Crypto

Comerţul global şi-a accelerat creşterea în ciuda noilor măsuri de combatere a pandemiei

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 26 ianuarie


Călin Rechea

Volumul schimburilor comerciale la nivel global a crescut cu o rată anuală de 1,5% în noiembrie 2020, după zece luni de scăderi anuale consecutive, pe fondul unei creşteri lunare de 2,1%, după un avans de 0,7% în luna anterioară, conform datelor din raportul World Trade Monitor, publicat de institutul olandez CPB (www.cpb.nl) (vezi graficul 1).

"Creşterea volumului schimburilor comerciale nu pare să fie afectată de noile măsuri de combatere a pandemiei", arată raportul CPB, în condiţiile în care creşterea importurilor este determinată mai ales de evoluţia de la nivelul economiilor dezvoltate.

După primele 11 luni ale anului 2020, comerţul global a fost cu 1,2% peste nivelul de la sfârşitul anului precedent şi cu 1,1% sub recordul înregis­trat în octombrie 2018.

Volumul schimburilor comerciale de la nivelul economiilor dezvoltate a crescut cu o rată anuală de 1,5%, după o scădere de 1,8% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 2,4%, iar volumul schimburilor comerciale de la nivelul economiilor emergente a crescut cu o rată anuală de 1,2%, după o scădere de 0,8% în luna anterioară, în condiţiile unei creşteri lunare de 1,4%.

Indicele volumului schimburilor comerciale din zona euro şi-a temperat scăderea anuală până la 1% de la 4% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 1,7%, după un avans de 0,9% în luna precedentă, în condiţiile în care scăderea anuală a importurilor s-a temperat până la 1,2%, de la 3,9%, iar scăderea anuală a exporturilor s-a temperat până la 0,8%, de la 4%, pe fondul unei creşteri lunare de 1,5%.

În condiţiile creşterii schimburilor comerciale din zona euro, dinamica lunară pozitivă a fost semnificativă şi la nivelul Europei Centrale şi de Est.

Schimburile comerciale şi-au temperat scăderea anuală până la 10,9%, de la 14% în luna precedentă, pe fondul unui avans lunar de 2%, primul după şapte scăderi lunare consecutive.

Exporturile şi-au temperat scăderea anuală până la 10,3%, de la 14,2% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 2,2%, iar importurile şi-au temperat scăderea anuală până la 11,6%, de la 13,8% în luna precedentă, pe fondul unui avans lunar de 1,8%.

La nivelul economiilor emergente din Asia, exclusiv China, scăderea anuală a schimburilor comerciale s-a temperat semnificativ, până la 2,8%, de la 5,7%, în condiţiile unui avans lunar 0,9%. Volumul exporturilor a crescut cu o rată anuală de 3,4%, după o scădere de 0,6% în luna anterioară, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,5%, iar volumul importurilor şi-a temperat scăderea anuală până la 8,3%, de la 10,3%, pe fondul unei creşteri lunare de 1,4%.

Schimburile comerciale ale Chinei şi-au accelerat din nou creşterea anuală în noiembrie 2020, până la 11,7%, cea mai mare din decembrie 2019, de la 10,1% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 2,2%, după o creştere de 1,6% în luna anterioară.

Dinamica lunară pozitivă a fost determinată exclusiv de evoluţia exporturilor, care au crescut cu 5,6% faţă de luna anterioară, în timp ce importurile au înregistrat o nouă scădere lunară, de 1,3%.

Astfel, volumul exporturilor a înregistrat o creştere anuală de 22%, cea mai mare din februarie 2015, în condiţiile în care volumul importurilor şi-a temperat creşterea anuală până la 2,3%, de la 5,7% în luna anterioară (vezi graficul 2).

Volumul schimburilor comerciale ale Japoniei a crescut cu o rată anuală de 1,2%, după o scădere de 3,2% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 3,2%. Volumul exporturilor a crescut cu o rată anuală de 4,6%, pe fondul unei creşteri lunare de 3,7%, iar importurile şi-au temperat scăderea anuală până la 1,9%, de la 6%, pe fondul unui avans lunar de 2,6%.

Redresarea a continuat şi la nivelul schimburilor comerciale ale Statelor Unite, care au crescut cu o rată anuală de 0,9% în noiembrie 2020, după 14 luni de scăderi consecutive, pe fondul unei creşteri lunare de 1,7%.

Importurile şi-au accelerat creşterea anuală până la 7,1%, de la 3% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 3%, iar exporturile şi-au temperat scăderea anuală până la 5,3%, de la 5,7% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 0,4%.

Această tendinţă pozitivă se poate întrerupe în perioada următoare, conform celor mai recente date privind indicele transporturilor de la Cass Information Systems (CIS). În condiţiile unei noi scăderi lunare, de 2,8% în decembrie 2020, după un declin de 2,2% în luna precedentă, creşterea anuală a indicelui transporturilor din SUA s-a accelerat până la 6,7%, de la 2,7% în luna precedentă, pe fondul unui efect de bază favorabil.

Importurile au avut un rol determinant şi pentru temperarea declinului schimburilor comerciale la nivelul Americii Latine. Acestea au crescut cu o rată lunară de 5,6%, după o scădere de 0,5% în luna precedentă, iar scăderea anuală s-a temperat până la 3,7%, de la 10,9%.

Volumul total al schimburilor comerciale şi-a temperat declinul anual până la 3,2%, de la 5,6%, pe fondul unei creşteri lunare de 0,5%, în condiţiile în care exporturile şi-au accelerat scăderea anuală până la 2,8%, de la 0,8%, ca urmare a unei scăderi lunare de 3,6%.

Tot datele institutului olandez CPB mai arată o creştere anuală de 0,1% a producţiei industriale globale în noiembrie, prima din 2020, după un declin de 1,4% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 1,1%.

Producţia industrială din zona euro şi-a temperat declinul anual până la 1,6%, de la 3% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 1,4%, iar producţia industrială din Europa Centrală şi de Est şi-a temperat declinul anual până la 0,7%, de la 3,4%, pe fondul unei creşteri lunare de 1,3%.

În timp ce producţia industrială din China şi-a temperat uşor creşterea anuală, până la 6,9%, de la 7%, pe fondul unei creşteri lunare de 1,9%, producţia industrială din SUA şi-a accelerat declinul anual până la 5,4%, de la 5%, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,5%.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Pentru cine nu intelege ciclul creditului!!!!

    Economia se afla in ciclul 3 inainte de ultimul ciclu 4. 

    Se intre accelerat in spre ciclul 4 soc real depresiv, dar nu mai devreme de 2024-2025.... 

    Ciclul creditului de cum e in comparati cu ciclul creditului din 2005-2006 -> pana la propagarea socului un 2008... deci 2021 e varianta 2006...(plus minus) 

    1. semnat comenturi "cretine"

    Dl.Rechea, eu am vandut tot si m-am ascuns pe o insula acum cateva luni, cand preziceati dezastrul mondial.

    Acum ce sa fac? Sa rascumpar inapoi la pret dublu?  

    1. Rechea nu a spus sa arunci tot in piata!

      De diversificare .... ai...? 

      Clasele de active se misca... nu stau sau cresc liniar! 

      semnat comenturi "cretine" 

    Si da bula imobiliara si bula activelor financiare e pana la Dumne.. si inapoi.

    Doar un netot poate sa argumente... ca nu este bula. 

    Dar rabtare ce 10Y inverted yeld bond incepe sa le intepe .... sa vedem atunci distractie! 

    Se tresesc amatorii sa o tina sus si tare ca nu e bula.. ca uite venitul a crescut (care in termeni real e deflat sa stagnat).. si nu aduna in cosul total de consum preturile triplate la impozite, la utilitati, mancare, taxe, carburant, servicii. 

    Cand creditarea este inchisa inseamna ca activele sunt prabusite! 

    Cand creditarea se accelereaza si se dau pe banda rulanta si la termene din ce in ce mai scurt inseamna umflare mega bula pana la debalansarea curbei randamentelor in piata si pocnirile aferente. 

    semnat comenturi "retine" 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Crypto

Supliment dedicat pieţei monedelor digitale
Dezbaterea online “Exporturile, în primul rând!”
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
BITCOIN ROMANIA

Curs valutar BNR

04 Mar. 2021
Euro (EUR)Euro4.8784
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0503
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.3880
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6437
Gram de aur (XAU)Gram de aur223.2049

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Concurs de idei de afaceri inovative ”Money is Funny” – ÎNSCRIERI
www.hipo.ro
HackITall2
Women Professionals in the Automotive Industry
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro