Călători prin timp

Cătălin Avramescu
Ziarul BURSA #Editorial / 3 decembrie 2015

Cătălin Avramescu

Omul a fost eliberat după 44 de ani petrecuţi în puşcărie. S-a întâmplat de curând, în Statele Unite. A ajuns după gratii pe când era un om tânar, avea doar 25 de ani. Acuzaţia a fost de tentativă de crimă asupra unui ofiţer de poliţie. Iar acolo nu merge trucul cu "lucrările ştiinţifice"... A ieşit la vârsta de 69 de ani.

Momentul eliberării a fost, pentru omul nostru, ca o călătorie în timp. Lumea se schimbase mult, iar el privea în jur, uluit. Cel mai ciudat obiect a fost telefonul mobil. Toţi mergeau pe stradă cu fire în urechi, vorbind singuri. "Probabil sunt agenţi CIA!" - şi-a explicat el fenomenul.

Una peste alta, i-a plăcut să aterizeze în timpul nostru. Se găsesc tot felul de lucruri minunate, de mâncat şi de băut. Sucuri colorate şi unt de arahide cu jeleu.

Vi s-a întâmplat vreodată să călătoriţi în timp în acest fel? Să nimeriţi într-un loc în care timpul se scurge altfel?

Îmi amintesc că la începutul anului 1990 am servit drept ghid pentru doi americani din Boston. Eram la Iaşi, ne îndreptam spre aeroport să revenim în Bucureşti. Pentru că mai aveam până pleca avionul, ne-am oprit în drum undeva la o terasă, pe malul unui lac, cred că îi spunea Ciric.

Americanii s-au aşezat şi au cerut un suc. Aveau de două feluri, pe atunci: Lămâiţa şi Quick. S-au hotărât pentru Quick şi s-au uitat în jur. Locul era paşnic, plin de verdeaţă. Câteva maşini parcate, mese simple, un umbrar din lemn. La un moment dat, unul îi zice celuilalt: "Vezi tu, Jim, este exact ca în anii '50 la noi!".

Tranziţia noastră a stat de la început sub semnul călătoriei în timp. Profeţia lui Brucan despre cei 20 de ani.

Ajunge uneori să ne dăm jos dintr-un avion şi să avem senzaţia că evenimentele au mers pe "Repede-Înainte" sau pe "Repede-Înapoi". Tot la începutul anilor '90 priveam cu uimire cum oamenii scot bani din perete, în Anglia. După 10 ani am fost catapultat înapoi, într-o seară, pe micul aeroport din Lvov, un fost oraş frumos, desfigurat de nazism şi de comunism. Tatăl meu a avut aceeaşi senzaţie, în acea perioadă, după ce a vizitat Crimeea. Mi-a arătat fotografii cu nişte troleibuze precum acelea de la noi, la începutul anilor '60.

Nostalgia pentru trecut este o forţă psihologică impresionantă. Ea poate mişca masele. În unele zone ale fostei Uniuni Sovietice nu este atât naţionalismul velicorus, cât zbuciumul lui Homo Sovieticus acela care agită apele. Stalinismul a deplasat mulţimi de oameni, din toate colţurile imperiului. I-a deznaţionalizat şi i-a spălat pe creier. I-a cazat în oraşe-dormitor făcute din blocuri din beton armat. I-a condamnat la o viaţă ca anexe ale statului totalitar. Unii s-au obişnuit cu asta. Au rămas în urma istoriei, cu nostalgia unui concediu plătit prin sindicat. Pentru ei, aceasta este ordinea socială justă. Lumea Vestului contemporan li se pare stranie, scumpă şi decadentă.

Pe National Geographic rula, destul de recent, un serial despre oameni din triburi izolate care vizitau societăţi avansate. Era un spectacol fascinant al întâlnirii dintre două culturi. Nişte papuaşi erau plimbaţi prin Franţa. Câţiva reprezentanţi ai unui trib din Vanuatu erau găzduiţi de familii americane.

Serialul merita toţi banii. Unii dintre acei oameni erau chiar foarte inteligenţi. Observaţiile lor aveau, adesea, mult bun-simţ. Erau şi lucruri pe care nu le-au înţeles. Şi ei au fost neplăcut impresionaţi de indiferenţa din jur. "Toţi se grăbesc în lumea voastră!" - spunea unul dintre aceşti vizitatori din junglă. Altul era uimit că oamenii trec unul pe lângă altul fără să se privească în ochi.

Altele le-au plăcut. Mâncarea, maşinile, emisiunile la televizor. Cu gazdele lor s-au înţeles în general bine. Natura umană a avut grijă de asta. Oamenii sunt mult mai asemănători unul cu altul decât suntem uneori înclinaţi să credem.

Dar obiceiurile sunt diferite. Nu o dată am întâlnit, în călătoriile mele, adevărate ghetouri culturale, unde oamenii trăiesc, mănâncă, se roagă şi comunică în felul pe care l-au apucat, ca tineri, prin locurile lor de origine. Nu se amestecă cu populaţia locului. Ba chiar îi socotesc pe aceştia "necuraţi". Sistemul se reproduce cu viteză. Tinerii sunt presaţi să încheie căsătorii aranjate, cu câte o fată "curată", adusă de la mii de kilometri, din acelaşi sat de unde provine şi clericul care conduce ceremonia.

Modernitatea ne-a învăţat să privim înainte. Omul modern preţuieşte progresul. Învaţă, din primii ani, că viitorul sună bine. Îmi amintesc cum, copil fiind, am fost impresionat când o colegă de clasă, originară din Filipine, a adus la şcoală un joc electronic japonez. Era prima dată când vedeam, eu şi colegii mei, aşa o minune.

Dar nu toţi oamenii sunt setaţi astfel. Pentru alţii, aruncarea în viitor este traumatică. Uneori, soluţia este fuga în trecut. În secolul VII după Cristos sau în anii '70 ai "socialismului real". Iar dacă li se dă ocazia, ei vor face această călătorie de-adevăratelea. Şi îi vor trage şi pe alţii după ei, după gratiile Istoriei.

Notă: Domnul Cătălin Avramescu este ambasador al României în Finlanda şi Estonia.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Nu stiu daca undeva in Europa, exista creiere mai spalate (cu vodca ruseasca) decat cele de peste Prut (si Nistru) , creiere aflate intr-o buimacie colhoznica perpetua. Poate, doar printre membrii fondatori ai PSD-lui nostru mai gasesti asa ceva. Numai ca pana si ..cozile astea de topor au reusit sa-si mai..cosmetizeze (cat de cat) ridurile sovietice, cu oarece..creme occidentale, asta chiar daca mai ..naparlesc cateodata de placere, amintindu-si cat de bine si liniste era pentru ei la..voluptosul piept al mamei Rusia

    1. Mesajul 1 nu aparține cititorului Cristi C. Plastograful are dreptate când susține că moldovenii nu vor unirea cu România. Au mai încercat-o odată, condiționată de îndeplinirea unor criterii de autonomie, dar regimul centralizat de la București s-a văzut cu sacii în căruță și nu le-a mai îndeplinit revendicările.

      Iar sacii din căruță erau furați. Sfatul Țării nu avea o componență proporțională cu distribuția etnică a Basarabiei. 

      Aha... shobolanimea vrea sa ma inchida gura. N-o sa poata ca am sa spun adevarul despre incendiu.Ministri, secretari de stat si tot felul de arivisti si impostori tupeisti si mincinosi se intreceau in declaratii prin care ne asigurau ca statul roman si sistemul lui de sanatate au tot ce le trebuie pentru a asigura tratamentul celor care se aflau in spitale si ca "se fac toate eforturile pentru salvarea lor".. Apoi arsii au inceput sa moara pe capete..! Si imediat am aflat adevarul. De unde din alta parte, daca nu tot de la UE..! Toate asigurarile date de acesti impostori erau de fapt ..praf in ochi, menit a ..calma spiritele si a salva dosuri de netrebnici. Doar cand au vazut cum mor oamenii cu zile in spatele declaratiilor lor fanfaronarde si mincinoase, au apelat la ajutorul UE. Nici de data asta n-au facut-o profesionist si nici in timp util, ci cu acelasi amatorim dintotdeauna al puslamaleor fripturiste care ocupa niste functii pe linie de partid si numai dupa au intrat in panica. "Nu am primit nicio notificare de la autoritatile din România ca ar fi fost activat vreun mecanism, raspunsul este clar nu. Nu am primit nicio notificare de la Guvernul român sau de la autoritatile române ca Mecanismul UE de protectie civila ar fi fost activat", a declarat duminica, pentru Mediafax, Jakub Adamowicz, purtator de cuvânt al Comisiei Europene pentru politica regionala. Comisia Europeana a primit joi (tocmai joi 5 noiembrie !!!) o cerere din partea Guvernului de la Bucuresti pentru ajutor, care include cautarea la nivel european a unor optiuni în ce priveste transferul a aproximativ 80 de persoane ranite în alte tari membre ale Uniunii Europene sau ale Spatiului Economic European, care nu pot fi tratate în România", a precizat Adamowicz."

      Mesajul 1.2 nu aparține cititorului Cristi C.

      Am vorbit cu Cristi C iar părerea lui este că idiotul care a postat 1.2 este un cretin. În primele zile, bolnavii nu erau transportabili. Doar un cretit băsist poate profita politic și spune că un bolnav care se destabiliza între salonul operator unde i se schimbau pansamentele și cel de terapie intensivă, putea fi transportat cu avionul. Mârșavule. 

      Impostorul acum plastografiaza pe plastograf. Sau poate mai multi impostori se plastografiaza unul pe celalalt. Nici unul nu este Cristi C. Je suis Cristi C. Individul care a plastografiat comentatorul anonim a scris gresit. Nu ti-e rusine anaflabetule?

      Nu vezi, inteligentule, că ai scris nume în loc de titlu și invers? Este adevarat ca marele Cristi C te obsedeaza, dar chiar sa faci un titlu din asta? In titlu apar numele marilor autori atunci cand se scrie o monografie despre ei. Este magnific Cristi C, dar inca nu se compara cu Nicolae Balcescu sau Dimitrie Cantemir.

      Furt de identitate 1.4. Mesajul 1.4 nu apartine lui Cristi C, ci unui "anaflabet" plastograf. 

    Ce bolnavi mintal au putut sa bage atatia bani in asemenea constructie?Poporul roman este un popor traumatizat din cauza saraciei, care a fost adusa de catre religia ortodoxa si asta inca de pe timpurile lui Cuza.Saracia este cea mai rea forma de violenta pentru un popor,iar cei care l-au tinut in saracie si prostie a fost religia de tip Sovietic ,asa zisa religie ortodoxa.

    1. Holy crap .... tâmpitule, Uniunea Sovietică s-a nascut cu muuuult dupa religia ortodoxa. Sovieticii luptau, asa cum lupti si tu acum, impotriva prezentei bisericii in tot si in toate. Si mai ales in catedrale mamut. Esti foarte sovietic in trairile tale.

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9250
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0120
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7274
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.4903

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro