CC a declanşat o investigaţie pe piaţa distribuţiei produselor de parfumerie D&P Perfumum

F.A.
Companii #Comerţ / 11 ianuarie 2010

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie pe piaţa distribuţiei de produse de parfumerie marca "D&P Perfumum", vizând o posibilă încălcare a prevederilor Legii Concureţei prin fixarea preţului la consumatorul final între mai mulţi distribuitori , a declarat azi consiliul.

"Investigaţia vizează o posibilă încălcare a prevederilor Legii Concurenţei prin fixarea preţului la consumatorul final între S&A Parfum Distributions şi Medusa Multi Distribuţie" potrivit consiliului.

De asemenea, ulterior,Consiliul Concurenţei investigaţia a extins investigaţia la toţi distribuitorii S&A Parfum Distributions.

"În cadrul acestei investigaţii, inspectorii de concurenţă au efectuat inspecţii inopinate la sediile agenţilor economici investigaţi. Documentele şi declaraţiile ridicate în cadrul acestor inspecţii se află în analiza Consiliului Concurenţei, în cadrul procedurii specifice investigaţiei" au mai declarat reprezentanţii consiliului, precizează NewsIn.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb