Anca Alexandrescu: „Am votat pentru un oraş în care să se poată trăi”

A.B.
Politică / 7 decembrie, 11:44

Anca Alexandrescu: „Am votat pentru un oraş în care să se poată trăi”

Anca Alexandrescu, candidata independentă susţinută de AUR la alegerile pentru Primăria Capitalei, a declarat duminică, după ce a votat, că şi-a exprimat opţiunea „pentru un oraş în care să se poată trăi”, subliniind că experienţa campaniei electorale a reprezentat „un dar” pentru ea.

„Am venit cu credinţă, cu recunoştinţă pentru tot ce am trăit în aceste săptămâni, este un dar ceea ce am primit în această perioadă, este experienţa vieţii mele de până acum şi am emoţii. Sunt convinsă că vom putea să facem dreptate la Bucureşti”, a spus Anca Alexandrescu, la ieşirea de la urne.

Ea a precizat că a votat pentru un oraş „în care să se poată trăi şi să ne permitem să trăim”, exprimându-şi încrederea că Bucureştiul poate fi transformat în interesul locuitorilor.

„Este experienţa vieţii mele de până acum. Am emoţii şi sunt convinsă că vom putea să facem dreptate la Bucureşti. Am credinţa că Dumnezeu nu ne lasă şi împreună cu cetăţenii Bucureştiului o să punem Bucureştiul pe primul loc şi o să facem dreptate”, a transmis Alexandrescu.

Aproximativ 1,8 milioane de bucureşteni cu drept de vot sunt aşteptaţi astăzi, 7 decembrie, la urne pentru a-şi alege primarul general. Secţiile sunt deschise între orele 7.00 şi 21.00.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. ai votat pt tine draguta si cam atat. cu slogane furate de la Mamdani si Trump.

    1. Candidata psd+aur.

      Dacă este psd aur trebuie votata

    catastrofa monumentala !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

veolia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0890
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3140
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8317
Gram de aur (XAU)Gram de aur622.5801

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb