BURSELE LUMIIOptimism pe burse

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional /

Optimism pe burse

Bursele europene au crescut ieri, investitorii fiind optimişti că răspândirea pandemiei de coronavirus încetineşte, iar activitatea economică de la nivel mondial s-ar putea relua într-un viitor mai apropiat.

London Stock Exchange

- Titlurile producătorului britanic de spirtoase Diageo Plc au urcat cu 3,7%, la 2.615 pence la ora locală 14.21, după ce acesta a oprit programul de răscumpărare de acţiuni, însă a decis să facă plata dividendelor aşa cum avea în plan, în luna aprilie.

- Acţiunile Takeaway.com Plc, serviciu de livrat mâncare, au câştigat 9,5%, atingând 7.260 pence la ora 14.25. Takeaway.com a anunţat că, pe majoritatea pieţelor pe care activează (Olanda, Germania şi Polonia), a înregistrat o redresare a comenzilor, după declinul de la mijlocul lunii martie.

- Indicele FTSE 100 a crescut cu 2,1%, la 5.796,34 puncte la ora 14.28.

Euronext Paris

- Acţiunile companiei auto franceze Renault SA au urcat cu 1,6%, la 18,68 euro la ora 15.13, deşi agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings a retrogradat ratingul acesteia de la "BBB minus/A-3" la "BB plus/B", categoria "junk" (nerecomandată pentru investiţii). Perspectiva asociată calificativului este negativă.

- Indicele CAC 40 s-a apreciat cu 1,2%, la 4.497,07 puncte la ora 15.15.

Deutsche Börse

- Titlurile companiei auto germane Bayerische Motoren Werke AG (BMW) au crescut cu 2,8%, la 50,52 euro la ora 15.15. BMW va începe să producă măşti faciale pentru a ajuta la protejarea angajaţilor proprii şi a populaţiei de răspândirea noului coronavirus, conform directorului general al grupului, Oliver Zipse. Acesta a menţionat că BMW va putea să fabrice în curând sute de mii de măşti pe zi.

- Indicele DAX a urcat cu 1,5%, la 10.485,51 puncte la ora 15.17.

Borsa Italiana

- Acţiunile UniCredit SpA, cel mai mare grup bancar din Italia, s-au apreciat cu 2,4%, la 7,49 euro la ora 15.33. Banca îşi reiterează angajamentul ferm de a îmbunătăţi recompensarea acţionarilor săi, potrivit afirmaţiilor lui Cesare Bisoni, preşedintele UniCredit. Menţionăm că banca a suspendat plata dividendelor şi răscumpărările de acţiuni, în contextul pandemiei de coronavirus.

- Indicele FTSE MIB a câştigat 1,7%, atingând 17.671,56 puncte la ora 5.36.

New York Stock Exchange

Bursele americane au crescut ieri, în deschidere, după ce banca centrală (Fed) a dezvăluit un plan de susţinere a economiei cu 2,3 trilioane de dolari. Intervenţia Fed a venit în urma anunţului conform căruia numărul americanilor care au depus cereri pentru acordarea de ajutor de şomaj a depăşit pragul record de 15 milioane în ultimele trei săptămâni, în urma extinderii măsurilor de carantină.

- Titlurile JPMorgan Chase & Co., cea mai mare bancă americană, s-au apreciat cu 7%, la 100,82 dolari la ora 09.52, cele ale băncii de investiţii Morgan Stanley - cu 4,9%, la 41,29 dolari.

- Acţiunile producătorului de bijuterii Tiffany & Co. au consemnat un avans de 0,2%, la 129,59 dolari la ora 09.54. Compania a anunţat, miercuri, că autorităţile de reglementare din Australia au solicitat mai mult timp pentru analiza achiziţiei Tiffany & Co. de către producătorul francez de articole de lux LVMH, motivând situaţia creată de pandemia de coronavirus.

- La ora 09.57, indicele S&P 500 s-a apreciat cu 2,1%, la 2.808,52 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 2,3%, la 23.959,90.

Hong Kong Stock Exchange

Bursele din Asia au urcat ieri, în majoritate, investitorii din regiune considerând că în unele ţări pandemia de Covid-19 a atins deja vârful şi va urma un declin al numărului de îmbolnăviri.

- Acţiunile producătorului chinez de petrol PetroChina Co. au înregistrat un plus de 1,7%, la 2,98 dolari HK, cele ale China Petroleum & Chemical Corp. - de 1,5%, la 4,01 dolari HK, pe fondul avansului cotaţiilor ţiţeiului.

- Indicele Hang Seng a urcat cu 1,4%, la 24.300,33 puncte.

Tokyo Stock Exchange

- Acţiunile producătorului japonez de autoturisme Nissan Motor Co. s-au apreciat cu 1,4%, la 364 yeni. Nissan a cerut de la marii creditori o finanţare de 4,6 miliarde de dolari, ca să atenueze impactul pandemiei de coronavirus, în timp ce face presiuni pentru repornirea producţiei, spun surse citate de Reuters.

- În acelaşi sector, titlurile Toyota Motor Corp. au scăzut cu 1,1%, la 6.680 yeni, cele ale rivalului Honda Motor Corp. - cu 0,3%, la 2.418 yeni.

- Indicele Nikkei 225 a coborât cu 0,04%, la 19.345,77 puncte.

BTPay
Hidroelectrica

Curs valutar BNR

15 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0172
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5274
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4853
Gram de aur (XAU)Gram de aur239.4568

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Video
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro