AMBASADORUL SUA LA BUCUREŞTI: "Parlamentul a adoptat Legea offshore încălcând toate principiile transparenţei"

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 23 iulie 2018

Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm, a declarat, sâmbătă, că a îndemnat în mai multe rânduri Guvernul român să fie predictibil în ceea ce priveşte economia şi să fie transparent privind modificările care pot afecta investitorii, şi a criticat modul în care Parlamentul a adoptat Legea offshore, care reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră, el spunând că au fost încălcate toate principiile transparenţei şi negocierii, conform news.ro.

Ambasadorul SUA a afirmat: "Săptămâna trecută, Parlamentul a adoptat o nouă lege privind exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră. Preşedintele nu a promulgat-o încă, aşa că trebuie să am grijă. Dar această lege a fost prezentată prima dată spre vot, luni, la ora 15.00, şi adoptată la 22.00. A fost foarte rapid, dar a încălcat toate principiile transparenţei şi negocierii. Este îndoielnic".

Legea offshore a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, în sesiunea extraordinară care s-a încheiat vineri.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a susţinut că legea, adoptată de Camera Deputaţilor într-o formă mult diferită de cea adoptată de Senat, va ajuta România să nu mai fie dependentă energetic de ruşi.

Legea va impune operatorilor să plătească impozite progresive pe venituri suplimentare, 50% din toată producţia va trebui tranzacţionată pe piaţa româ­nească, iar sumele obţinute vor fi direcţionate spre parteneriatele public-private.

Comanda carte

Ziarul BURSA

07 iulie
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb