BEC: Traian Băsescu, câştigătorul alegerilor prezidenţiale

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 10 decembrie 2009

Traian Băsescu, candidat susţinut de PD-L, a câştigat alegerile prezidenţiale, conform datelor centralizate de Biroul Electoral Central (BEC), a anunţat, ieri, purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ, potrivit Agerpres.

Basescu a câştigat alegerile cu 5.275.808 de voturi , faţă de Geoană care a obţinut 5.205.760 de voturi.

Oficialul a precizat că procesul-verbal va fi înaintat în cursul serii Curţii Constituţionale pentru validare. La rândul său, Mihai Bălăşescu, reprezentantul liberalilor la BEC, a precizat că reprezentanţii PNL, PSD şi PRM în BEC au refuzat semnarea procesului-verbal final care să ateste rezultatul celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale.

Liberalul a justificat gestul celor trei reprezentanţi ai formaţiunilor politice ca un semn de nerecunoaştere a rezultatului obţinut în urma centralizării datelor de pe procesele-verbale venite din ţară şi străinătate.

Bălăşescu a precizat, totodată, că procesul-verbal final formulat de BEC va fi trimis la Curtea Constituţională, conform procedurilor, lipsa celor trei semnături nealterând cu nimic valabilitatea lui.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0896
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3449
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4650
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8140
Gram de aur (XAU)Gram de aur604.5466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
novaplus.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb