CORESPONDENŢĂ DIN TURCIA Aventura din Antalya: adrenalina care îţi arde caloriile de la all inclusive
Ana Felea

Ioan MirăuţăPiaţa de Capital / 29 iunie 2021
• În perioada 2017-2020, la SIF Banat-Crişana s-au votat răscumpărări de 67,5 milioane de acţiuni, dar s-au executat numai 5 milioane
• Domnii Drăgoi şi Lakis nu au venit cu nicio explicaţie pentru faptul că acţiunile nu au mai fost răscumpărate
• Avem o fraudă la nivel naţional şi este inacceptabil că nu s-au luat încă măsuri ferme de către instituţiile statului
Sunt acţionar la SIF-urile care au ajuns să fie conduse de domnii Bogdan Drăgoi şi Najib El Lakis din anul 1996. Iar ca mine mai sunt milioane de acţionari români.
D.N.Sport / 29 iunie 2021
Anglia a eliminat Germania după un joc în care s-a făcut risipă de efort, nu şi de imaginaţie. Înainte de optimi toată lumea vorbea de şocul Anglia - Germania. Şocurile au fost însă în altă parte, la fel şi meciurile de ţinut minte. Dacă ar fi văzut prima repriză, "bătrânul" William Shakespeare şi-ar fi botezat, încă o dată, o piesă "Mult zgomot pentru nimic". Ambele echipe au arătat că stau bine cu "fuga", fără legătură cu Bach, şi fără legătură cu mingea.
George MarinescuPolitică / 29 iunie 2021
Revocarea Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului de către majoritatea parlamentară PNL-USRPLUS-UDMR se află astăzi pe agenda plenului Curţii Constituţionale a României (CCR), care va analiza şi dezbate sesizarea PSD formulată cu privire la neconstituţionalitatea hotărârii de revocare aprobată de Parlament în 16 iunie. În sesizarea de neconstituţionalitate adresată CCR, parlamentarii social-democraţi arată că Hotărârea Parlamentului nr.36/2021 pentru revocarea Avocatului Poporului este neconstituţională deoarece ar încălca prevederile art. 1 alin. (5) referitoare la principiul legalităţii şi art. 58 alin. (1) din Constituţie privind durata de 5 ani a mandatului Avocatului Poporului.
G.U.Politică / 29 iunie 2021
J.P.Politică / 29 iunie 2021
A.V.Internaţional / 29 iunie 2021
• Renaissance Capital: Intervalul aprilie-iunie 2021, cel mai aglomerat trimestru din ultimele două decenii pentru piaţa IPO-urilor din SUA
Operatorul bursier american Nasdaq Inc. a finalizat, zilele trecute, vânzarea operaţiunilor sale de pe piaţa produselor cu venit fix din SUA, Nasdaq Fixed Income (NFI), către Tradeweb Markets Inc. - un operator global de pieţe electronice pentru dobânzi, credite, acţiuni şi bani.
Politică / 29 iunie 2021
Actualizare - Florin Cîţu a renunţat la o declaraţie de presă, după o intervenţie a deputatului George Simion
George MarinescuPolitică / 29 iunie 2021
Cătălin AvramescuEditorial / 29 iunie 2021
E nevoie de mult, foarte mult, cinism pentru a te juca cu vieţile a sute de milioane de oameni. Asta face, de jumătate de an încoace, regimul din Republica Populară Chineză. Să vedem despre ce este vorba.
D.Ţ.Internaţional / 29 iunie 2021
D.Ţ.Internaţional / 29 iunie 2021
D.Ţ.Internaţional / 29 iunie 2021
D.Ţ.Politică / 29 iunie 2021
S.B.Miscellanea / 29 iunie 2021
Până astăzi, 29 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.080.740 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID - 19).
A.I.Piaţa de Capital / 29 iunie 2021
• Titlurile au scadenţa în 2024 şi dobânda de 8% pe an, plătibilă semestrial
Cristian DogaruPiaţa de Capital / 29 iunie 2021
S.B.Politică / 29 iunie 2021
S.B.Miscellanea / 29 iunie 2021
D.Ţ.Internaţional / 29 iunie 2021
D.ŢInternaţional / 29 iunie 2021
S.B.Miscellanea / 29 iunie 2021
A.I.Piaţa de Capital / 29 iunie 2021
• Propunerea SIF-ului include ca, din banii obţinuţi din vânzarea imobilelor pentru a cărei aprobare este convocată AGA, să fie distribuite şi dividende
O.D.Miscellanea / 29 iunie 2021
O.D.Cultură / 29 iunie 2021
O.D.Miscellanea / 29 iunie 2021
Absolvenţii de liceu au intrat în febra bacalaureatului, universităţile în cea a admiterii. Ofertele sunt foarte variate, la fel şi modalităţile de admitere.
O.D.Sport / 29 iunie 2021
Macroeconomie / 29 iunie 2021
Adelina ToaderFrăţia Vinului / 29 iunie 2021
Cramele din Dealu Mare şi-au deschis porţile în week-endul care tocmai s-a încheiat în faţa iubitorilor de vin dornici să cunoască mai multe despre licoarea lui Bacchus, dar şi să o savureze.
A consemnat Emilia OlescuCompanii / 29 iunie 2021
• (Interviu cu Alin Adrian Nica, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş)
J.P.Sport / 29 iunie 2021
J.P.Politică / 29 iunie 2021
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi că, la fel ca echipei de fotbal a Elveţiei, nimeni nu dă şanse social-democraţilor la moţiunea de cenzură, dar aceştia se vor bate până la ultimul vot.
A.I.Piaţa de Capital / 29 iunie 2021
• Mâine se votează trecerea companiei din Piaţa AeRO în Piaţa Reglementată a BVB
Comunicate de presă / 29 iunie 2021
Odată cu relaxarea măsurilor de restricţie, suntem tot mai aproape de revenirea la normalitate, iar echipa BDOBC Business Center anunţă redeschiderea evenimentelor, conform unui comunicat remis redacţiei.
Comunicate de presă / 29 iunie 2021
Enel X România, parte a Enel X, divizia de servicii energetice avansate a Grupului Enel, implementează un sistem fotovoltaic pentru retailerul Kaufland România în Turda, cu o capacitate instalată de 1 MWp, conform unui comunicat remis redacţiei.
G.BCompanii / 29 iunie 2021
G.BCompanii / 29 iunie 2021
G.BMiscellanea / 29 iunie 2021
G.BMiscellanea / 29 iunie 2021
J.P.Miscellanea / 29 iunie 2021
Fostul Avocat a Poporului Renate Weber a acţiomat în instanţă Camera Deputaţilor şi Senatul, după decizia de revocare din funcţie.
J.P.Internaţional / 29 iunie 2021
Compania Huons Global a anunţat că filiala sa sud-coreeană intenţionează să înceapă producţia unui vaccin cu doză unică Sputnik Light COVID-19 încă din septembrie, potrivit Reuters.
J.P.Miscellanea / 29 iunie 2021
Curtea Constituţională a României (CCR) discută, marţi, sesizarea Partidului Social Democrat în legătură cu hotărârea Parlamentului pentru revocarea lui Renate Weber din funcţia de Avocat al Poporului.
J.P.Internaţional / 29 iunie 2021
J.P.Miscellanea / 29 iunie 2021
Prima sesiune a examenului de Bacalaureat va continua marţi cu proba obligatorie a profilului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
J.P.Miscellanea / 29 iunie 2021
Rezultatele la Evaluarea naţională înainte de depunerea contestaţiilor vor fi afişate marţi până la ora 14,00, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
G.BInternaţional / 29 iunie 2021
Valentin M. IonescuPolitică / 29 iunie 2021
G.U.Piaţa de Capital / 29 iunie 2021
G.BBănci-Asigurări / 29 iunie 2021
J.P.Bănci-Asigurări / 29 iunie 2021
J.P.Internaţional / 29 iunie 2021
Indicii bursieri europeni au deschis şedinta de tranzacţionare de astăzi în creştere.
J.P.Piaţa de Capital / 29 iunie 2021
Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au deschis în creştere şedinţa de tranzacţionare de astăzi.
J.P.Internaţional / 29 iunie 2021
Principalii indici ai burselor asiatice au deschis şedinţa de tranzacţionare în scădere.
J.P.Internaţional / 29 iunie 2021
Principalii indici bursieri de pe Wall Street, New York, au închis mixt.
A.V.Internaţional / 29 iunie 2021
Bursele din Europa au scăzut ieri, în majoritate, ca urmare a creşterii numărului de cazuri de Covid în Asia, în weekend.
A.I.Piaţa de Capital / 29 iunie 2021
Gabriela BucătaruBănci-Asigurări / 29 iunie 2021
BNR a afişat, ieri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) care a scăzut la 1,13%, de la 1,15% în şedinţa anterioară.
Gabriela BucătaruBănci-Asigurări / 29 iunie 2021
Euro a crescut, ieri, cu 0,06 bani faţă de leu, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,9260 lei/euro.
| 5.1004 | |
| 4.3595 | |
| 5.5181 | |
| 5.8869 | |
| 638.3798 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 29 aprilie
Piaţa de Capital /A.I. - 27 aprilie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 24 aprilie
