ANRE: Producătorii de energie vor trebui să livreze electricitate cu un profit reglementat de 5%

V.D.
Materii Prime / 4 februarie 2019

Producătorii de energie vor trebui să livreze electricitate cu un profit reglementat de 5%

Toţi producătorii de energie vor trebui să livreze în acest an electricitate populaţiei la un preţ reglementat care să le asigure un profit de 5% din suma costurilor justificate, potrivit Ordinului 10/2019 al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), publicat în Monitorul Oficial.

ANRE menţine în ordin prevederea potrivit căreia Hidroelectrica şi Nuclearelectrica vor trebui să livreze în regim reglementat până la 65% din producţie, însă precizează că acest lucru nu se va întâmpla în acest an, informează Agerpres.

Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) a aprobat vineri ordinul privind metodologia de stabilire a preţului energiei electrice vândute de producători pe bază de contracte reglementate şi a cantităţilor de energie electrică din contractele reglementate încheiate de producători cu furnizorii de ultimă instanţă, conform OUG 114/2018.

"Metodologia face parte din pachetul de reglementări aplicabile în perioada 1 martie 2019 - 28 februarie 2022, care au ca obiectiv asigurarea furnizării de energie electrică pentru clienţii casnici ai furnizorilor de ultimă instanţă, în condiţii reglementate. (...) Aplicarea prevederilor Metodologiei nu va conduce la creşteri de preţuri la energia electrică furnizate clienţilor finali casnici care optează pentru furnizarea în regim reglementat în perioada 01.03.2019 - 28.07.2022", potrivit unui comunicat al ANRE.

Autoritatea a propus iniţial ca Hidroelectrica şi Nuclearelectrica să livreze către piaţa reglementată până la 65% din producţie, la un preţ cu 5% în plus faţă de costurile de producţie, inclusiv în acest an.

Joi, directorul general al Hidroelectrica, Bogdan Badea, a afirmat că metodologia propusă de ANRE nu respectă prevederile OUG 114/2018, în condiţiile în care creează discriminare între producători.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0573
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3312
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3735
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8527
Gram de aur (XAU)Gram de aur464.9675

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb