Benny Steinmetz, condamnat în dosarul privind retrocedarea Fermei Băneasa, reţinut pe aeroportul din Atena

S.B.
Internaţional / 14 octombrie

Benny Steinmetz, condamnat în dosarul privind retrocedarea Fermei Băneasa, reţinut pe aeroportul din Atena

Magnatul Benny Steinmetz, condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul privind retrocedarea Fermei Băneasa, a fost reţinut la Atena, la aproape un an după ce a fost reţinut de autorităţile din Cipru, care însă au refuzat extrădarea acestuia, potrivit news.ro.

Surse judiciare afirmă că Benyamin Steinmetz a fost reţinut duminică, pe Aeroportul din Atena, la intrarea în ţară. el călătorise cu un zbor privat, din direcţia Tel Aviv.

El urmează să fie prezentat în faţa Procurorului de pe lângă Curtea de Apel Atena.

În 31 august 2023, el a fost reţinut în Cipru, în baza mandatului emis de autorităţile române. Atunci el a fost eliberat din arest după o săptămână. În 5 noiembrie 2023, Curtea de Apel din Cipru a respins extrădarea sa.

"O altă instanţă a unui stat european trimite un răspuns răsunător celor care încalcă în mod flagrant drepturile omului şi dispreţuiesc grav orice noţiune de stat de drept. Sunt foarte încântat că mă pot întoarce în sfârşit în ţara mea într-un moment atât de critic pentru Israel", a transmis atunci Steinmetz prin intermediul unui purtător de cuvânt.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat în 17 decembrie verdictul final în dosarul retrocedării Fermei Băneasa: omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la şapte ani de închisoare, israelienii Benyamin Steinmetz şi Tal Silberstein au primit câte cinci ani de închisoare, iar Prinţul Paul - trei ani şi patru luni. De asemenea, jurnalistul Dan Andronic a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. ICCJ i-a obligat pe cei condamnaţi la plata mai multor sume de bani.

Potrivit DNA, acuzaţiile reţinute în sarcina inculpaţilor vizează infracţiuni comise în perioada 2006 -2013 în diferite forme de participare (autorat, complicitate sau instigare), "în interesul obţinerii unor imobile de o valoare deosebită, între care Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa, revendicate fără drept de Paul Philippe Al României".

Procurorii DNA arătau că prinţul Paul i-a promis lui Truică şi asociaţilor acestuia din grupul infracţional o cotă parte importantă, între 50 la sută şi 80 la sută, din valoarea bunurilor pe care le revendică în România, iar ulterior le-a transferat acestora bunurile pe măsura obţinerii lor, prin contracte fictive de vânzare-cumpărare cu Reciplia SRL.

"Aceasta, pentru ca ei să intervină pe lângă funcţionari publici implicaţi în procedurile de retrocedare, prin influenţa avută în mod direct (fost şi actual consilier al primului ministru) şi indirect, prin intermediul relaţiilor pe care le au în lumea politică, în justiţie, la cel mai înalt nivel şi presă (relaţii de prietenie şi de afaceri cu membri ai Guvernului, parlamentari, funcţionari autorităţi publice, cu persoane cu influenţă în presă, relaţii la ICCJ, contractarea serviciilor unei firme de avocatură de top), astfel încât aceştia, în mod nelegal, să determine obţinerea pe nedrept a bunurilor revendicate de Al României Paul Philipe", preciza DNA.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. O glumă, grecii nu l-au extrădat pe Oprescu darămite pe Steinmetz .

Comanda carte
Conferinţa BURSA “CSR şi sustenabilitate”
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2853
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9164
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.8405

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
ccib.ro
thediplomat.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb