BNR AVERTIZEAZĂ:"Finanţarea populaţiei se apropie de pragul de alertă"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 15 septembrie 2017

"Finanţarea populaţiei se apropie de pragul de alertă"

Creditul acordat populaţiei a depăşit nivelul de semnal şi se apropie de pragul de alertă, avertizează Banca Naţională a României (BNR).

Florian Neagu, directorul adjunct al Direcţiei de stabilitate din cadrul Băncii Centrale, a spus, ieri, într-un seminar desfăşurat la Sinaia: "Dacă ne uităm la creditul pe diverse sectoare din economie, vedem că finanţarea acordată populaţiei a depăşit deja pragul de semnal. Acelaşi mesaj se observă şi la nivel de volum, nu doar la viteza de creştere a creditului. Volumul de credit acordat în ultimii ani la un nivel favorabil al dobânzii a depăşit volumul din 2007-2008, când aveam condiţii favorabile de curs de schimb".

Reprezentantul Băncii Naţionale a subliniat că băncile acordă credite de consum în baza propriilor norme, BNR fiind doar notificată. Domnul Neagu a adăugat: "Sunt instituţii de credit care merg cu gradul de îndatorare până la 60-65, chiar 70%, motivând că aceste împrumuturi sunt acordate persoanelor cu venituri mari ale căror venituri disponibile rămân semnificative chiar şi după plata ratelor.

Studiile noastre arată, însă, că persoanele cu venituri mari nu se comportă diferit de cele cu venituri mai mici, în cazul apariţiei unor situaţii de stres".

Potrivit lui Florian Neagu, în momentul în care creditul atinge pragul de alertă, Comitetul European de Risc Sistemic obligă Banca Centrală să ia măsuri, prin intermediul Comitetului Macroprudenţial de Risc Sistemic.

Printre altele, Florian Neagoe a mai spus că volumul creditului nou din ultimii ani l-a depăşit pe cel din 2007 şi 2008, când existau condiţii minime în ceea ce priveşte cursul de schimb. Domnia sa a completat: "Există acest risc - să înlocuieşti riscul de pe cursul de schimb cu riscul de pe rata dobânzii, având în vedere că în ultimii ani ratele de dobândă au fost la minime istorice. Va veni un moment când ratele de dobândă vor începe să crească. Atunci, serviciul datoriei pentru populaţie s-ar putea majora chiar semnificativ pentru cei mai vulnerabili".

Analiştii economici avertizează de multă vreme că dobânzile vor creşte, în condiţiile în care, acum, acestea sunt la minime istorice.

Cu toate acestea, Eugen Rădulescu, directorul Direcţiei de Stabilitate din BNR, a declarat, în urmă cu un an, că, la vremea respectivă, nu exista niciun scenariu care să arate că dobânzile ar urma să crească la creditele acordate prin Programul "Prima Casă".

"În momentul de faţă (n.r. septembrie 2016), nu avem niciun scenariu că dobânzile ar lua-o din loc la Prima Casă. Desigur, nu putem exclude total că acest lucru nu s-ar putea întâmpla, pentru că nu ai cum să prevezi viitorul. Însă haideţi să nu aplicăm politica drobului de sare", a spus, atunci, Eugen Rădulescu.

Amintim că, în ultima perioadă, ROBOR a avut o evoluţie ascendentă constantă, valoarea acestui indice fiind, ieri, de 0,97%, la trei luni, şi de 1,15%, la şase luni.

În contextul în care a avertizat că pragul creditării populaţiei este foarte ridicat, Florian Neagu a adus în discuţie şi posibilitatea diminuării gradului de îndatorare: "Există chiar ideea de a implementa aceste instrumente macroprudenţiale care plafonează gradul maxim de îndatorare la care ai acces. Respectiv cât să fie rata creditului raportat la venitul pe care-l ai. Se practică asta. Am practicat-o şi în trecut. (...) A fost discutată şi cu băncile".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Energia 2022”
Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

06 Oct. 2022
Euro (EUR)Euro4.9366
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.9920
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0780
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6319
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3180

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

solarenergy-expo.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro