrut sub domnia lui Trump.Dar tu neavand argumente o tot dai cu propaganda.Crezi ca toata lumea e ca tine sa faca propaganda cuiva? N-ai primit inca viza pentru SUA?

      Ps:daca se apropie sfarsitul dictaturii putiniste,sa fie intr-un ceas bun! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

22 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9255
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0911
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4662
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6870
Gram de aur (XAU)Gram de aur235.1457

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro