Două petroliere ale Emiratelor Arabe Unite au fost lovite de rachete iraniene în partea de sud a Strâmtorii Ormuz, un membru al echipajului pierzându-şi viaţa, a declarat Ministerul Apărării din EAU, potrivit CNN.
Petrolierele „Al-Bahiya” şi „Mombasa” au fost lovite în timp ce se aflau în apele teritoriale ale Omanului, iar un membru al echipajului de origine indiană de la bordul celui de-al doilea petrolier a murit, potrivit Ministerului Apărării din EAU, citat de CNN.
Şase cetăţeni indieni şi doi cetăţeni ucraineni au fost răniţi, informează CNN, citând Ministerul Apărării din EAU.
Ambele petroliere au fost avariate şi au luat foc, a precizat Ministerul Apărării din EAU, potrivit CNN.
Incendiile au fost acum stinse, a adăugat ministerul, conform CNN.
Ministerul a declarat că „rămâne în stare de alertă maximă şi pe deplin pregătit să facă faţă oricăror ameninţări şi ia toate măsurile necesare pentru a răspunde cu fermitate la orice încercare de a submina securitatea şi stabilitatea statului”, relatează CNN.




















































Opinia Cititorului