ANCA DRAGU: "M-aş fi aşteptat ca parlamentarii să dea dovadă de un comportament civilizat, decent, bazat pe respect"

C.I.
Politică / 30 martie 2021

"M-aş fi aşteptat ca parlamentarii să dea dovadă de un comportament civilizat, decent, bazat pe respect"

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, şi-a exprimat sprijinul, marţi, pentru proiectul USR PLUS pentru modificarea Statutului parlamentarilor, astfel încât cei care adresează injurii colegilor şi altor demnitari să fie sancţionaţi cu reducerea indemnizaţiei, relatează Agerpres.

Anca Dragu a declarat la Senat: "Susţin această idee. Am condamnat comportamentul necivilizat în Parlament. Am avut asemenea momente şi în Senat. M-aş fi aşteptat ca parlamentarii să dea dovadă de un comportament civilizat, decent, bazat pe respect. Dacă nu se poate, atunci trebuie să aplicăm şi măsuri pentru a-i convinge să se poarte ca atare. Ar putea fi vorba, în primul rând, de avertismente până la amenzi, desigur".

USR PLUS a iniţiat un proiect prin care propune modificarea Statutului deputaţilor şi al senatorilor, astfel încât parlamentarii care adresează injurii altor parlamentari sau demnitari ar urma să fie sancţionaţi cu reducerea indemnizaţiei până la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară, pentru o perioadă de cel mult trei luni.

Conform unui comunicat USR PLUS, citat de Agerpres, proiectul vine ca urmare a "derapajelor incalificabile şi inacceptabile" consemnate în Parlament săptămâna trecută, cu prilejul conferinţei de presă susţinute de doi membri ai Guvernului în contextul dezbaterilor pe tema desfiinţării Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Bai Miss Piggy, oare ce se-ntampla in ultima vreme cu tine? Nu se mai atinge cumva, broscoiul Kermit-Ciolos de tine? Nu de alta, dar dupa ultimele tale declaratii publice, dai impresia ca, ori esti cam ne....., ori ca locul tau este la cratita!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0719
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3138
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4257
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8251
Gram de aur (XAU)Gram de aur507.0444

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
investenergy.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb