Ceaţă la mal!

Cătălin Avramescu
Ziarul BURSA #Editorial / 2 aprilie

Cătălin Avramescu

Zilele trecute, Ministerul Educaţiei a anunţat o nouă bursă destinată elevilor... mediocri. Este ceva revoluţionar. O spun fără urmă de ironie. În cuvintele actualei ministre a Educaţiei, o anume Ligia Deca, bursa aceasta ar urma să "motiveze elevii cu rezultate medii".

Chiar am nevoie de ajutorul dumneavoastră, al cititorilor acestei pagini, pentru că eu unul nu pricep absolut nimic. Să motiveze elevii... să facă ce anume?... Să vină la şcoală pesemne. Dar ei asta fac deja, altfel nu ar avea "rezultate medii". Să ia note mari? Cred că nu, pentru că cei cu note medii primesc bursă doar cu atât, cu note medii. Ar fi pentru cei cu note mici, pentru a-i încuraja să ia note mai mari? Dacă da, nu are nici o logică, pentru că înţeleg tot de la ministru că doar 30 la sută dintre elevi vor primi burse.

Problema mea majoră însă este alta. Cum să recompensezi cu o bursă nişte rezultate mediocre? Bursa este un fel de premiu. În mod normal, o dai celor mai buni. OK, există şi "burse sociale" care de fapt sunt nişte ajutoare destinate copiilor din familii sărace. Dar acelea se dau în funcţie de venituri, nu de note, deci nu sunt relevante pentru acest caz.

Ce face doamna Deca arată cam aşa. Ai un campionat cu 20 de echipe. La final, 10 dintre acestea primesc câte o Cupă a României. Poate colorate diferit şi cu un text care variază puţin, dar în esenţă acelaşi trofeu.

Tot de la doamna Deca înţeleg că se va introduce ceva numit "Şcoala din spital". Iarăşi, sunt derutat. Din şcolile patronate de regimul Iohannis poţi şi acum să ajungi direct la spital, cu ambulanţa. Profesori bătuţi de elevi, violuri prin toalete, alimente alterate, pereţi care îţi cad în cap, droguri vândute la colţul terenului de baschet. Care este noutatea, aşadar?

Merită să vă uitaţi pe textul conferinţei de presă, pentru că lucrurile arată mult mai rău decât probabil vă imaginaţi. Un scurt rezumat:

Doamna Deca este decisă să folosească în continuare ordonanţe de urgenţă. Halucinant, pentru a-şi modifica propriile legi. Şi în condiţiile în care PSDNL are majoritate absolută în Parlament. "Democraţia? Ducă-se..."

Doamna Deca vrea camere video în şcoli. Multe şi peste tot: "la cantină, în biblioteci, pe holuri, în centre de informare". Ca şi cum un elev drogat sau violent ar fi descurajat de prezenţa unei camere video când începe să îşi joace în picioare un coleg sau când sare cu pumnii la câte un profesor. Eu credeam că mai simplu ar fi ca elevii violenţi să fie depistaţi şi înlăturaţi din şcolile normale.

Habar nu am de unde îşi ia doamna Deca informaţiile statistice. Pretinde, spre exemplu, că anul trecut (2023) au fost cu 44% mai puţine acte de violenţă în şcoli decât in anul precedent (2022). Dacă ai o minimă pregătire în sociologie, îţi dai seama că cifra este cu totul anormală, o "fumigenă". Iată datele privitoare la cazurile de violenţă domestică. În 2023 au fost 57.851 de cazuri penale de acest tip, în creştere cu 4,8% faţă de 2022. Ce să credem, prin urmare? Că elevii proveniţi, cei mai mulţi, din aceste familii, tot mai violente, devin brusc nişte mieluşei în şcolile din România Educată?

Eu aş crede că dacă cifrele acelea sunt într-adevăr de pe o hârtie pusă pe biroul ministrului Educaţiei, atunci ele se explică prin servilismul unor directori de şcoli, care nu au chef să raporteze "probleme" în parohia lor. Aşa era şi înainte de 1989.

Curios este şi ce nu spune doamna Deca. Spre exemplu, nimic despre starea jalnică a manualelor. Iată unul dintre manualele de filozofie pentru clasa a XII-a. În capitolul "Despre om" găsim un citat din "Aureliu Augustin", pe care mulţi îl cunoaştem drept "Sfântul Augustin". După câteva alte citate al căror rost nu îl văd, urmează exerciţii de genul: "Analizează comparativ următoarele texte: Omul este lup pentru om (Hobbes)". Cum, Doamne iartă-mă?

Levinas este prezentat ca "un filozof francez născut la Konvo (corect este Kovno, sau mai bine Kaunas, în Lituania) într-un mediu evreiesc cultivat". Bun, ne-am lămurit. Mai găsim texte despre avort şi eutanasie - desigur foarte potrivite pentru nişte tineri de 17 ani. Un text de Blaga despre "cunoaşterea luciferică" şi unul de Bertrand Russell despre "filozofia ca reziduu". Te mai miri că unii vin cu cuţitul la şcoală...

Iată, spre comparaţie, un manual de filozofie francez, pentru liceu, din 1847. Scris clar, cu autori relevanţi (Platon, Aristotel, Descartes, Locke, Adam Smith). Fără exerciţii bizare gen "Povestiţi un film poliţist". Chiar trebuia reinventată roata?

Revenind la doamna Deca - scopul "reformei" care mai este? Există vreunul? Ideea iniţială era "Să facem ceva!". Acum se pare că nu mai facem nimic, din principiu. Când dai burse mediocrilor şi tot anunţi "metodologii" pe bandă rulantă înseamnă că nu ai nici un plan, nici măcar o intenţie clar definită. Ce-ar fi, spre exemplu, să revenim, în testele PISA măcar la nivelul (jalnic) de la început, din anul 2000, când sistemul şcolar din România era pe locul 34 din 42. Acum este pe locul 45 din 81. În zece ani, din 2012 până în 2022, România Educată a pierdut zece puncte la citire, şaptesprezece la matematică şi zece la ştiinţe. Suntem la pământ - dar despre asta nimic în conferinţa de presă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

APA NOVA
eximbank.ro
danescu.ro
boromir.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5777
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0370
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8147
Gram de aur (XAU)Gram de aur359.4834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
domeniileostrov.ro
ccib.ro
tophotelconference.ro
mastercommunications.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb