Euro s-a depreciat la 4,4696 lei
Andrei StanBănci-Asigurări / 13 aprilie 2016
Andrei StanBănci-Asigurări / 13 aprilie 2016
Emilia OlescuZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 13 aprilie 2016
Legea insolvenţei persoanelor fizice se va aplica de la întâi iunie anul acesta, dacă şi plenul Camerei Deputaţilor va vota la fel ca deputaţii din Comisia Juridică.
Deputaţii jurişti au stabilit că aplicarea iniţiativei ce reglementează falimentul personal nu trebuie să aştepte până la finalul anului în curs, aşa cum a hotărât Guvernul, ci doar până la 31 mai 2016.
Ciprian Nica, vicepreşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, care este for decizional, ne-a declarat: "Senatul a respins Ordonanţa prin care Executivul a prorogat Legea insolvenţei persoanelor fizice, dar noi am zis să mai lăsăm un timp pentru aprobarea normelor metodologice şi am votat ca legea să intre în vigoare la întâi iunie".
E.O.Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 13 aprilie 2016
Judecătoria Braşov a decis, luni, într-un proces deschis de unii clienţi împotriva Volksbank, preluată de Banca Transilvania, că instituţia de credit trebuie să elimine unele clauze abuzive din contractele de credit în cauză, urmând să restituie debitorilor sumele încasate abuziv şi să stopeze procesul de executare silită.
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 13 aprilie 2016
Emilia OlescuZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 13 aprilie 2016
Actualizare 17:38 Dan Suciu: "Legea privind darea în plată nu are un caracter social atât de pronunţat cât ar fi dorit Guvernul"
Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a declarat astăzi că, din păcate, Legea privind darea în plată nu are un caracter social atât de pronunţat cât ar fi dorit Executivul, transmit surse din presă.
Actualizare 17:05 CPBR solicită instituţiilor abilitate să sesizeze CCR în legătură cu Legea dării în plată
Actualizare 16:57 ARB: "Comunitatea bancară rămâne la aceeaşi părere conform căreia legea dării în plată va avea un impact negativ asupra stabilităţii financiare"
Actualizare 16:39 Alina Gorghiu: "PNL a reuşit să promoveze darea în plată, azi mulţi se vor proclama susţinători eterni"
Actualizare 16:32 Monica Calu, Asociaţia Parakletos: "Adoptarea Legii dării în plată - o eliberare a datornicilor din anumite contracte de împrumut mult prea împovărătoare"
Actualizare 15:33 Dragnea: "Prin Legea dării în plată am vizat şi înţelegerea de către sistemul bancar a unui rol civic"
Actualizare 13:05
Legea Dării în plată a fost aprobată în plenul Camerei deputaţilor, urmând să fie trimisă din nou la promulgare.
Legea a trecut cu 207 voturi "pentru", un vot împotrivă şi o abţinere.
Iniţiatorul legii, Daniel Zamfir a spus: "Este o manipulare ordinară să spui că Legea dării în plată aruncă în aer sistemul bancar".
Actualizare 11:10 Zamfir: "Darea în plată - o lege care va aduce echilibru în raporturile dintre clienţi şi bancă"
Diana PopescuBănci-Asigurări / 13 aprilie 2016
Amalia PanăBănci-Asigurări / 13 aprilie 2016
Ioana DogaruBănci-Asigurări / 13 aprilie 2016
Diana PopescuBănci-Asigurări / 13 aprilie 2016
Ioana DogaruBănci-Asigurări / 13 aprilie 2016
LARISA BĂNICĂZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 13 aprilie 2016
CRISTIAN DOGARUZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 13 aprilie 2016
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 13 aprilie 2016
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 13 aprilie 2016
Raluca Juncu Bănci-Asigurări / 12 aprilie 2016
Raluca JuncuBănci-Asigurări / 12 aprilie 2016
Diana PopescuBănci-Asigurări / 12 aprilie 2016
Ioana DogaruBănci-Asigurări / 12 aprilie 2016
Amalia PanăBănci-Asigurări / 12 aprilie 2016
Aurul a încheiat recent cel mai bun trimestru din ultimii 30 de ani, avansând cu 16% faţă de sfârşitul lui 2015, potrivit unui studiu remis redacţiei.
Ioana DogaruBănci-Asigurări / 12 aprilie 2016
Actualizare 11:51 UNTRR contestă proiectul de lege RCA transmis de ASF în Parlament
CRISTIAN DOGARUZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 12 aprilie 2016
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 12 aprilie 2016
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 12 aprilie 2016
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 12 aprilie 2016 /
E.O.Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 12 aprilie 2016
Şi înainte de votul final, lucrurile par tulburi în ceea ce priveşte parcursul legislativ al Legii dării în plată.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 12 aprilie 2016
Diana PopescuBănci-Asigurări / 11 aprilie 2016
Amalia PanăBănci-Asigurări / 11 aprilie 2016
Fidelity Asia Bank (FAB), o reprezentanţă off-shore a Fidelity Bank Ghana, şi Saxo Bank, compania online în investiţii şi tranzacţionare multi-asset, anunţă astăzi un parteneriat "white label", potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Amalia PanăBănci-Asigurări / 11 aprilie 2016
Andrei StanBănci-Asigurări / 11 aprilie 2016
Amalia PanăBănci-Asigurări / 11 aprilie 2016
Amalia PanăBănci-Asigurări / 11 aprilie 2016
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii a distribuit, la sfârşitul lunii februarie, băncilor partenere în programul Prima Casă, 1,69 milioane lei pentru anul 2016, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Amalia PanăBănci-Asigurări / 11 aprilie 2016
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 11 aprilie 2016
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 11 aprilie 2016
A.M.Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 11 aprilie 2016
Andrei StanBănci-Asigurări / 10 aprilie 2016
Diana PopescuBănci-Asigurări / 8 aprilie 2016
Diana PopescuBănci-Asigurări / 8 aprilie 2016
Emilia OlescuZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 8 aprilie 2016
PETRE BARACZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 8 aprilie 2016
Actualizare 10:20
A.G.Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 8 aprilie 2016
ANDREI STANZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 8 aprilie 2016
ANDREI STANZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 8 aprilie 2016

Emilia Olescu
Călin Rechea
A.V.
E.O.
A.I.
G.M.
| 5.0847 | |
| 4.3768 | |
| 5.5259 | |
| 5.7545 | |
| 586.6515 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 3 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 2 septembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 2 septembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 29 august
A.V. (translated by Cosmin Ghidoveanu)
V.R. (translated by Cosmin Ghidoveanu)
F.G. (translated by Cosmin Ghidoveanu)
EMILIA OLESCU (translated by Cosmin Ghidoveanu)
MAKE (translated by Cosmin Ghidoveanu)
A.S. (translated by Cosmin Ghidoveanu)