Bănci-Asigurări

19 octombrie 2016
Guvernatorul BNR îşi ignoră propriile sfaturi

UMIL, DAR PLIN DE AROGANŢĂ Guvernatorul BNR îşi ignoră propriile sfaturi

A.S., A.A.Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 19 octombrie 2016

Mugur Isărescu îndeamnă la negocieri între clienţi şi bănci, deşi debitorii s-au plâns, în repetate rânduri că instituţiile de credit nu au urechi pentru ei  

Guvernatorul BNR apreciază că un cotidian, care este urmărit penal pentru evaziune fiscală, este bine poziţionat să transmită mesajele referitoare la stabilitatea financiară şi disciplină fiscală

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu pare că nu aude că băncile refuză să negocieze cu clienţii lor şi insistă, după adoptarea legii dării în plată, ca părţile tranzacţiei de credit să negocieze: "Negocierea este la baza funcţionării economiei de piaţă, în Uniunea Europeană, pentru că aici trăim. România a fost şi este un partener loial proiectului european şi asta nu trebuie să uităm".

Este ştiut faptul că, de doi ani, de când a apărut criza creditelor în franci elveţieni, cele mai multe dintre băncile comerciale nu au urmat sfatul repetat al guvernatorului BNR, de a negocia cu clienţii.

Florin Cîţu

Despre criza din 2008 (episodul I şi II)

Florin CîţuZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 19 octombrie 2016

Episodul I 

Am două probleme legate de criza economică din 2008. Căderea economiei locale a fost mai puternică decât în alte ţări din regiune şi perioada de revenire mai lungă. Pentru un economist, întrebarea este simplă; cât din structura economiei la acel moment a determinat acest rezultat şi cât a fost determinat de intervenţia statului (banca centrală sau guvern)?

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Euro s-a depreciat la 4,5007 lei

Laura BoicoBănci-Asigurări / 19 octombrie 2016

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,5007 lei pentru moneda europeană, în scădere cu 0,79 bani, comparativ cu şedinţa precedentă, când euro a fost cotat la 4,5086 lei.

Euro s-a depreciat la 4,5086 lei

Laura BoicoBănci-Asigurări / 18 octombrie 2016

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,5086 lei pentru moneda europeană, în scădere cu 0,27 bani, comparativ cu şedinţa precedentă, când euro a fost cotat la 4,5113 lei.

Euro s-a apreciat la 4,5113 lei

Mina IrinaBănci-Asigurări / 17 octombrie 2016

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,5113 lei pentru moneda europeană, în creştere cu 0,97 bani, comparativ cu şedinţa precedentă, când euro a fost cotat la 4,5016 lei.

Euro s-a depreciat la 4,5016 lei

Laura BoicoBănci-Asigurări / 14 octombrie 2016

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,5016 lei pentru moneda europeană, în scădere cu 0,43 bani, comparativ cu şedinţa precedentă, când euro a fost cotat la 4,5059 lei.

Euro s-a apreciat la 4,5059 lei

Laura BoicoBănci-Asigurări / 13 octombrie 2016

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,5059 lei pentru moneda europeană, în sporire cu 0,98 bani, comparativ cu şedinţa precedentă, când euro a fost cotat la 4,4961 lei.

<< mai multe ştiri >>
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0847
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5259
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7545
Gram de aur (XAU)Gram de aur586.6515

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo