BVB O nouă şedinţă de scăderi accentuate la Bursă

Alexandra Mariş
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 13 iunie 2006

Prima şedinţă bursieră a aces-tei săptămîni s-a caracterizat în principal prin scăderi accentuate ale cotaţiilor, pe volume destul de ridicate ale transferurilor. Analiştii susţin că ieri s-a manifestat pe piaţă o presiune puternică la vînzare, mai accentuată în sectorul societăţilor de investiţii financiare, ale căror cotaţii au pierdut în medie -5,49%.

Lichiditatea a crescut la nivelul principalelor acţiuni, valoarea totală a transferurilor cifrîndu-se la peste 33 milioane RON, din care aproximativ jumătate a fost realizată cu acţiuni SIF.

Indicele BET a pierdut -2,21% în timp ce indicele BET-C, care urmăreşte evoluţia tuturor titlurilor de pe piaţă, a pierdut -1,93%.

Brokerii susţin că acţiunile SIF au pierdut într-o singură şedinţă 78,6 milioane de euro din capitalizarea lor totală. Cotaţiile din acest sector s-au situat pe o pantă descendentă încă de la deschidere, cu o uşoară staţionare la mijlocul zilei, urmată ulterior de un nou trend descendent. Cea mai puternică depreciere au înregis-trat-o ieri titlurile societăţii de investiţii financiare "Oltenia", a căror cotaţie a pierdut ieri -9,3%, preţul de referinţă de la finalul şedinţei fiind de 1,85 RON/acţiune. Analiştii "Prime Transaction" susţin că, pentru a atinge maximele de la începutul lunii februarie (care sunt şi maxime istorice), cotaţiile acţiunilor SIF trebuie să crească faţă de preţurile de referinţă de ieri cu procente cuprinse între 59,4% (SIF1 "Banat Crişana") şi 76% (SIF2 "Moldova").

De asemenea, trendul descendent al pieţei a afectat semnificativ şi cursul acţiunilor "Rompetrol Rafinare" Constanţa. Cotaţia titlurilor emitentului petrolier a înregistrat o scădere de -7,4%, preţul de referinţă la finalul sesiunii bursiere fiind în apropierea valorii minime a zilei, de 0,7 RON/acţiune. Analiştii apreciază că a avut loc o creştere a volumelor de tranzacţionare a acţiunilor RRC, rulajul total transferat ieri apropiindu-se de 17 milioane de titluri.

O evoluţie distinctă au înregis-trat-o acţiunile "SNP Petrom", al căror curs a rămas nemodificat într-o şedinţă de scăderi generalizate ale cotaţiilor pe Bursă. În acest context, brokerii susţin că fluctuaţia cursului SNP în jurul valorii de 0,5050 RON/acţiune poate fi privită ca o evoluţie pozitivă. Cu acţiunile companiei petroliere au fost perfectate transferuri în valoare de 7,6 milioane RON, rulajul total fiind de 15,1 milioane de acţiuni.

Cotaţiile emitenţilor din sectorul bancar nu au dat dovadă de o volatilitate la fel de ridicată ca restul pieţei. Ultimul transfer cu acţiuni "BRD-Groupe Société Générale" a fost perfectat la 15,8 RON/acţiune, similar cu preţul de vineri. În acelaşi ton, cursul acţiunilor "Banca Transilvania" a pierdut ieri numai -0,6%. O evoluţie mai sincronizată cu trendul general a avut-o ieri cursul acţiunilor "Banca Comercială Carpatica", care au pierdut -4,5%, pînă la un nivel de 0,5350 RON/acţiune.

ì"Antibiotice" Iaşi

Unul dintre puţinii emitenţi ai Bursei care au înregistrat ieri o creştere de curs este compania farmaceutică "Antibiotice" Iaşi. Cu acţiunile ATB au fost încheiate transferuri de numai 186.400 RON, însă pînă la finalul şedinţei cursul a acumulat o apreciere de +1,5%, iar preţul a atins palierul de 1,4 RON/acţiune.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb