Bursa de valori, bursa ideilor şi bursa politică

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 28 mai

Cornel Codiţă

Dacă mai era nevoie şi mai întotdeauna este nevoie, "BURSA" a probat, încă o dată, faptul că este mult mai mult şi în esenţă altceva decît o simplă platformă de ştiri în marea cea mare a internetului, ori "umbra" virtuală a unui valoros produs jurnalistic de nişă, ori un "outlet", adică o "prăvălie" pusă la dispoziţia unora şi altora care vor să îşi vîndă marfa politică, aşa cum este cazul astăzi, din nefericire pentru starea presei de la noi, cu o bună parte din "firmele" care au făcut istorie în era noastră post-decembristă. "BURSA", îndrăznesc a susţine, tinde spre a deveni ea însăşi o bursă. La intersecţia dintre spaţiul economic şi cel politic, temeinic ancorată în substanţa ideilor şi arta "tranzacţionării" lor, adică a dezbaterilor. Faptul în sine merită evaluat şi discutat, nu pentru că am avea nevoie de "autoreclamă", ci pentru că scoate în relief o temă cu adevărat importantă pentru România şi parcursul democraţiei sale, atît cel politic, cît şi cel economic: Unde şi cine, după ce reguli poate şi ar trebui să organizeze credibil "bursa ideilor" şi deci a dezbaterilor cu reguli, scop bine, clar definit şi efect acţional, aici, în România tuturor tranziţiilor care stagnează în loc să producă schimbare structurală către mai bine, al reformelor care mai mult strîmbă decît îndreaptă, al heirupismelor care consumă, fără efect, munţi de resurse financiare şi umane, nu mai vorbesc despre oportunităţi, mai ales în preajma fiecărui debut/final de ciclu politico-electoral?! Candidaţi îndreptăţiţi ar fi, doar că... dar să nu ne grăbim cu concluziile!

Primul pe listă, desigur, Parlamentul României. Activitatea lui fundamentală, aceea de evaluare şi ulterior împuternicire a legislaţiei României, presupune şi funcţia de dezbatere. Atît în cheie politică, desigur, dar şi în cheie economică şi socială. O îndatorire şi o şansă de care nici una dintre adunările electorale care poartă acest nume nu a fost în stare să se apropie, din 1990 şi pînă acum. Nici măcar la nivelul unei discuţii din cancelaria profesorilor. Nivelul parlamentar s-a cantonat precis între bîrfa de la colţul străzii, "miştocăreala" mitocănească gen periferia "Ferentarilor", tropăitul cu bocancii murdari de noroiul inculturii şi al agramatismelor depus dezinvolt şi arogant pe covoarele nobile ale limbii române, respectiv datul în gropi de prostie, ca marcă inconfundabilă a "angajamentului politic faţă de cauză"!!

Dacă nu Parlamentul, atunci arhitectura instituţiilor academice şi universitare, altfel destul de stufoasă în România post-decembristă, ar fi putut să "înfiinţeze" şi să susţină o reală şi cît se poate de folositoare "bursă" a ideilor şi analizelor pertinente asupra societăţii româneşti şi a mersului său în această lume plină de capcane, fundături şi locuri unde nu se întîmplă nimic, nu de alta, dar nimeni nu mai are mijloacele şi ştiinţa de a face să se mişte ceva. Din păcate, arhitectura cu pricina nu a fost niciodată mai mult decît o grămadă de cioburi, unele mai mari, altele mai mici, care, fiecare dintre ele, se uită chiorîş la vecinul său, crezîndu-se buricul pămîntului şi echivalentul unic al ulciorului cîndva întreg. Ideile circulate în mediul universitar românesc, cel mai adesea afirmate şi rareori dezbătute, au fost rareori "tranzacţionate" dincolo de porţile instituţiilor care au organizat o dezbatere sau alta. Autonomia universitară a fost de cele mai multe ori echivalată cu autarhia universitară, iar circulaţia ideilor dincolo de zidurile campusurilor universitare a interesat prea puţin pe cei dinlăuntru. Şi, fie vorba între noi, chiar dacă i-ar fi interesat, tot nu i-ar fi luat cineva în seamă, mai ales cineva din sfera deciziei politice. Tabloul este asemănător pînă la identitate şi în privinţa Academiei Române şi a institutelor sale de cercetări. Legătura cu lumea de afară este ultima dintre preocupări, cu execepţia surselor de finanţare!! Un pseudo-elitism de circumstanţă împiedică lumea aceasta să creadă că are vreun rost să se ocupe de ce idei circulă prin capul altora, cu atît mai puţin cred că "ideile înalte" pe care le circulă în mediile lor rarefiate ar putea fi vreodată "absorbite" de alte medii decît cele pur academice. Cu alte cuvinte, acelaşi autism instituţional, aşezat temeinic pe o fundaţie solidă de autosuficienţă şi aroganţă profesional-ocupaţională.

În sfîrşit, ar mai fi fost îndreptăţite să joace un rol în organizarea unei burse de idei, mijloacele de comunicare în masă, presa şi mijlocele audio vizuale, fiecare cu specificul, avantajele şi limitele impuse de forma şi condiţiile comunicării la care are acces. Oricine poate constata şi semnala apariţii de presă şi audio-vizual care, într-un moment sau altul, au livrat materie primă, idei şi rezultate ale unor analize aplicate, pertinente, numai bune de dezbătut şi ulterior de aplicat în diferite situaţii şi domenii ale vieţii sociale. În 99,9999 la sută din cazuri, aceste evenimente de presă nu au avut nici un fel de urmări cu impact social. Nici măcar declanşarea unuia sau a mai multor valuri de dezbateri pe marginea lor. Lumea presei şi pe urmele ei şi restul lumii a luat fenomenul drept firesc. Presa stă sub blestemul de neînlăturat al efemeridei. Nimeni nu citeşte presa de azi ca să afle ce s-a scris în presa de ieri! Mă rog, în afara unor "curioşi", profesionişti de înalt nivel în studiul matematic şi sistemic complex al comunicării, pentru care "pîinea şi untul" îl reprezintă evidenţierea şi interpretarea unor corelaţii dintre cele mai insolite, între, să zicem, numărul cuvintelor din titlurile primelor zece jurnale ca tiraj vîndut care evocă ploaia şi cererea pentru maşini de gătit electrice, în luna următoare. Nu rîdeţi, s-au probat şi corelaţii mult mai insolite, iar cei care au beneficiat de rezultatele unor astfel de analize au făcut milioane în doar cîteva zile sau ore, au cîştigat pariuri electorale cu cote de 25 la 1!!

Concluzia este clară şi se impune de la sine: în România nu există o bursă a ideilor funcţională, organizată după principiile şi specificul oricărei alte burse clasice, de valori sau de mărfuri. Un loc unde ideile structurate şi rezultatele analizelor sociale sunt tranzacţionate, la propriu, adică sunt vîndute şi cumpărate, un loc în care deţinătorii de resurse financiare pot investi în bunurile tranzacţionate la bursa respectivă. Un loc bine definit instituţional şi funcţional de regulile, de la cele de listare la cele de tranzacţionare etc. Cine ştie, drumul deschis deja de "Bursa" are potenţialul de a genera o "bursă a ideilor", nu doar ca ficţiune, ci ca instituţie socială de maximă utilitate, aici, în România unor vremuri dominate de obişnuinţa, deja formată şi cu osîrdie încurajată de a înghiţi pe nemestecate tonele de propagandă deversate de lumea politică şi outleturile sale din media, respectiv de demolarea structurilor educaţional-cognitive pe care se sprijină ştiinţa şi capacitatea de gîndire critică, atît la nivel instituţional, cît şi al fiecăruia dintre membrii societăţii.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. ... drumul spre ingradire este pavat cu idei bune ... precedentul ar fi periculos intr-o lume ce tinde spre totalitarism global ... de altfel, lumea a fost si este piata ideilor iar o platforma potrivita ar fi capitalismul - circulatia libera a capitalurilor, inclusiv cele ideatice ... e simplu, ideile bune atrag beneficii, sustinere, finantare ... din nefericire, piata a fost deturnata de un intelectualism colectivist ce se vrea stapan inclusiv pe lumea ideilor ... improprietarind ideile confortabile si eliminandu-le pe cele mai putin agreabile ...

    Nu știu, în Romania exista deja tone grețoase de propagandă guvernamentală in toată presa. Bursa ideilor presupune să-l invităm și pe ăla de câștigă salariul minim de 14 milioane pe luna sa-și spună părea deschisă despre capitalism, mafia medicală și elitele mondiale. Ne îndepărtăm de acest cadru.

    1. Bursa ideilor nu este posibila cand milioane de romani tinuti in saracie (de evolutia tarii din ultimii 30 de ani) ar veni sa-si dea si ei cu parerea. Dupa ce ca au fost educati prost, au fost mintiti in nestire de la Revolutie incoace, au trecut si printr-un an de pandemie, tu vrei sa-mi spui mie ca vocea lor ar putea sa aduce ceva de calitate? Stim ce vor sa spuna pentru ca stim ce gandesc, astfel intelegem si de ce raman la "14 milioane pe luna" si vor ramane in continuare tot acolo, indiferent cati Daddy, Veorici si Mandoline se vor perinda la Palatul Victoria!

      nu numai in saracie dar scoala ii tine si in nestiinta

      Bravo!!!

      Celui cu idei i se pune calusul in gura si i se taie mana!

    Cu toata stima pentru autor dar daca se zice ca suntem in capitalism si nu la emisiuni TV penibile , in chestiunea cu "bursa de idei" dl. CC BATE CAMPII SISTEMATIC.

    Orice idee care aduce profit inseamna o afacere, recte bursa de idei =BURSA de afaceri? 

    Pe bune?  

    Pai atunci traiasca Congresul al XV-lea! 

    ps 

    Rugam cititi definitia bursei si cea a utopiei.

     

    Tranzactionez futures idei politice.

    Firma mea de brokeraj este abilitata conform normelor in vigoare la bursa de idei ?! si are disponibilitati de 17 eoni de neuroni.

    Suna bine dl. C. ?  

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
Electromagnetica
anahotels.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Iul. 2021
Euro (EUR)Euro4.9198
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1348
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5704
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7754
Gram de aur (XAU)Gram de aur243.1200

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Allview
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro