Bursa îşi temperează creşterile după primele tranzacţii, iar SIF-urile au un avans de 1%

N.I.
Investiţii Personale / 15 octombrie 2009

Creşterile de pe indicii Bursei de Valori Bucureşti se temperaseră, în prima jumătate de oră a şedinţei de tranzacţionare, iar acţiunile SIF aveau în continuare cele mai mari aprecieri, de 1%, în vreme ce restul pieţei afişa un avans de numai 0,48%.

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, creştea cu 0,55%, până la 4.608,03 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, avansa cu 0,48%, până la 2.806,24 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), câştiga 1%, până la 24.535,97 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, creştea cu 0,64%, ajungând la 9.719,87 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, avansa cu 0,63%, până la 461,94 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, creştea cu 0,60%, până la 618,92 puncte.

În ultima şedinţă de tranzacţionare a pieţelor americane, indicele Dow Jones a străpuns plafonul de 10.000 de puncte, pentru prima oară în ultimul an, după o creştere cu 1,47%, în contextul rezultatelor financiare neaşteptat de bune ale unor companii mari din SUA şi a raportului optimist privind vânzările cu amănuntul.

Totodată, indicele Standard & Poor"s 500, a urcat cu 1,75%, la 1.092,02 puncte, în vreme ce indicele Nasdaq Composite, a câştigat 1,51%, ajungând la valoarea de 2.172,23 puncte.

Acţiunile SIF Oltenia (SIF5) erau cele mai lichide din piaţă, cu un rulaj de 2 milioane lei, şi se scumpeau cu 1,64%, la 1,24 lei, în vreme ce cotaţia titlurilor SIF Moldova (SIF2) avansa cu 0,89%, la 1,13 lei, pe o lichiditate de 644.500 lei.

Pe sectorul bancar, preţul acţiunilor BRD SocGen (BRD) stagna la 12,90 lei, în urma unor tranzacţii de 840.000 lei, iar titlurile Băncii Transilvania (TLV) câştigau 1,17%, ajungând la 1,73 lei, pe suportul unui rulaj de 106.900 lei.

Schimburile cu acţiuni Azomureş (AZO) totalizau 323.800 lei, iar titlurile se apreciau cu 1,43%, la 0,355 lei, în timp ce acţiunile Petrom (SNP) avansau cu 0,73%, la 0,275 lei, pe o lichiditate de 197.400 lei.

veolia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0890
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3140
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8317
Gram de aur (XAU)Gram de aur622.5801

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb