Conferinţa “Codul insolvenţei 2020”Conferinţa “Codul insolvenţei 2020”

CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 21 - 28 IANUARIECreştere de 3% pentru Alro

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Investiţii Personale /

Creştere de 3% pentru Alro

Producătorul de aluminiu va primi 40 milioane de euro anual, ajutor de stat  

Acţiunile Alro (ALR) au marcat un avans de 3,05%, în raport cu moneda euro, în intervalul 21 - 28 ianuarie, ceea ce plasează titlurile producătorului de aluminiu din Slatina pe treapta a treia a rentabilităţilor de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în perioada menţionată.

În data de 22 ianuarie, ministrul Mediului, Costel Alexe, a declarat, după o vizită la Slatina, că Alro va primi anual circa 40 milioane de euro pentru energie electrică, prin schema de ajutor pentru sprijinirea consumatorilor industriali prin intermediul certificatelor de emisii de CO2, potrivit Agerpres.

Ministrul a adăugat că Alro ar fi riscat să se închidă fără acest sprijin, iar prin schema de sprijin în cauză se vor susţine cincisprezece ramuri industriale şi şapte subramuri industriale.

Cu o zi în urmă, acţionarii producătorului de aluminiu din Slatina au aprobat contractarea unei noi facilităţi de credit de până la 40 milioane de dolari, de la Black Sea Trade and Development Bank, pentru finanţarea, respectiv refinanţarea cheltuielilor cu investiţiile aferente programului pentru anii 2018-2019.

De menţionat că, în ultimul aproape un an şi jumătate, preţul acţiunii producătorului de aluminiu se situează pe un trend descendent care a luat startul în vara anului trecut, după eşecul ofertei publice secundară de vânzare prin care Vimetco NV şi Conef au scos la vânzare 53,77% din capitalul social al companiei.

După primele nouă luni ale anului, Alro Slatina a raportat o pierdere de 22,72 milioane de lei, faţă de un profit net de 223,53 milioane de lei în perioada ianuarie - septembrie 2018, în condiţiile în care rezultatul companiei a fost afectat de preţul în scădere al aluminiului în plan mondial şi a creşterii preţului energiei electrice, conform raportului companiei.

În data de 24 februarie, Alro îşi va publica rezultatele financiare preliminare pentru 2019.

La finalul lui 2018, fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman şi Cemacon, au cumpărat un pachet de circa 165 milioane de acţiuni Alro, reprezentând 23,2% din companie, în timp ce Grupul Vimetco NV, înregistrat în Olanda şi controlat de miliardarul rus Vitali Machitski, şi-a redus deţinerea la producătorul de aluminiu din Slatina, până la 54,19%.

Valoarea de piaţă a emitentului la Bursa de Valori Bucureşti este de 1,691 miliarde de lei.

Clasamentul randamentelor de la BVB, în intervalul 21 - 28 ianuarie, este condus de acţiunile Fondul Proprietatea (FP), a căror randament a fost, în intervalul 21 - 28 ianuarie, de 3,58%, raportat cu moneda euro.

Este o evoluţie impulsionată de oferta publică de răscumpărare pe care Fondul a demarat-o ieri, prin care se vizează achiziţionarea a cel mult 200 milioane de acţiuni FP, echivalentul a 2,62% din capitalul social, la un preţ unitar de 1,39 lei/unitate, peste cel din piaţă.

În data de 28 ianuarie, cotaţia FP a încheiat şedinţa de tranzacţionare la 1,31 lei, un nou maxim istoric, ceea ce ridică valoarea de piaţă a Fondului la 9,974 miliarde de lei.

Indicele BET, al celor mai lichide şaisprezece acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti, cu excepţia SIF-urilor, s-a depreciat cu 0,05%, în timp ce indicele BET-XT, ce include în structura sa cele mai tranzacţionate 25 de acţiuni ale pieţei noastre de capital, a avut un recul de 0,35%, în perioada avută în vedere.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea, este singurul coş de acţiuni dintre cele avute în vedere care s-a apreciat, în perioada menţionată, cotaţia indicelui urcând cu 0,18%, în condiţiile în care, pe lângă FP, coşul de acţiuni a beneficiat de evoluţia titlurilor SIF Transilvania (SIF3), al căror randament a fost de 0,91%.

Aurul a marcat un randament de 2,33%, faţă de moneda euro, în intervalul 21 - 28 ianuarie, evoluţie apărută pe fondul aversiunii generale faţă de activele riscante, ca urmare a îngrijorărilor legate de răspândirea şi impactul coronavirusului din China asupra economiei globale.

Topul fondurilor de investiţii, din perioada 20 - 27 ianuarie, este condus de titlurile FDI Monolith, ce au raportat o creştere de 0,7%.

Unităţile fondului OTP Real Estate & Construction au avut un plus de 0,63%, podiumul acestui clasament fiind completat de titlurile ERSTE Bond Flexible Romania EUR, care au bifat un randament de 0,29%.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a urcat cu 8,23%, în intervalul 21 - 28 ianuarie.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, la ora 11:00, criptovaluta se tranzacţiona în jurul nivelului de 9.370 de dolari.

Tot ieri, la ora menţionată, valoarea de piaţă a monedei digitale era de circa 170,23 miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizări: 

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Indicii Bursei de Valori Bucureşti sunt calculaţi pe baza cotaţiilor de închidere, în timp ce în cazul acţiunilor, în calcul este folosit preţul mediu. Piaţa AeRO nu este avută în vedere. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS