Ce timpuri am ajuns să trăim şi noi!

Timpuri rele! Soţul se ceartă cu soţia, fratele cu fratele, copii cu părinţii, părinţii cu părinţii, vecinul cu vecinii, om cu om şi persoană cu persoană.

"Marea Zîzanie" bîntuie peste şi răvăşeşte nestingherită România. Din nou! Pentru cine nu ştie sau a uitat, aşa a fost şi la 89 şi la 92 şi la 96 şi la 2000 şi la 2004 şi în mai toţi anii electorali cu prezidenţiale, cu excepţia celor două dăţi cînd s-au reales, fără mari zbuciumări, aleşii neamului. Alde Băsescu şi Iohannis. Criza economică e călare peste noi! Tot ceea ce este venit se topeşte de la lună la lună, tot ceea ce e de cumpărat se scumpeşte de la zi la zi, iar povara birurilor creşte nemăsurat. Mai ales pentru noi, prostimea, desigur. Războiul face ravagii aici, la hotar, în marginea noastră de la nord şi nimeni de pe planeta Pămînt nu pare a fi în stare să oprească mîna criminală a unui alt "ales al neamurilor" care a luat în prizonierat Rusia, Kremlinul şi puterea pe care o adăposteşte în măruntaiele lui. Mai zilele trecute India şi Pakistanul erau cît pe ce să dea drumul la nucleare. China şi Statele Unite se joacă îndrăcit de-a "Mamba şi Mangusta", fiecare dintre cele două mari puteri fiind convinsă că ea a fost distribuită în rolul mangustei. Vremea se răzbună, ninge sau dă cu grindină cînd era timpul să adie vîntul blînd de primăvară, soarele torid al verii se face simţit încă din Aprilie, de plouat nu mai plouă de mult la vreme, iar cînd plouă, atunci e fără măsură, inundă, dărîmă case şi păgubeşte gospodării cu miile. Aerul e tot mai puţin respirabil, molimele cu şi fără leac se dezlănţuie de la un cap la celălalt al planetei. Statele, cele mai multe şi unele dintre cele mai "puternice", trăiesc pe datorie, iar datoria nu mai are nici o şansă să fie vreodată acoperită. Oamenii bejenesc cu milioanele de pe un continent pe altul, dintr-un colţ într-altul al planetei, doar pentru a deveni "carnea de tun" a unui sistem neo-sclavagist de proporţii planetare, pentru a fi "motive" şi "ispăşitori" în scenarii conflictuale din ce în ce mai acute, din ce în ce mai greu de stăpînit, tot mai la marginea raţiunii şi a ceea ce a fost cîndva aspiraţia umanistă a modernităţii. Planeta nu se simte deloc bine, iar politica a devenit un circ sinistru. Nu doar în România, ci şi la case mai mari; Statele Unite în prim plan. Iar noi, în vremuri ca acestea, ce să facem? Să mergem şi să punem în urnă numele candidatului "ideal"! Să-l alegem pe cel mai bun. Ori pe cel mai puţin rău. Ori pe cel mai aprig. Ori pe cel mai şcolit. Ori pe cel mai băţos.....ori...ori....ori! Nimeni nu este mulţumit cu un singur răspuns şi nimeni nu ştie răspunsul care l-ar putea mulţumi.

Ceva poate ar fi de făcut dar cine mai ascultă azi de înţelepciunea "Bătrînilor" şi a "Cărţilor de Îndreptare"? Poate că totuşi...! Aşa şi-a zis mai zilele trecute şi noul Papă, Leon al XIV, cînd, simţind pulsul mulţimilor, a adus aminte tuturor cuvintele marelui Augustin: "Veniţi să vă plîngeţi de vremuri? Nu vremurile sunt bune sau rele. Aşa cum suntem noi, aşa sunt şi vremurile. Fiecare îşi aşterne timpurile pentru sine. Dacă trăieşte întru Bine, bune sunt şi timpurile care-l împresoară. Dacă ne luptăm cu timpurile, atunci ele vor purta amprenta noastră".

Societatea României este scufundată în timpuri rele. Nu doar de ieri de azi, ci de mai bine de o sută de ani. Mereu timpuri grele. Crize, războaie, "revoluţii", distrugeri din temelii şi încercări nătînge de păcălire a istoriei cu noi şi noi însăilări şi scenarii utopice. Generaţii de sacrificiu, după alte generaţii de sacrificiu, dar nu sacrificiul expiator, care înalţă pe urmaşi, ci unul fără rost şi fără consecinţe, din care nu mai rămîne nici măcar cenuşa amintirii. O societate căreia i s-a refuzat sistematic, iar acum a ajuns ea să refuze visceral orice formă de structurare care ar încerca să rezerve un loc pentru elite. O societate prizonieră a unei asupritoare şi ruinătoare culturi a conflictualităţii şi a pseudo-soluţiilor bazate pe violenţă, pentru a face faţă confruntărilor care nu se mai sfîrşesc niciodată. Demolăm, de mult, mult mai mult decît suntem dispuşi şi în stare să clădim. Din păcate, boala nu este locală. Este una de concept. Este una a modernităţii care, confruntată cu propriile "efecte perverse", cu răul pe care îl naşte sistematic a renunţat dramatic şi nechibzuit la calea lui Augustin. A renunţat să mai aştepte, ori să mai facă ceva cu miez, astfel încît oamenii să dorească şi să fie capabili să se împresoare de vremuri mai bune iscodind binele din lăuntrul lor. S-a decretat ideologic, Nietzsche şi Lenin, că nu mai are rost să ne pierdem vremea cu oamenii pe care îi avem. Ei nu mai sunt în stare să genereze altfel de timpuri. Altă Istorie cere alţi oameni. E vremea "Supraoamului" şi a "Omului Nou". Această uriaşă rătăcire spirituală ne-a adus aici, unde ne găsim. Cele două modele utopice întrupate politic au generat monştri. Monştri care au trimis la neînchipuită suferinţă şi moarte brutală milioane, zeci şi sute de milioane de oameni. Monştri pentru care distrugerea a fost "idealul" şi calea de urmat, nicidecum construcţia. Unii dintre ei trăiesc bine merci şi astăzi, printre noi. Putin e un exemplar şi un exemplu mai mult decît reprezentativ. Nici pe departe singurul! Ideologia "omului nou", întruchipată azi de "postumanism", "transumanism" etc. nu doar că nu s-a perimat, dimpotrivă, cunoaşte în vremurile noastre o înflorire de tip canceros, de proporţii monstruoase.