AURELIAN DOCHIA, ANALIST ECONOMIC:"Rata ridicată a inflaţiei ne împiedică să aderăm la zona euro"

Ramona Radu
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 25 februarie 2019

"Rata ridicată a inflaţiei ne împiedică să aderăm la zona euro"

Ţara noastră a avut, luna trecută, cea mai ridicată rată a inflaţiei din UE, potrivit Eurostat

Ţara noastră a avut, în luna ianuarie, o inflaţie de 3,32%, fiind cea mai ridicată din Uniunea Europeană, arată datele publicate vineri de Eurostat.

România rămâne campioana inflaţiei ridicate în UE, în contextul în care sunt state membre în care inflaţia este aproape de 0%, ne-a spus, vineri, analistul economic Aurelian Dochia.

Domnia sa ne-a declarat: "Probabil că lucrul acesta nu se va schimba nici pe parcursul anului curent, de altfel, şi văd asta ca pe principalul impediment în aderarea noastră la moneda euro. România nu a reuşit să îndeplinească indicatorii de convergenţă decât o perioadă foarte scurtă de timp, de doi ani (2015 şi 2016), şi principalul motiv este că la noi inflaţia a fost tot timpul peste ţinta care este presupusă de criteriile de la Maas­tricht, iar în condiţiile în care inflaţia era la un nivel destul de ridicat şi dobânzile pe termen lung şi toţi indicatorii care ţin de inflaţie erau depăşiţi. În aceeaşi situaţie ne aflăm şi acum şi nu ştiu dacă vom putea coborî rata inflaţiei la un nivel potrivit în anii următori".

Motivele pentru care rata inflaţiei rămâne una ridicată la noi în ţară vizează nu doar majorarea succesivă a salariilor, necorelată cu creşterea gradului de productivitate, ci şi faptul că România are, încă, o structură de preţuri diferită de cea a celor din vestul Europei, iar toate ţările care se integrează în uniunea monetară asistă la o presiune de aliniere a preţurilor, care rămâne pe o perioadă îndelungată de timp, chiar decenii, după ce au adoptat moneda euro, a mai precizat Aurelian Dochia.

Conform analistului economic, acest fenomen se petrece şi în Grecia, spre exemplu, ţară care are şi cea mai scăzută rată a inflaţiei din Uniune, ca efect al politicilor de austeritate, pe care a fost obligată să le adopte.

"În ceea ce priveşte România, situaţia nu se va schimba pentru că Europa rămâne cu o inflaţie scăzută, determinată de marile economii ca Germania sau Franţa, iar ţara noastră va păstra un decalaj faţă de acestea", a conchis domnul Dochia.

Potrivit statisticii, cele mai scăzute rate ale inflaţiei s-au înregistrat în Grecia (0,5%), Croaţia şi Portugalia (0,6%, ambele), iar cele mai ridicate la noi în ţară, în Letonia (2,9%), în Estonia şi Ungaria (2,8%, ambele).

La nivelul Uniunii Europene, rata anuală a inflaţiei era luna trecută de 1,5%, în scădere faţă de 1,6% - prag înregistrat în decembrie 2018, potrivit Eurostat.

În zona euro, rata anuală a inflaţiei a fost de 1,4%, în luna ianuarie 2019, scăzând de la 1,5% - valoare la care se cifra în decembrie 2018, conform statisticii.

Comparativ cu luna decembrie a anului trecut, rata anuală a inflaţiei a scăzut în 16 state membre, a rămas stabilă în cinci, dar s-a majorat în alte şapte ţări UE, a mai transmis Eurostat.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Lucian Croitoru ne recomanda prin nov 2014 o inflatie de 3%. Acolo suntem acum.

     

    "O țintă de inflație de 3% este mult mai potrivită pentru România decât una de 2%, pentru ca rata reală a dobânzii să continue să fie stimulativă pentru economie, a declarat marți consilierul guvernatorului Băncii Naționale a României, Lucian Croitoru, într-o conferință de specialitate. 

    „Părerea mea este că pentru România o țintă (de inflație — n.r.) de 3% se potrivește mult mai bine decât una de 2%. Noi avem 2,5%. (…) Rata reală a dobânzii este rata băncii centrale (2,75% — n.r.) minus inflația anticipată (2,5% — n.r). Deci 0,25% este o dobândă încă stimulativă. Să sperăm că nu va trebui să coborâm mai mult cu inflația, pentru că ar fi un semnal potrivit căruia cererea românească se prăbușește în continuare”, a explicat Croitoru.  

    1. Dochia are program de propagandă.

      Euro e bun că-ți stabilizează prețurile, dar Grecia e falită pentru că i s-au stabilizat prețurile la nivelul superior. :))))))))) 

      Mai bine sa fii falit si in zona euro decât falit sh in afara acesteia! Grecia a dat faliment din cauza politicienilor ei,cremenali! Grecia este falitä dar au nivel de trai peste Romania,pt cä au luat fonduri europene de zeci de miliarde de la ue,plus alte sute de miliarde împrumut cu dob micä! Ei au 2500km de autostrazi in comaratie cu noi care avem numai 800km la un teritoriu dublu fata de ei!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Apanova
anahotels.ro

Curs valutar BNR

24 Sep. 2021
Euro (EUR)Euro4.9491
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2167
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5700
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7803
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.8628

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Topul firmelor din Bucuresti 2021
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
bsenergyweek.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro