CITR:Pandemia a creat contextul favorabil pentru încurajarea restructurării companiilor de stat


Companii / 15 martie 2021

Aurel Podariu, Senior Partner CITR şi Business Development Manager Impetum Group

Aurel Podariu, Senior Partner CITR şi Business Development Manager Impetum Group

Pandemia a creat cadrul şi a generat o oportunitate reală de restructurare pentru companiile de stat care au acumulat pierderi semnificative în ultimii ani, conform CITR, liderul pieţei de restructurare şi insolvenţă din România. Premierul Florin Cîţu a atras joi atenţia, în cazul dezbaterii CONFIDEX, organizată de Impetum Group, că există în prezent aproximativ 750 de companii de stat în diferite stadii ale insolvenţei, cu arierate care trenează, acestea reprezentând resurse blocate ale economiei româneşti, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

În timp ce datele CONFIDEX Q4 arată că managerii din mediul privat au operat măsuri de restructurare financiară şi operaţională ca răspuns la efectele crizei, în ceea ce priveşte măsurile adoptate de către managerii de la stat nu există date. Conform studiului realizat de Impetum Group, 20% dintre managerii din mediul privat au trimis oamenii în şomaj tehnic, 17% dintre aceştia au operat concedieri, 14% au redus salarii, iar 55% dintre companii s-au digitalizat.

Pe de altă parte, există mari companii de stat care se află în dificultate şi care deţin în proprietate active non-core business pe care nu le folosesc şi care nu produc beneficii în economie. Într-o analiză realizată de CITR în contextul dezbaterii CONFIDEX, la care a participat şi Prim-ministrul României, Florin Cîţu, au fost alese 31 de companii de stat aflate în dificultate (n.r. rezultat operaţional negativ în ultimii 3 ani sau supraîndatorate). Analiza arată că acestea înregistrează pierderi totale de 2 mld. de lei anual, datorii totale de 11 mld. de lei, o cifră de afaceri de 9 mld. de lei şi susţin 65.000 de locuri de muncă.

Potrivit sursei citate, în ultimul an doar 5 companii de stat au aplicat pentru măsuri de restructurare financiară disponibile în legislaţia românească: 2 au apelat la dispoziţiile OG6 privind restructurarea datoriilor la bugetul de stat, o companie a intrat în concordat preventiv, iar 2 au obţinut ajutor de stat de salvare sau restructurare.

Aurel Podariu, Senior Partner CITR şi Business Development Manager Impetum Group, a declarat: "E timpul să acţionăm rapid şi să vedem cum putem transforma dificultăţile acestor companii în noi şanse pentru mediul de afaceri. Avem cadrul necesar în care să salvăm valoarea şi locurile de muncă din companiile de stat şi să transformăm aceste companii într-unele competitive şi profitabile, iar un exemplu relevant în acest sens este ROMAERO, prin care statul român a recuperat deja 50 mil. de lei, cea mai mare sumă recuperată ca urmare a aplicării Ordonanţei Guvernului 6/2019 (OG6). În plus, ANAF urmează să mai încaseze şi alte 77 mil. lei pe parcursul implementării planului de restructurare, iar după doi ani, ca urmare a implementării măsurilor din plan, datoriile ROMAERO vor scădea cu 384 mil. lei, reprezentând 72% din totalul acestora. Totodată, ROMAERO devine astfel o companie bancabilă."

Detalii aici: https://www.citr.ro/en/node/232

Prim-ministrul României, Florin Cîţu, în cadrul dezbaterii CONFIDEX, organizată de Impetum Group, despre restructurarea companiilor, a declarat: "Trebuie să schimbăm cultura şi felul în care ne raportăm la faliment în România. Falimentul, de foarte multe ori, este o curăţare a sistemului. Este vorba despre resurse care sunt blocate de ani de zile în companii. Sunt aproximativ 750 de companii de stat în diferite stadii ale insolvenţei, cu arierate care trenează. Acestea sunt resurse blocate în economie, de care nu ne putem folosi eficient. Trebuie să avem curajul să le scoatem la suprafaţă şi să vedem care merg mai departe şi care nu. Pentru că altfel, peste câţiva ani ne vom trezi că ele stagnează şi plătim de la buget acea subvenţie." (urmăriţi fragmentul aici: https://impetumgroup.com/confidex/confidex-video/premierul-f-citu-despre-campionii-economiei-si-cultura-antreprenoriala/)

Din mediul privat, un exemplu relevant este insolvenţa RAFO, cândva una dintre cele mai mari rafinării din România, al cărei activ a fost reconvertit şi a devenit parte din unul dintre cele mai mari depozite logistice din ţară, calea ferată aferentă activului a redevenit funcţională, şi în mai puţin de un an au fost create 200 de locuri de muncă. Iar obiectivul este ca acolo să fie create 600 de locuri de muncă în următorii ani.

Conform comunicatului, premierul a adăugat referitor la cultura antreprenorială că: "Trebuie să schimbăm încă un lucru în România: antreprenorul este văzut de foarte multe ori ca o persoană negativă. Mai mult, dacă un antreprenor a avut neşansa să investească propriii bani şi să îi piardă, i se pune o stigmă. Nu merge aşa. O economie de piaţă are nevoie de această efervescenţă. De antreprenori care îşi riscă propriii bani, pierd, şi apoi au curajul să o ia de la capăt. Aceştia sunt oamenii care ne ajută să mergem mai departe, care creează această dinamică în economie şi pe care îi susţinem. Vrem să primească încurajare să se dezvolte. Aceasta este cultura către care vreau să mergem. Referitor la paşii următori, prim-ministrul Cîţu a mai spus că reforma în sistemul de stat trebuie să înceapă cu trei măsuri mari: restructurarea companiilor cu pierderi, restructurarea salarizării şi digitalizarea.

Conform datelor UE, 600 de firme europene intră în faliment în fiecare zi, iar 43% dintre europeni nu ar deschide o afacere de teama eşecului.

Potenţialele soluţii la care pot apela companiile în zona de restructurare sunt OG6 pentru reorganizarea datoriilor bugetare, procedura de eşalonare simplificată, concordatul preventiv şi chiar insolvenţa. În plus, anul acesta cadrul legislativ va fi completat de transpunerea în legislaţia naţională a Directivei Europene 2019/1023 în domeniul insolvenţei şi restructurării preventive, care îşi propune să prevină ieşirea din economie a companiilor viabile şi să creeze o cultură a prevenţiei în business.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

27 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.8922
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4928
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8793
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5612
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.5647

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro